Duminica a 3-a din Postul Mare – Duminica Sfintei Cruci (video)

duminica-sfintei-cruci 1Înaintând pe calea Postului celui Mare, suntem chemaţi să descoperim sensurile tainice ale vieţii duhovniceşti. Unită cu rugăciunea şi lucrarea faptelor bune, postirea rodeşte în acest răstimp prin harul lui Dumnezeu. La jumătatea Postului, în duminica a treia, Sfânta Cruce se aşază în biserici în mijlocul credincioşilor, pecetluind râvna şi bucuria credinţei lor în Hristos Cel răstignit şi înviat. Despre semnificaţia liturgică şi sensul teologic al Crucii ne-a vorbit părintele arhidiacon prof. dr. Ioan I. Ică jr. de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu.

 Semnificaţia fundamentală a Postului este răstignirea patimilor

Părinte profesor, de ce vorbim despre Cruce şi Înviere în duminica a treia din Sfântul şi Marele Post? De ce Biserica a rânduit să fie prăznuită Sfânta Cruce şi în Postul Mare, fiind amintite acum Sfintele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos şi Învierea Sa?

Dacă privim Triodul şi tradiţia liturgică legată de Postul Mare din punctul de vedere istoric, putem vedea şi cunoaşte că în vechime sărbătorirea Sfintei Cruci era în chiar mijlocul Postului Mare, miercurea din săptămâna a patra, ca şi în cazul Înjumătăţirii praznicului Învierii, care cade întotdeauna într-o zi de miercuri. În cazul Sfintei Cruci, cinstirea ei s-a extins în toată săptămâna, iar pentru a solemniza şi mai mult această celebrare fundamentală s-a instituit o duminică specială, duminica pregătitoare. În această duminică, în vechime, se anunţa în biserică faptul că la mijlocul săptâmânii viitoare va fi cinstită Sfânta Cruce. Această cinstire specială se făcea şi atunci aşa cum se face şi în zilele noastre. La Utrenie se scotea o cruce specială, o cruce-relicvar, în general la Sfânta Sofia şi la toate catedralele, care aveau o cruce în care se găsea câte-o bucăţică, aşchie din lemnul cinstitei Cruci descoperite de împărăteasa Elena. Această cruce era adusă într-o procesiune specială, într-o procesiune liturgică, care într-un fel imită vohodul de la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, fiindcă ea este aşezată pe Sfântul Disc asemeni agneţului înainte-sfinţit. Iar cântarea care se cântă este oarecum paralelă sau simetrică cu cântarea de la vohodul Liturghiei mai înainte sfinţite: „Acum puterile cereşti nevăzut slujesc…“ În cazul de faţă se spune „Acum puterile cereşti nevăzut înconjoară cinstitul lemn al Sfintei Cruci care acum se aduce“. Este o procesiune specială din punctul de vedere liturgic, dar care atrage atenţia credincioşilor că în Sfânta Cruce există o prezenţă sacramentală, încât aceasta este pusă pe Sfântul Disc, pe acesta punându-se doar Sfintele Daruri mai înainte şi după ce au fost sfinţite. Aşadar, Crucii i se dă o cinstire deosebită. Crucea are o semnificaţie sacramentală; ea primeşte o cinstire liturgică, euharistică am putea spune, şi este aşezată în mijlocul bisericii şi pusă spre cinstire. După cum ne spun istoricii bisericeşti şi istoricii Liturghiei, Crucea stătea în mijlocul bisericii toată săptămâna a patra şi erau zile speciale la Sfânta Sofia, astfel că în zilele de luni şi marţi se închinau bărbaţii, iar în zilele de joi şi vineri se închinau femeile. Aşadar, toată cetatea trecea şi se închina Crucii, care era pusă în mijlocul bisericii ca într-un nou rai sau ca în mijlocul cosmosului, în mijlocul lumii, biserica fiind o imagine a cosmosului şi a lumii, dar în acelaşi timp şi o imagine a raiului. Ceea ce cinstirea Crucii vrea să arate celor care intră în Sfântul şi Marele Post este pe de o parte accentuarea simbolismului centrului, în centrul Postului aflându-se Sfânta Cruce, care ne aduce aminte că semnificaţia fundamentală a Postului este răstignirea, răstignirea patimilor, a poftelor, pentru a răsturna într-un fel drama căderii produsă în Adam. Într-un fel, pentru a ieşi din Adamul cel vechi şi a-L însoţi pe Adamul cel nou. Pe de altă parte, cinstirea Sfintei Cruci are ca scop fundamental aducerea-aminte că primordială este răstignirea patimilor noastre spre a ne putea uni cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Crucea este concentrarea într-un singur semn a chenozei lui Hristos

Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-I urmeze Lui. Ce semnificaţie are în acest context crucea? Despre ce cruce se vorbeşte şi despre ce lepădare?

Evanghelia din duminica a treia se citeşte, de altfel, la toate prăznuirile Sfintei Cruci. Sfânta Cruce nu este sărbătorită numai la mijlocul Postului Mare, ci şi la 14 Septembrie, ziua descoperirii ei de către împărăteasa Elena, sau 1 August, ziua înălţării ei de către Heraclie după ce a fost recuperată de la perşi. Această pericopă cuprinde în ea însăşi esenţa întregii Evanghelii. Mântuitorul spune aici: „Cel ce vrea să Îmi urmeze Mie să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie, că tot cel ce va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde şi cine îl va pierde pentru Mine şi Evanghelie acela îl va câştiga.“ În toate aceste versete se cuprinde miezul predicii Mântuitorului. Domnul Hristos ne atrage atenţia că Adam, vrând să scape sufletul său şi viaţa sa, a găsit moartea, deci el a ales o viaţă la capătul căreia se găsea moartea, iar credincioşii, prin Iisus Hristos şi prin credinţă, dacă aleg renunţarea şi lepădarea, răstignirea şi moartea, în sens duhovnicesc, la capătul ei află viaţa veşnică. Evanghelia aceasta ne aduce aminte de răsturnarea polilor sau a planurilor pe care o aduc Hristos, Biserica şi creştinismul, dacă omul adamic caută să-şi scape cu orice preţ viaţa lui, cu preţul distrugerii vieţii celorlalte fiinţe din jurul lui, al afectării mediului înconjurător şi chiar al chinuirii semenilor şi al ruperii sale din legătura cu Dumnezeu.

(Alexandru-Constantin CHITUŢĂ)
Sursa:https://www.monitorulsv.ro

 

Preot Constantin Necula – Duminica Sfintei Cruci