Duminica a 13-a dupa Cincizecime

“Ascultaţi această pildă: Era un om oarecare, stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă a trimis el pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va zice acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri? De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va aduce roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (MATEI 21,33-44). 
Ideile principale din această pericopă evanghelică sunt următoarele: 
-1. Iisus Hristos îi face pe evrei să înţeleagă care este nemulţumirea lor şi cât vor fi de pedepsiţi, prin pilda proprietarului care a sădit via;
-2. Iisus Hristos le descoperă falsele plăceri ale acestei vieţi. Iisus Hristos descoperă multe lucruri în această pildă. Îi face pe evrei să vadă şi să înţeleagă cu câtă grijă a privegheat totdeauna asupra lor providenţa sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu; că această providenţă n-a omis nimic din tot ceea ce putea contribui la mântuirea lor; iar ei ca drept răspuns erau mereu înclinaţi să verse sânge. După ce i-au omorât atât de crud pe profeţi, Dumnezeu, în loc să-i alunge cu groază, le-a trimis pe propriul Său Fiu, după cum însuşi Mântuitorul zice: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (IOAN 3,16).

El le arată prin acest chip că Acelaşi Dumnezeu este autorul Vechiului şi Noului Testament: că moartea lui Iisus va aduce roade mari lumii; că ei trebuie să aştepte o pedeapsă groaznică pentru că L-au răstignit pe cruce. În locul evreilor, neamurile, adică popoarele păgâne vor fi chemate la cunoaşterea Dumnezeului Cel Adevărat şi că evreii vor înceta de a mai fi poporul Lui, pentru aceasta, El nu le arată aceste lucruri decât după ce le-a spus această pildă, pentru a-i face mai bine să înţeleagă că păcatul lor este aşa de mare că el era nevrednic de orice iertare, pentru că, în ciuda tuturor celor făcute de Dumnezeu pentru mântuirea lor, vameşii şi femeile desfrânate se vor ridica mult deasupra lor în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce putem înţelege şi din punct de vedere duhovnicesc di această pericopă evanghelică? Pe pământ se află o instituţie duhovnicească, o societate a sufletelor, care dăinuieşte de aproape 2000 de ani, iar Întemeietorul ei este Împăratul Hristos. Această societate se numeşte Sfânta Biserică. Ea trăieşte prin cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. Patria Bisericii este cerul; pământul nu este pentru ea decât drumul spre cer, în adevărata viaţă veşnică. Acolo ne aşteaptă Împăratul cerurilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica luptătoare şi călătoare pe acest pământ cântă numai cântări tainice, care o întăresc şi o mângâie. Ea luptă din răsputeri în lumea aceasta pentru mântuirea tuturor şi totodată menţine siguranţa popoarelor şi ziua şi noaptea se roagă lui Dumnezeu pentru îndeplinirea acestei nobile misiuni – mântuirea.
sursa:http://www.calauzaortodoxa.ro/