Biserica Ortodoxă Sfintii Trei Ierarhi a sărbătorit ieri, 24 aprilie, Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile.Sfânta Liturghie a fost săvârşită cu acest prilej de Preotii Anatolie Goncear si Ion Banari.
Ca în fiecare an, de Florii, credincioşii veniţi în număr mare au primit ramuri binecuvântate de salcie în amintirea momentului Intrării Domnului în Ierusalim.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost citită pericopa evanghelică de la Ioan, în care se consemnează ungerea cu mir a Domnului Iisus Hristos în Betania, de către Maria, sora lui Lazăr, şi intrarea Domnului triumfală în Ierusalim. Au fost rostite cuvânte de învăţătură, în care a fost subliniat că Evanghelia citită ne arată trei adevăruri deosebite: „În primul rând, Evanghelia de astăzi ne arată cinstirea pe care Maria, sora lui Lazăr, I-o aduce Mântuitorului Iisus Hristos. Fapta ei este o prevestire a îngropării Mântuitorului şi un gest de recunoştinţă, de mulţumire, pentru că Iisus l-a înviat din morţi pe prietenul Său, Lazăr, din Betania. În al doilea rând, Evanghelia ne arată că Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos era o biruinţă asupra morţii lui Lazăr, iar în al treilea rând, Evanghelia ne arată că Intrarea Domnului în Ierusalim este o prevestire a Pătimirilor Sale, a trecerii Sale prin suferinţă şi moarte, şi a biruinţei Sale asupra morţii, prin propria Sa Înviere din morţi. Iisus Hristos de bunăvoie a acceptat să intre în Ierusalim, să pătimească, să fie îngropat şi apoi să-Şi învieze propria Sa umanitate. Intrarea Domnului în Ierusalim este o înaintare spre Pătimire, spre suferinţă, spre Cruce, este o prevestire a intrării Lui prin Înviere în Ierusalimul Ceresc.