Duminica a IV-a după Paști (a slăbănogului de la Vitezda)

   Aceştia sunt cei doi fii ai lui Dumnezeu: Iisus, mai înainte de toţi vecii, şi omul, fiul vremelniciei. Acesta de al doilea, a ajuns rău, a ajuns slăbănog. Unii […]

vindecarea de la vitezda   Aceştia sunt cei doi fii ai lui Dumnezeu: Iisus, mai înainte de toţi vecii, şi omul, fiul vremelniciei. Acesta de al doilea, a ajuns rău, a ajuns slăbănog.
Unii sunt slăbănogi după trup, alţii după minte: nu pot înţelege şi nu se pot bucura de bine.
S-a dovedit aceasta în nenumărate rânduri, când Iisus făcea bine omului.
*
Iisus a tămăduit un slăbănog. Nu-i nici o mirare – Dumnezeu fiind. Ce-a făcut ? – L-a iertat de păcate; de greşelile săvârşite împotriva vieţii, împotriva firii sale, şi i-a dat porunca să fie iarăşi om, rudenia lui Dumnezeu.
– De altfel pentru această refacere a omului a şi venit Iisus între oameni. El ne-a spus, cu toate prilejurile, că păcatele, greşelile împotriva vieţii, acestea sunt cauza pentru care omul a ajuns un mutilat al vieţii acesteia.
Refacerea omului este refacerea acestei înrudiri pierdute.
E de neînţeles cum nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie, ci abia simte cu trupul, că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage.
E de neînţeles că durerea trupului îl face să ceară ajutorul lui Dumnezeu, pe când de durerea sufletului, de strâmbarea sau amorţirea lui, nici că se mişcă.
E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţini. Aceasta din urmă face înţeleasă pe cea dintâi.
Iisus le avea pe amândouă: şi puterea de-a ierta păcatele şi puterea de-a tămădui firea de neputinţe. Făcea ochi unde nu erau din naştere, îndrepta gârbovi, învia nervii omorâţi de păcate, învia morţii omorâţi de moarte.
Nouă, preoţilor, încă ne-a dat lisus jumătate din darul Său: darul de-a ierta păcatele omului în numele Său. A doua jumătate, a tămăduirii organice, nu ne-a mai dat-o, fiindcă şi aşa toţi oamenii aşteptăm să fim transformaţi, din oameni pământeşti, în oameni duhovniceşti, în oameni nemuritori, în oameni cereşti.
A făcut lisus minuni – şi oamenii cred că cele mai mari sunt cele care privesc sănătatea trupului – dar marea minune a învierii din morţi, e ceea ce mărturisim când zicem: „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin”.
Abia atuncea va scăpa firea omului de slăbănogie.
Până atunci are putinţa de-a scăpa de păcate. – Şi aceasta e o minune mai mare decât a tămădui un stomac, o mână uscată, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele şi acestea, dar n-au nimic religios în ele. Le fac şi medicii.
Omul le cere lui Dumnezeu; cere minuni.
în definitiv ce cere omul ?
Cere sfinţenia pe care a pierdut-o.
Acesta-i singurul lucru pe care-1 cere şi Dumnezeu din partea omului. Iar sfinţenia vieţii o pot avea şi oamenii cu un trup neputincios.
De aceea, nouă preoţilor, lisus ne-a dat numai o jumătate din darul Său, rămânând ca cealaltă însuşi să o împlinească, când va înceta desăvârşit slăbănogia omului, la înviere.
Dar a doua nu se dobândeşte fără prima.
însăşi vestirea împărăţiei Cerurilor a început cu cuvântul pocăinţei.

Pr. Arsenie Boca
Prislop. 24.VII.49.

sursa: oasteadomnului.ro