Cine Îl iubește pe Dumnezeu, Îi împlinește poruncile

rp_rucaciune-pentru-mantuirea-sufletului-150x150.jpg   Ar trebui să slăvim întotdeauna, prin toate mijloacele, bunătatea lui Dumnezeu nespusă față de noi, pentru ca să ne preamărească și El pe noi, așa cum este spus de Prorocul: „pe cei ce Mă preamăresc îi voi preamări, iar cei ce Mă necinstesc necinstiți vor fi”. Despre modul în care se preamărește Cel Preaslăvit ne învață El Însuși, zicând: „Fiul slăvește pe tatăl său și robul nu se teme, oare, de stăpânul său? Și dacă Tatăl sunt Eu, unde este slava Mea? Iar dacă sunt Stăpânul, unde este frica de Mine?”.

În ce mod îl slăvește fiul pe tatăl său? Este evident că prin a face întotdeauna ceea ce este plăcut lui și a nu încălca niciodată nici cea mai mică poruncă a lui, ci a-l asculta în toate cu bunăvoință, supunându-i-se de bunăvoie. Robul, însă, nu face așa, ci ferindu-se de bătăi și alte pedepse, i se supune fără voie și îndeplinește poruncile stăpânului său cu mare râvnă.

(Sfântul Maxim GreculViața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 87)
doxologia.ro