Duminica a 27-a după Rusalii (Vindecarea femeii gârbove)

garbovaÎn vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Atunci, mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul.

În Vechiul Testament găsim, pe lângă date despre crearea lumii, despre originea universului, despre originea omului, despre istoria poporului ales, şi multe precepte morale. Aceste precepte sau îndrumări morale se referă la felul cum trebuia să se poarte acest popor menit ca din sânul său să Se nască Fiul lui Dumnezeu. Aceste legi morale au fost apoi sintetizate în cele Zece Porunci de către profetul Moise. Unele din ele au fost prevăzute şi cu pedepse, unele foarte grele, dacă poruncile nu erau îndeplinite. De exemplu, dacă cineva şi-ar fi bătut părinţii, trebuia ucis, sau relaţiile nepermise, între rude, se pedepseau cu moartea.

Aplicarea Legii era asigurată de un întreg corp administrativ, şi anume de un corp religios. Acest corp religios era alcătuit dintr-un mare preot, care-şi moştenea funcţiile ereditar şi care era preşedintele Sanhedrinului. Acesta era o adunare alcătuită din 70 de membri şi avea atât drept de judecată bisericească, cât şi de judecată civilă. De asemenea, putea chiar să pronunţe sentinţe de condamnare la moarte pe baza Legii, care era foarte aspră (Ieşire 21).

În timpul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, erau în Israel câteva grupări de oameni religioşi. În primul rând, fariseii şi saducheii, apoi zeloţii. Fariseii credeau în învierea morţilor, saducheii nu credeau şi pactizau cu puterea străină, romană. Dintre saduchei, dar mai ales dintre farisei, erau unii învăţaţi numiţi cărturari. Ei se ocupau cu tâlcuirea Legii şi a profeţilor şi dintre ei se alegeau conducătorii sinagogilor.

Legea nouă desăvârșește preceptele Vechiului Testament

Tot în această perioadă, centrul spiritual al iudaismului era templul din Ierusalim unde se aduceau jertfele. În localităţi, în sate, în oraşe erau sinagogi, iar în sinagogi era câte un şef care conducea rugăciunile, cântările, citirile şi tâlcuirile din Cartea Sfântă. Această situaţie a găsit-o Mântuitorul. El a venit însă cu Legea Sa nouă, punând faţă în faţă vechiul cu noul: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult”, „ci Eu vă spun”.

Doar două exemple, ca să înţelegem ce înseamnă acest „ci Eu vă spun”, faţă de Legea veche. În Legea veche se spunea: „Să nu ucizi”. Era una din cele Zece Porunci ale lui Moise. Mântuitorul n-a zis că trebuie să ucizi. Nu. El a păstrat porunca, dar i-a adăugat ceva nou: „Ci eu vă spun, că cel care vorbeşte de rău pe aproapele lui îl ucide”. Prin urmare, este ucidere nu numai uciderea propriu-zisă, trupească, ci ucidere este şi cea sufletească. De ce? Pentru că dacă i-ai distrus onoarea cuiva, dacă l-ai făcut de râs în faţa familiei lui sau în faţa comunităţii, a aproapelui, nu este ca şi cum l-ai fi ucis? Deci porunca a rămas, dar a căpătat un înţeles nou. Sau: „S-a zis: să nu faci desfrânare. Ci Eu vă spun că cel care s-a uitat cu gând păcătos la o femeie, a şi făcut desfrânare cu ea”. Prin urmare, se ia acum în calcul nu numai fapta propriu-zisă, ci şi gândul, care trece în rândul faptelor. Era, fără îndoială, o înţelegere nouă a poruncilor de către Iisus. Nouă, dar nu cu totul diferită, pentru că „El n-a venit ca să strice Legea, ci ca s-o împlinească”, adică s-o completeze, s-o explice.

Cu toate acestea, nu toţi L-au primit cu bunăvoinţă. Ne întrebăm: De ce nu L-au primit toţi cu bunăvoinţă? Oare nu era normal să-L primească așa? El, Care îi ajuta pe cei săraci, îi vindeca pe cei bolnavi, pe leproşi, pe orbi, nu făcea decât binele. Un răspuns ar fi acela că nu au reuşit să înţeleagă partea spirituală a poruncilor lui Dumnezeu. Ei se legau numai de partea lor materială.

Ca să ilustrăm acest fel de neînţelegere, ne vom adresa Evangheliei care s-a citit astăzi. Este tocmai o ilustrare a întrebării: „De ce nu L-au înţeles unii pe Iisus?”

Ce nu era voie să faci sâmbăta, la evrei?

Mântuitorul predica într-o sinagogă. După ce a predicat, El a văzut în faţă o bătrână aplecată până la pământ, cu şira spinării anchilozată. Nu mai privea de mult cerul, nici oamenii, ci numai pământul. De 18 ani era sub această boală, nu se putea mişca. Mântuitorului I s-a făcut milă şi, adresându-i-se, i-a zis: „Ridică-te! Eşti vindecată de boala ta”. Iar în clipa aceea, dintr-odată, prin minune, femeia care de 18 ani mersese aplecată, cu ochii numai în pământ, a constatat că se poate ridica şi că poate fi şi ea ca toţi oamenii. În acelaşi timp a fost cuprinsă de o mare îndoială, dar şi de o mare bucurie, şi de o mare mulţumire, dându-şi seama că s-a petrecut cu ea o minune, o minune făcută de Dumnezeu prin acest proroc care era în faţa ei. Dar mai-marele sinagogii n-a înţeles acest act. El ştia că în Lege se spune că în zi de sărbătoare, de sâmbătă – evreii serbau sâmbăta -, nu era voie să faci nimic, nici un fel de lucru. În Lege, sau în tratatul despre Şabbat, sunt specificate 39 de activităţi interzise în zi de sâmbătă. Între acestea este, de exemplu, şi scrierea a două litere. Nu păcătuieşti dacă scrii o singură literă; dar păcătuieşti scriind două, fiindcă două litere pot deja să formeze un cuvânt. În acelaşi tratat sunt menţionate şi unele excepţii, determinate fie de raţiuni umanitare, fie de unele obligaţii religioase. Asta ştia mai-ma­rele sinagogii şi pentru el aceasta era lege. Or, a vindeca pe cineva în zi de sâmbătă însemna a călca Legea.

Hristos și reproșul mai-marelui sinagogii

La această atitudine a conducătorului sinagogii se pune întrebarea: era, oare, interpretarea mai-marelui sinagogii dreaptă? În aparenţă, în literă, da, dar în adâncime, în duh, nu, iar Mântuitorul îi va proba pe loc că o astfel de interpretare a Legii nu a fost cea dreaptă. La început, mai-marele sinagogii L-a denunţat pe Mântuitorul în faţa comunităţii: „Voi toţi ştiţi că în Lege e scris că sâmbăta nu se cade să se lucreze”. El părea a-i reproşa faptul femeii: de ce venise să se vindece în zi de sâmbătă? Dar Mântuitorul, calm, s-a adresat conducătorului sinagogii, răspunzând în locul bătrânei gârbove, fiindcă era clar că Lui i se adresase imputarea: Făţarnice, îmi reproşezi Mie că am redat sănătatea acestei bătrâne legate de diavol de 18 ani! După care s-a adresat şi celorlalţi: Nu aveţi boi şi asini legaţi la iesle, acasă, în curţile voastre? Şi nu îi dezlegaţi ca să-i duceţi să bea apă? Atunci de ce-Mi imputaţi Mie că am dezlegat pe această bătrână de legătura în care diavolul o ţinea de 18 ani? Oare este mai de valoare în faţa lui Dumnezeu un bou sau un asin decât un om? Evanghelistul Luca ne spune că toţi au fost de acord cu El şi bucuroşi de această explicaţie.

Când Mântuitorul le-a spus că un om este mai de preţ decât un animal şi că dacă este permis să faci un bine unui animal, cu atât mai mult este permis să faci unui om, El a vrut să arate că a venit pentru oameni şi pentru a lor mântuire. El n-a venit împotriva oamenilor, ci ca să-i ajute, să-i schimbe, să le vindece nu numai gârbovirea trupească, ci mai ales pe cea sufletească, să-i facă oameni noi, să le descopere sensul adevărat al Legii şi să-i facă să înţeleagă că nu formele contează, ci conţinutul lor.

Şi noi avem nevoie de învăţătura Lui, ca să înţelegem acest lucru, deoarece şi noi avem reacţii asemănătoare cu ale mai-marelui sinagogii. De pildă, dacă ar veni Mântuitorul şi s-ar întâlni cu fiecare dintre noi şi ne-ar întreba, cum ţinem şi cum înţelegem postul? Mulţi dintre noi ţinem postul de alimente şi este foarte bine şi nimeni nu va spune vreodată că nu e bine să ţii posturile rânduite de Biserică. Răspunsul că ţinem postul de alimente ar fi de ajuns? Mântuitorul ne-ar spune că nu e de ajuns, fiindcă dacă ţii postul, dar te cerţi cu vecinul şi ţii mânie, degeaba ţii postul. Anulezi prin aceasta toată osteneala pe care ai făcut-o de-a lungul unei lungi perioade. Mântuitorul pune accentul pe roadele postului, dându-i un înţeles spiritual. Ţinem postul de alimente, dar îl ţinem pentru ca să ne schimbăm sufletele. Dacă nu ne-am schimbat sufletele, degeaba ne credem îndreptăţiţi în faţa lui Dumnezeu că am ţinut postul. În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Postul îndepărtează ispitele, îndeamnă spre evlavie, este tovarăş al înfrânării, creator al cumpătării” (Omilia I despre post). Dar, dacă ne-am întâlni cu El şi ne-ar spune: „V-aţi ostenit degeaba! Mai bine mâncaţi de toate. V-aţi ostenit degeaba, dacă nu v-aţi schimbat sufletele”, L-am înţelege? L-am aproba? Sau am zice în inima noastră că El nu înţelege osteneala noastră şi n-o preţuieşte? Credem că am fi de părerea noastră, nu de a Lui! Şi totuşi El are dreptate.

Legea nu te poate opri de la facerea unui bine

Să luăm un alt exemplu. Venim la biserică, ne spovedim, iar la spovedanie, preotul ne dă anumite canoane, sau epitimii, adică să facem milostenie, să facem un bine anume cuiva, să citim rugăciuni etc. Dar dacă, îndeplinind canoanele pe care ni le-a dat preotul, pe de altă parte rămânem în judecată cu cineva cu care suntem în judecată, e bine să ştim că degeaba facem aceste canoane, toate aceste sacrificii. Canoanele se dau pentru ca să ne schimbăm inima. Ele nu ne îndreptăţesc prin ele însele în faţa lui Dumnezeu. Că tot Mântuitorul spune: „De eşti în drum spre judecată cu cineva, caută de te împacă cu el pe cale, ca nu cumva, ajungând în faţa judecătorului, judecătorul să te pedepsească. Căci amin îţi spun, nu vei ieşi de acolo până ce nu vei plăti ultimul bănuţ” (Matei 5, 24-26). Ceea ce se urmăreşte prin post, prin canoane, prin mergerea la biserică, este schimbarea sufletului nostru.

Dar să ne întoarcem la Evanghelia de astăzi. Conducătorul sinagogii avea dreptate: în Lege era scris să nu faci nimic sâmbăta. Dar el nu s-a gândit mai departe, şi anume la faptul că Legea nu putea să oprească de la facerea unui bine, facere care nu suferea amânare. Legea putea opri de la facerea răului, sau de la nerespectarea poruncii odihnei cu intenţia de a nu o respecta, dar nu oprea de la ceva care nu o contrazicea. Atunci, de ce nu L-au înţeles unii pe Mântuitorul? Pentru că erau prea legaţi de litera Legii, nu de scopul ei; pentru că El trecea înţelesul de pe literă pe spirit, de pe practicile Vechiului Testament pe sensul lor. Tradiţia formelor era veche şi ajunsese o rutină. Unii uitaseră complet de ce se făceau anumite lucruri. Mântuitorul i-a întors la sens. Unii L-au înţeles, alţii n-au putut şi L-au răstignit. Dar El a înviat şi a dovedit că „litera omoară, iar duhul face viu” (II Corinteni 3, 6). Amin!
sursa:http://ziarullumina.ro/

 

Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) – Pr. Constantin Sturzu