Există creștini cărora le este frică să se împărtășească că nu cumva să ia microbi. Dacă ar fi fost așa, nu ar mai fi trăit niciun preot, deoarece ei, la sfârșit, consumă conținutul Sfântului Potir din care se împărtășesc mereu sute de credincioși cu boli diferite. Cu toate acestea, niciun preot nu a pățit niciodată nimic. Trupul și Sângele Mântuitorului sunt foc.
Una dintre multele întâmplări care dovedesc incontestabil acest adevăr este și următoarea: când mitropolitul din Hio, Pantelimon Fostinis (†1962) era predicator în Attica, a mers cândva la spitalul Sotiria. Acolo i-au adus asistenții o tavă mare cu multe lingurițe.
– De ce ați adus toate acestea?
– Ne-au spus doctorii să împărtășiți cu acestea pe bolnavi, începând de la cei mai ușor bolnavi și, apoi, pe cei grav bolnavi.
– Nu este nevoie de aceasta, a răspuns cu credință preotul.
Într-adevăr, la Sfânta Liturghie a împărtășit normal pe bolnavi și, apoi, s-a apropiat de ușile împărătești ca să consume Sfânta Euharistie. A făcut aceasta ca să îl vadă toți și să înțeleagă că Sfânta Euharistie este foc care arde totul.
(Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, traducere de Tănase Mihai, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 126)
doxologia.ro