Astăzi flori, mâine trădare – pelerini pe drumul spre Înviere

   La fel ca atunci, de demult… noi suntem cei ce astăzi ne veselim – și noi suntem cei ce, peste câteva zile, Îl vom răstigni. Într-o nebunie teribilă, vom înlocui florile și osanalele cu crucea și piroanele. Vom uita minunile și motivele de mulțumire, învierile și binecuvântările, iertările și mângâierile și vom face ceea ce știm noi mai bine: vom trăda.

ase sâmbete ne-am pomenit adormiții. Păreau multe. Părea greu drumul acesta de jertfă și de iubire pentru cei dragi ai noștri, plecați în brațele lui Dumnezeu. A șasea sâmbătă din Postul Paștilor a venit însă repede, la fel de minunată și de surprinzătoare ca întotdeauna. La fel de veche și la fel de nouă. Știută – și veșnic redescoperită. A venit ca să ne zdruncine din temelii. Să ne vorbească despre moarte, dar mai ales despre viață. Despre dragoste! Și despre prietenie!

Hristos l-a înviat pe prietenul Său, Lazăr, după patru zile de la moarte, după ce trupul său fusese deja așezat în mormânt și începea a se supune legilor firii… Cum e posibil?, ne întrebăm, chiar dacă știm deja că toate cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.

E vreme de dat slavă Cerului! E vreme de mulțumit și de ieșit întru întâmpinarea Domnului, precum oarecând poporul din Ierusalim. E vreme de bucurie. E vreme de conștientizat. Și, apoi, de plâns cu amar!

Urmează o după-amiază de rugăciune și de plimbare. O altfel de plimbare de sâmbătă. Un pelerinaj pe străzile orașului, cu flori și cu spaimă. La fel ca atunci, de demult… noi suntem cei ce astăzi ne veselim – și noi suntem cei ce, peste câteva zile, Îl vom răstigni. Într-o nebunie teribilă, vom înlocui florile și osanalele cu crucea și piroanele. Vom uita minunile și motivele de mulțumire, învierile și binecuvântările, iertările și mângâierile și vom face ceea ce știm noi mai bine: vom trăda. Pe Singurul fără de păcat. Pe Singurul dispus să sufere și să moară din Iubire.

S-a încheiat pelerinajul celor șase săptămâni din Postul Mare și, odată cu învierea lui Lazăr, cu Pelerinajul de Florii și cu Intrarea Domnului în Ierusalim se deschide un alt drum. Alături de Întâiul Pelerin, pășim pe calea Sfintelor Lui Pătimiri. O cale tristă și grea, apăsătoare și extrem de dureroasă. O cale de-o săptămână în care ne vom putea analiza toate relele, toate păcatele și toate bubele. O cale pe care ușor ne-am putea împiedica și am putea cădea în deznădejde – dacă n-am avea nădejdea în Înviere!

Căci, da! Hristos va transforma cumplita-I moarte în Înviere! Va sfărâma porțile iadului și Se va întoarce Biruitor! Ne va lăsa, în schimb, libertatea. Libertatea de a înțelege sau nu Jertfa Sa, de a mulțumi sau nu pentru ea, de a ne trezi din moartea sufletească și de a-I urma Lui – sau de a continua a-L huli, a-I întoarce spatele, a-L răstigni și a-I refuza îmbrățișarea cea de pe Cruce.

Avem o săptămână de pelerinaj pe drumul ce duce spre Înviere. Un timp încărcat de semnificație și de emoție. Un timp în care ni se oferă șansa de a mai răsturna din preaplinul sufletului nostru – și de a-I face loc lui Hristos.
Anda Elena Pintilie
doxologia.ro