Acatistul Nasterii Domnului (text si audio)

(Rugaciunile incepatoare)   Troparul Naşterii Domnului, glasul al 4-lea: Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să […]

(Rugaciunile incepatoare)

  Troparul Naşterii Domnului, glasul al 4-lea:

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

Condacul 1

Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne!

Icosul 1

Îngerii din cer mirându-se, ziceau: „Cum Te va încăpea pe Tine, Cel ce eşti necuprins, cum Te va hrăni cu lapte pe Tine Fecioara, Cel ce eşti hrănitorul tuturor”. Iar noi de o taină ca aceasta minunându-ne, cântăm Ţie:
Iisuse, Cel ce din peşteră Te-ai născut, dă-ne nouă har să ne naştem spre viaţa de veci;
Iisuse, Cel ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăţia pruncilor;
Iisuse, Cel ce cu lapte Te-ai hrănit, hrăneşte-ne şi pe noi cu bunătăţile Tale cele duhovniceşti;
Iisuse, Cel ce cu scutece Te-ai înfăşat, dezleagă-ne şi pe noi de blestemul păcatului;
Iisuse, Cel ce în braţe Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului;
Iisuse, Cel ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească şi peste noi lumina dumnezeirii Tale;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, scoate-ne din întunericul păcatului;
Iisuse, Păstorul cel bun, caută-ne pe noi, oile cele rătăcite;
Iisuse, Cel ce din cer Te-ai pogorât, smerindu-Te pentru noi, dă-ne şi nouă smerenie, ca să ne înălţăm la cer;
Iisuse, Cel ce ai luat chipul robului, scoate-ne din robia păcatului;
Iisuse, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea, mântuieşte-ne pe noi, cei păcătoşi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 2-lea

Iată, vine Hristos, pe cel viclean să-l sfarme, pe cei din întuneric să-i lumineze şi să-i dezlege pe cei legaţi de păcate, Căruia, cu îngerii întâmpinându-L, să-I strigăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu suflete curate, cu buze nespurcate, cu inima smerită, veniţi să mărim pe Hristos, Mântuitorul nostru, Care Se naşte cu trup pentru mântuirea noastră, strigând:
Iisuse, Cel ce pe pământ Te-ai pogorât, înalţă-ne pe noi la cer;
Iisuse, Cel ce ai luat trup ca al nostru, scapă-ne pe noi de patimile trupeşti;
Iisuse, Cel ce eşti Domnul Păcii, dă-ne nouă, celor învrăjbiţi, pacea Ta;
Iisuse, Cel ce ai fost lăudat de toată făptura cea necuvântătoare, dă-ne nouă, celor necuvântători, să Te lăudăm neîncetat;
Iisuse, Cel ce pe păstori, prin îngeri, i-ai chemat la Tine, cheamă-ne şi pe noi, smeriţii;
Iisuse, Cel ce darurile magilor le-ai primit, primeşte şi rugăciunile noastre, pornite din inimi smerite;
Iisuse, Cel ce la naştere n-ai avut locaş de sălăşluire, fă-Ţi lăcaş din inimile noastre;
Iisuse, Cel ce toate uşile le-ai găsit încuiate, deschide inimile noastre, cele zăvorâte de păcat;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut la marginea cetăţii, dă-ne nouă să fugim de deşertăciunile lumii acesteia;
Iisuse, Cel ce prima dată ai venit la miezul nopţii, când vei veni a doua oară, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în taina nopţii, viaţa noastră cea plină de păcate în taina nopţii o ascunde, miluindu-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 3-lea

Steaua a vestit magilor pe Soarele Dreptăţii, Cel ce S-a născut negrăit, în peşteră, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce ne-am făcut peşteră a toată necurăţia, prin călcarea poruncilor Lui, pentru care, pocăindu-ne, cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cuvântul Tatălui, prin care toate S-au făcut, fără pătimire şi fără stricăciune Se naşte cu trup, din Sfânta Fecioară Maria, ca să mântuiască lumea, Căruia, întâmpinându-L, aşa să-I strigăm:
Iisuse, Cel ce cu Tatăl şi cu Sfântul Duh eşti lăudat de îngeri, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel ce de îngeri eşti lăudat, fă ca şi noi, pe pământ, neîncetat să Te mărim;
Iisuse, Cel ce, pe pământ născându-Te, de cer nu Te-ai despărţit, cu smerenie Îţi slujim;
Iisuse, Care ai împreunat prin Naşterea Ta pe îngeri cu oamenii, pe Tine Te lăudăm;
Iisuse, Cel ce prin Naşterea Ta ne-ai deschis uşile raiului, închise prin neascultarea lui Adam, Ţie Îţi mulţumim;
Iisuse, Cel ce ai omorât moartea, prin Naşterea Ta făcându-ne părtaşi vieţii celei veşnice, Te preamărim;
Iisuse, Cel ce ai depărtat vrajba şi lumii pace ai adus prin Naşterea Ta, Ţie Îţi slujim;
Iisuse, Care prin Naşterea Ta mântuire lumii ai adus, dă-ne nouă iertare de păcate;
Iisuse, Cel ce ne-ai descoperit nouă, prin Naşterea Ta, pe Dumnezeu în Treime, Ţie ne închinăm;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 4-lea

Ca să mă izbăveşti din robia celui viclean, ai binevoit a Te îmbrăca în chip de rob, Cuvinte cel fără de început şi de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pentru care, slăvind milostivirea Ta, cântăm neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Dumnezeu oamenilor asemenea S-a arătat şi în peşteră S-a născut şi a sărăcit cu trupul, ca noi să ne îmbogăţim în har; pentru aceasta credincioşii cu gând curat să-L primim, cântându-I:
Iisuse, născându-Te Tu, împărăţia păcatului s-a nimicit;
Iisuse, cugetele cele rele, născându-Te Tu, din multe inimi s-au descoperit;
Iisuse, venind Tu, puterea diavolului a slăbit şi oamenii asupra lui s-au întărit;
Iisuse, născându-Te Tu, de ispitele ce vin de la lume ne-am izbăvit;
Iisuse, trup luând, de ispitele trupului ne-am mântuit;
Iisuse, născându-Te Tu, trupurile şi sufletele de patimi le-am curăţit;
Iisuse, prin întruparea Ta, trupul nostru cel stricăcios cu nestricăciunea l-ai împodobit;
Iisuse, pogorându-Te Tu, din oameni pământeşti, prin har, îngeri ai făcut;
Iisuse, răsărind Tu, lumina adevărului peste toţi a strălucit;
Iisuse, născându-Te Tu, Dreptatea şi Adevărul pe pământ s-au pogorât;
Iisuse, arătându-Te Tu, pe Dumnezeu Cel într-o fiinţă am cunoscut;
Iisuse, lumea, prin Naşterea Ta, de bucuria mântuirii s-a umplut;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 5-lea

Hristos, cu trupul arătându-Se, Se sălăşluieşte în noi în chip negrăit. Veniţi, credincioşii, să vedem slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, şi să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cel ce a făcut cerul şi pământul astă zi Se naşte trupeşte ca un om, din tine, Maica Domnului, păzindu-te şi după naştere fecioară, pentru care, bucurându-ne, aşa-I strigăm:
Iisuse, născându-Te cu trup din Sfânta Fecioară Maria, o ai făcut Născătoare de Dumnezeu şi plină de har;
Iisuse, Cel ce Te-ai încredinţat spre îngrijire Maicii Preacurate, prunc fiind, încredinţează-ne şi pe noi purtării ei de grijă;
Iisuse, Cel ce în braţe Te-ai purtat, deschide şi nouă, păcătoşilor, braţele milostivirii Tale;
Iisuse, Cel ce cu scutece Te-ai înfăşat, încinge-ne şi pe noi cu puterea Crucii Tale, ca să biruim pe vrăjmaşii noştri;
Iisuse, Cel ce cu lapte Te-ai hrănit, hrăneşte-ne şi pe noi, flămânzii şi însetaţii, din darurile Tale;
Iisuse, Cel ce la sânul Sfintei Fecioare Te-ai odihnit, dă-ne şi nouă să aflăm linişte în sânul Bisericii Tale;
Iisuse, Cel ce Te-ai arătat supus Sfintei Fecioare, dă-ne şi nouă să ne supunem voii Tale celei dumnezeieşti;
Iisuse, Cel ce ai primit dragostea Maicii Tale, primeşte şi de la noi această puţină dragoste şi o înmulţeşte înaintea Ta;
Iisuse, Cel ce ai primit daruri de la magi, primeşte şi de la noi aceste puţine lacrimi, prin care curăţeşte păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce primeşti pe toţi păcătoşii care se pocăiesc, primeşte-ne şi pe noi, cei cufundaţi în păcate, pentru Sfântă Naşterea Ta;
Iisuse, Cel ce voieşti să mântuieşti pe toţi oamenii, mântuieşte-ne şi pe noi, după mare mila Ta;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 6-lea

Cu gura şi cu inima, pe Hristos Cel ce S-a născut cu trupul în peşteră, din curata Fecioară, veniţi, credincioşii, cu un gând să-L lăudăm, cântând împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al 6-lea

O, minune nouă, o, bunătate! O, nespusă răbdare, că iată, ca un prunc se socoteşte Cel ce locuieşte în Cele de Sus, pe Care de bunăvoie primindu-L în casa sufletului nostru, aşa să-I strigăm:
Iisuse, Cel ce Te-ai născut, de răutatea lui Irod fereşte-ne;
Iisuse, Cel ce Te-ai întrupat, de fariseismul lui Irod izbăveşte-ne;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în peşteră, de păcatul lui Irod păzeşte-ne;
Iisuse, Cel ce în peşteră Te-ai culcat, de necredinţa lui Irod scapă-ne;
Iisuse, Cel ce ai descoperit gândurile cele rele ale lui Irod, descoperă gândurile rele ale vrăjmaşilor noştri;
Iisuse, mielul cel nevinovat, nu ne da nouă, ca prin păcatele noastre, să fim ucigaşi ca Irod;
Iisuse, Cel ce cunoşti gândurile oamenilor, mintea noastră de gândurile cele rele o curăţeşte;
Iisuse, Cel ce Te-ai ascuns de Irod cel rău, nu Te ascunde de noi, păcătoşii;
Iisuse, Cel ce ai fugit de mânia lui Irod, acoperă-ne şi pe noi de mânia oamenilor, care se pornesc cu răutate asupra noastră;
Iisuse, Cel ce pe Irod ca pe un făcător de rele l-ai arătat, arată şi pe cei ce în ascuns ne fac nouă rău;
Iisuse, Cel ce iubeşti pe toţi oamenii, dă-ne şi nouă să iubim pe toţi, şi chiar pe vrăjmaşii noştri;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 7-lea

Steaua pe magi i-a trimis la Cel ce S-a născut, ca să mântuiască lumea de păcate, iar Irod cel rău ostaşi a trimis ca să ucidă pe dumnezeiescul Prunc, de a cărui răutate fugind, ca şi magii, neîncetat să cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Pentru mântuirea noastră, Bunule Doamne, ai venit în Betleem şi în peşteră Te-ai născut, Cel ce ai cerul scaun şi în iesle Te-ai culcat, prunc fiind, Cel ce eşti necuprins, cu scutece Te-ai înfăşat şi cu lapte Te-ai hrănit, din dragoste pentru noi, pentru care, cu smerenie lăudându-Te, strigăm Ţie:
Iisuse, Cel ce în peşteră Te-ai născut, vino şi în peştera sufletelor noastre şi ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce eşti necuprins şi Te-ai lăsat cuprins de o iesle mică, fă ca puterea Ta să cuprindă şi inimile cele micşorate de patimi;
Iisuse, Cel ce n-ai socotit lăcaşul acesta modest nedemn de măreţia Ta, fă-ţi lăcaş smeritele noastre trupuri;
Iisuse, Cel pe Care nu Te pot cuprinde cerul şi pământul, iar prin Naşterea Ta Te-ai lăsat cuprins de fiecare dintre noi, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel ce prin Naşterea Ta ai luat firea noastră cea căzută, ridică-ne şi pe noi cei căzuţi în adâncul răutăţilor;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în chip dumnezeiesc, fă ca şi sufletele noastre să nască lucruri duhovniceşti;
Iisuse, Cel pe Care Te-a purtat trup fecioresc, curăţeşte şi trupurile noastre cele întinate de patimile desfrânării;
Iisuse, Cel ce ai făcut ca Sfânta Fecioară, născându-Te, să nu simtă dureri, tămăduieşte toate durerile trupurilor noastre;
Iisuse, Cel ce născându-Te, Maica Preacurată a rămas fecioară, păstrează sufletele şi trupurile noastre în feciorie duhovnicească;
Iisuse, Cel ce ai ales spre a Te naşte pe cea mai curată dintre pământeni, cu harul Tău ajută-ne să ne păstrăm curăţenia sufletelor şi trupurilor;
Iisuse, Cel ce pentru a Te naşte, pe Sfânta Fecioară o ai umbrit cu puterea Sfântului Duh, pe Acesta sălăşluieşte-L în sufletele noastre;
Iisuse, Cel ce prin Naşterea Ta s-a biruit rânduiala firii, dă-ne să biruim firea noastră cea stricată prin păcate;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 8-lea

Să alergăm, credincioşii, la Betleem şi înaintea ieslei celei de Dumnezeu primitoare, să aducem laudă, împreună cu îngerii şi cu păstorii, lui Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu, Care din dragoste pentru noi trup S-a făcut, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Smereniei Tale închinându-ne, Hristoase, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci Te-ai născut, iar pentru mântuirea noastră, la plinirea vremii, cu trup Te-ai născut din Sfânta Fecioară, cu cântări ca acestea Te lăudăm:
Iisuse, Cel ce pentru noi Te-ai smerit, de păcatul mândriei scapă-ne şi în haina smereniei ne îmbracă;
Iisuse, Cel ce pe magi i-ai chemat la închinarea Ta, cheamă-ne şi pe noi, ca neîncetat, cu smerenie să ne închinăm Ţie;
Iisuse, Care pe păstori de la oi i-ai chemat la mărită Naşterea Ta, cheamă-ne şi pe noi, care stăm departe de Tine, păzind turma păcatelor;
Iisuse, Care prin Naşterea Ta Te-ai făgăduit să fii cu noi totdeauna, fii şi cu noi, păcătoşii şi întunecaţii;
Iisuse, Care Te-ai născut din Tatăl fără mamă şi din mamă fără tată, miluieşte-ne şi pe noi, cei născuţi în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai zămislit de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei, curăţeşte-ne şi pe noi, cei zămisliţi în fărădelegi;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut peste fire, de păcatele cele peste fire izbăveşte-ne;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut nu din pofta trupească, ci de la Duhul Sfânt, potoleşte toată pofta cea trupească de la robii Tăi;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în noapte, din întunericul păcatului scoate-ne;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu luminează-ne;
Iisuse, prin Naşterea Ta, bucuria a venit la toată lumea, căci cu noi este Dumnezeu;
Iisuse, prin Naşterea Ta, raiul s-a deschis, satana s-a biruit şi noi ne-am mântuit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 9-lea

Cea negrăită smerenia Cuvântului lui Dumnezeu, cu ochii minţii, mai înainte văzând-o, Avacum a strigat: „De la miazăzi va veni Dumnezeu Mântuitorul nostru”, Căruia, întâmpinându-L, să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, L-a trimis să mântuiască de păcate lumea, pe Care văzându-L în peşteră născut cu smerenie, să-L lăudăm, strigând:
Iisuse, Cel ce din dragoste pentru noi Te-ai născut, umple inimile noastre de dragoste pentru Tine;
Iisuse, Cel ce pe pământ Te-ai arătat ca să izbăveşti lumea de păcate, dă-ne nouă să urâm toate păcatele;
Iisuse, Cel ce din dragoste pentru oameni Te-ai smerit în chip de rob, dă-ne dragoste şi râvnă pentru binele aproapelui;
Iisuse, Cel ce Te-ai arătat ascultător voii Tatălui, dă-ne şi nouă ascultare de toate poruncile Lui;
Iisuse, Cel ce prunc Te-ai adus de Sfânta Ta Maică în Biserică, dă-ne să iubim Biserica Ta;
Iisuse, Cel ce prin stea ai luminat pe magi, luminează şi inimile noastre, pe care le-a întunecat pofta cea rea;
Iisuse, Cel ce pentru binele omenirii ai venit în lume, nu ne lipsi pe noi de binele Tău ceresc;
Iisuse, Cel ce ai apărat pe magi de răutatea lui Irod, apără-ne şi pe noi de toată răutatea omenească;
Iisuse, înflăcărează-ne inimile de dor pentru Tine, precum ai înflăcărat inimile celor trei magi;
Iisuse, condu-ne pe calea cea sigură, care duce la Tine, precum ai condus pe magi prin stea;
Iisuse, dă-ne şi-n viaţa aceasta, şi-n cea viitoare, să auzim corul cel dulce al îngerilor;
Iisuse, Care pentru mântuirea noastră Te-ai născut om, mântuieşte-ne pe noi, păcătoşii;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 10-lea

Pruncule, Iisuse, dă-ne nouă să Te iubim pe Tine mai mult decât am iubit păcatul şi să facem de acum numai voia Ta cea sfântă, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pe Hristos Cel ce S-a născut din Fecioara Maria în chip negrăit, cu îngerii toţi să-L lăudăm, strigând:
Iisuse, curăţenia desăvârşită, de toată întinăciunea curăţeşte-ne;
Iisuse, izvorul vieţii, dă-ne viaţa cea veşnică;
Iisuse, frumuseţea desăvârşită, dă-ne frumuseţea cea dintâi, pe care din cauza păcatelor am pierdut-o;
Iisuse, blândeţea desăvârşită, dă-ne să fim blânzi cu semenii noştri;
Iisuse, izvorul înţelepciunii, înţelepţeşte-ne;
Iisuse, lumina cea pururea veşnică, luminează-ne;
Iisuse, făcătorul nostru, nu ne lăsa să pierim;
Iisuse, de bolile cele trupeşti, care vin pentru păcatele noastre, tămăduieşte-ne;
Iisuse, de patimile cele sufleteşti, curăţeşte-ne;
Iisuse, de gândurile cele rele, izbăveşte-ne;
Iisuse, de nălucirile diavoleşti, fereşte-ne;
Iisuse, de obiceiul cel rău al patimilor, mântuieşte-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 11-lea

Slavă întru cei de sus, cetele îngereşti în Betleem, înaintea păstorilor au stat cântând, la Naşterea Ta, Hristoase, iar noi, păcătoşii, pe pământ Te lăudăm, strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Dumnezeu oamenilor S-a arătat, asemenea şi în peşteră S-a născut cu trup, ca pe noi, cei căzuţi în păcate, să ne facă fiii Lui, pentru care, cu mulţumire, aşa-I cântăm:
Iisuse, Cel ce ai venit în lume cu trupul, dă-ne să Te iubim mai mult decât am iubit plăcerile lumii;
Iisuse, Cel ce ai luat trup pentru noi, păcătoşii, dă-ne să Te iubim mai mult decât îndulcirile trupeşti;
Iisuse, Cel ce pentru păcătoşi Te-ai născut, fă-ne să urâm din tot sufletul păcatul;
Iisuse, Cuvântul lui Dumnezeu Cel întrupat, dă-ne să nu spunem niciodată cuvinte necuviincioase;
Iisuse, Cel ce voieşti să se mântuiască toţi oamenii, fă să nu piară nici un suflet din cauza purtării noastre celei rele;
Iisuse, Cel ce prin Întruparea Ta ne-ai dat nouă spre viaţa veşnică Sfântul Trup şi Cinstitul Sânge al Tău, fă-ne vrednici împărtăşirii acestora;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în peştera săracă, nu Te scârbi nici de sărăcia sufletelor noastre, când vii să locuieşti în ele prin împărtăşirea cu Sfintele Taine;
Iisuse, când ne apropiem de Tine, în Sfintele Taine, fă-ne să venim cu toată cucernicia, cu frică, cu credinţă şi cu dragoste;
Iisuse, când ne apropiem de Tine, fereşte-ne de răutatea lui Irod;
Iisuse, pe preoţii Tăi, când slujesc Sfânta Liturghie, curăţeşte-i de toată necurăţia şi-i fă vrednici slujirii acestei Taine dumnezeieşti;
Iisuse, pe credincioşii Tăi, care iau parte la Sfânta Liturghie, de darurile Tale cele cereşti îi împărtăşeşte;
Iisuse, pe cei ce iubesc bună-cuviinţa Bisericii Tale, cu darurile cele veşnice îi răsplăteşte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 12-lea

Tatăl bine a voit, Cuvântul trup S-a făcut şi Fecioara a născut pe Dumnezeu întrupat, cu umbrirea Sfântului Duh, steaua vesteşte, magii se închină, păstorii se minunează şi toată făptura se bucură, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Iată, a venit chemarea tuturor, Hristoase, curăţirea, lumina, izbăvirea, pacea, sănătatea, bunătatea, pe care primindu-le credincioşii cu inimi curate, să-I strigăm:
Iisuse, Domnul păcii, potoleşte războaiele şi dă lumii pacea Ta;
Iisuse, izvorul păcii, împacă pe toţi care sunt învrăjbiţi;
Iisuse, făcătorul păcii, pe soţii care sunt despărţiţi uneşte-i iarăşi în pace şi în dragoste;
Iisuse, Cel ce pe pământ Te-ai arătat ascultător Părintelui Tău, întoarce pe fii cu dragoste către părinţii lor;
Iisuse, Cel ce Te-ai arătat prunc, pe copiii noştri îi ocroteşte;
Iisuse, pe cei tineri îi înţelepţeşte şi pe calea învăţăturilor Tale îi călăuzeşte;
Iisuse, pe bătrâni îi sprijină şi cu darul răbdării şi al înţelepciunii îi împodobeşte;
Iisuse, pe cei buni în bunătate îi păzeşte;
Iisuse, pe cei răi de la răutatea lor îi întoarce;
Iisuse, pe cei rătăciţi de la adevăr pe calea cea dreaptă îi întoarce cu bunătatea Ta;
Iisuse, pe cei bolnavi şi suferinzi îi tămăduieşte;
Iisuse, pe Sfântă Biserica Ta în pace şi linişte o păzeşte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 13-lea

O, Preadulce Iisuse, Cel ce în peşteră Te-ai născut cu trupul, primeşte şi de la noi această smerită rugăciune, precum ai primit daruri de la magi şi cântare de la păstori, şi depărtează de la noi toată răutatea, cearta, vrăjmăşia, obiceiul cel rău şi toate ispitele şi necazurile ce vin asupra noastră, ca trăind în pace şi bună înţelegere unii cu alţii, cu un gând să Te lăudăm pe Tine, Dumnezeu Cel de sus, cântând: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din cer mirându-se…, Condacul 1: Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl…

Icosul 1

Îngerii din cer mirându-se, ziceau: „Cum Te va încăpea pe Tine, Cel ce eşti necuprins, cum Te va hrăni cu lapte pe Tine Fecioara, Cel ce eşti hrănitorul tuturor”. Iar noi de o taină ca aceasta minunându-ne, cântăm Ţie:
Iisuse, Cel ce din peşteră Te-ai născut, dă-ne nouă har să ne naştem spre viaţa de veci;
Iisuse, Cel ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăţia pruncilor;
Iisuse, Cel ce cu lapte Te-ai hrănit, hrăneşte-ne şi pe noi cu bunătăţile Tale cele duhovniceşti;
Iisuse, Cel ce cu scutece Te-ai înfăşat, dezleagă-ne şi pe noi de blestemul păcatului;
Iisuse, Cel ce în braţe Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului;
Iisuse, Cel ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească şi peste noi lumina dumnezeirii Tale;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, scoate-ne din întunericul păcatului;
Iisuse, Păstorul cel bun, caută-ne pe noi, oile cele rătăcite;
Iisuse, Cel ce din cer Te-ai pogorât, smerindu-Te pentru noi, dă-ne şi nouă smerenie, ca să ne înălţăm la cer;
Iisuse, Cel ce ai luat chipul robului, scoate-ne din robia păcatului;
Iisuse, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea, mântuieşte-ne pe noi, cei păcătoşi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul 1

Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne!

Rugăciune către Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, când Te-ai născut din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii, cu spaimă făpturile s-au minunat şi lumea s-a bucurat de Naşterea Ta, Cel ce ai făcut pe om după chipul şi asemănarea Ta şi i-ai dat botezul spre pocăinţă; Care ne-ai adus pe noi la preacuratele zilele acestea pentru înfrânarea patimilor, spre nădejdea Învierii, şi ne îndreptezi pe noi spre adevărul dumnezeirii Tale şi ai luminat mintea noastră spre a Te cunoaşte pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, Care ridici păcatele a toată lumea. Tu şi acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, primeşte pe robii Tăi precum ai primit pe Petru, care se afundase în mare, iar mai pe urmă, lepădându-se de Tine, dar plângând cu amar, iarăşi l-ai primit. Că am auzit glas grăind şi magii închinându-se cu daruri şi îngerii cântând, iar Irod tulburând-se, că Dumnezeu în trup S-a arătat spre mântuirea noastră. Pe Tine acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, toată făptura Te laudă, grăind: Hristos Se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Puterile îngerilor se bucură, cetele mucenicilor se veselesc văzând mărita şi cinstita serbare, şi toţi după vrednicie o laudă cu inima şi cu buzele. Şi acum, Bunule, Iubitorule de oameni, primeşte pe robii Tăi, precum şi plecarea genunchilor şi umilinţa noastră, ca plinind poruncile Tale, curaţi şi neprihăniţi, ajungând acum la cinstită Naşterea Ta, să ne împărtăşim cu Preacuratul Trup şi Cinstitul Sânge al Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine mărirea, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

sursa: https://www.youtube.com/watch?v=0ee599f27LE