Duminica izgonirii lui Adam din Rai

izgonirea-lui-adam-si-eva-din raiSuntem in pragul Sfantului si Marelui Post. Duminica iz­gonirii lui Adam din Rai, ultimul popas inaintea duhovnicestii ofensive, ne pune la inceputul vietii noastre pacatoase pe pa­mant.Suntem izgoniti din Raiul desfatarii din pricina neas­cultarii, a mandriei si a neinfranarii. Viata cu sudoare, cu chinu­ire, cu necazuri si lacrimi se incheie cu intoarcerea in pamantul din care am fost luati, cu moartea, plata pacatului.

Starea lui Adam cel izgonit, care este si starea noastra, se oglindeste in cantarile pline de umilinta ale Duminicii.

„Sezut-a Adam in preajma Raiului, si de goliciunea sa plangand, se tanguia:Vai mie, celui ce m-am supus inselaciunii celei viclene, si am fost furat de ea si de marire m-am departat. Vai mie, celui dezbracat de nevinovatie si lasat in saracie. Ci, o raiule, de acum nu ma voi mai desfata intru dulceata ta…”(Vecernie).

Adam cu plangere a strigat: Vai mie, ca sarpele si femeia de la dumnezeiasca indrazneala m-au izgonit si din desfatarea raiu­lui mancarea din pom m-a instrainat. Vai mie, cel ce eram odinioara imparat tuturor fapturilor lui Dumnezeu celor paman­testi, acum rob m-am facut dintr-o sfatuire fara de lege. Si cel ce eram oarecand cu slava nemuririi imbracat, cu piele de omoraciune, ca un muritor, jalnic sunt imbracatVai mie, ce plangere voi lua intr-ajutor! Ci tu, Iubitorule de oameni, Cel ce din pamant m-ai facut, imbracandu-Te cu milostivirea, din ro­bia vrajmasului scoate-ma si ma mantuieste!”

De aceea, nevointele, intristarea si plangerea postului sunt si o intristare si tanguire pentru Raiul pierdut si pe care cu mul­te suferinte se cade sa-l redobandim(F. Ap. 14, 22).

Evanghelia duminicii, de la Sf. Liturghie, ne aduce aminte, iarasi, de cele doua mari fapte:smerenia si dragostea, care sunt temeiul a toata fapta buna.

Postul, impreuna cu rugaciunea si toate nevointele legate de dansul, poate fi zadarnicit de vrajmasul daca nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne invata Mantuitorul:

Cand postiti, nu fiti tristi, ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc… tu insa, cand postesti, unge capul si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamsnilor ca postesti (Matei 6, 16-18).

Sa nu uitam lectia din pilda vamesului si fariseuluicand postim. Sa lucram cu dragoste nevointele postului, dar sa le acoperim si sa le pazim cu smerenie. Vestejirea fireasca a trupului sa o impodobim cu veselia inimii si a fetei, gandindu-ne la folosul cel mare pe care-l aduce postul. Ungerea capului si spalarea fetei nu trebuie luate in litera, ci cu un inteles duhovnicesc. Sf. Maxim Marturisitorul ne arata ca fata este icoana intregii noastre vieti, iar capul este simbolul mintii. Deci, a spala fata inseam­na a ne curati viata de toata intinaciunea pacatului, iar a unge capul inseamna a face mintea sa straluceasca de cunostinta dum­nezeiasca (Filocalia, vol. II, p. 232).

Grijile lumesti, de obicei, rapesc omului toata vremea, iar pentru grija de suflet nu-i mai ramane nici un ragaz. Dar grijile trebuie proportionate cu insemnatatea lucrului respectiv. De aceea ne indeamna iarasi Mantuitorul:

Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer… ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra” (Matei 6, 19-21).

Averile pamantesti, fata de comoara mai scumpa decat toata lumea a sufletului, nu merita atentia care li se da. Nu ne putem lipsi de grijile legate de trup, dar grijirii de suflet i se cuvine intaietatea, deci vremea postului, vreme de osteneli de suflet mantuitoare, nu trebuie zadarnicita cu grijirea de multe a celor pamantesti.

In chip deosebit, Sf. Evanghelie ne atrage atentia asupra al­tei laturi a dragostei de aproapele, asupra milosteniei sufletesti si anume asupra iertarii aproapelui, care este o mare fapta buna si bine placuta lui Dumnezeu. Asa de mult tine Mantuitorul la iertarea aproapelui, incat fara de ea nici El nu ne iarta pacatele noastre.

„De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru nu va ierta gresalele voastre” (Matei 6, 14-15).

Desi tot pacatul este impotriva lui Dumnezeu si numai de la El putem dobandi iertarea, totuside pacatul fata de aproapele, Dumnezeu nu ne iarta fara aprobarea acestuia. De aceea, cand cerem iertare cuiva pe care l-am suparat cu ceva, el raspunde:„Dumnezeu sa te ierte!”, adica: iata, eu te-am iertat, de acum poate si Dumnezeu sa te ierte. Si numai asa ne iarta. Fiindca pentru innoirea noastra sufleteasca in primul rand avem nevoie de iertarea pacatelor de la Dumnezeu, ostenelile postului urma­resc si acest lucru.Dumnezeu, in marea Lui iubire de oameni, ne cere si El ceva in schimbul iertarii de care avem nevoie: „Voiesti sa-ti iert pacatele cele multe? Ti le iert cu o conditie: sa ierti si tu gresalele aproapelui tau”. Iar noi in rugaciunea dom­neasca din fiecare zi, ne angajam fata de Dumnezeu sa facem acest lucru: „Iarta-ne Doamne, gresalele noastre, ca si noi ier­tam gresitilor nostri”. Fara de aceasta iertare, nu ne iarta nici Dumnezeu pe noi.

Nu numai ca nu ne iarta, dar nici faptele cele bune nu ni le primeste. Ne-o spune limpede tot Mantuitorul Hristos:

„De-ti vei aduce darul tau la Altar si acolo-ti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa acolo darul si mergi mai intai de te impaca cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau” (Matei 5, 23-24).

Ostenelile pentru virtute, postul si toate celelalte, desi sunt trebuitoare pentru mantuire, totusi Dumnezeu le primeste nu numai ca un lucru datorat, ci si ca pe o fapta buna, ca pe un dar. De aceea Sfintii Parinti mai numesc postul si zeciuialao zeciuiala de fapte bune pe care o dam lui Dumnezeu pentru in­treaga curgere a anului. Darul insa, pentru a putea fi primit trebuie sa indeplineasca conditia evanghelica a darului, sa fim impacati cu aproapele nostru. De aici vine asa de frumoasa randuiala a iertarii obstesti, care se face in aceasta duminica dina­intea postului, care se numeste si „Duminica iertarii”La sfar­situl vecerniei, toti parintii si fratii, precum si crestinii de fata isi cer iertare unii altora: „Iarta-ma frate!”, „Dumnezeu sa te ierte!”Tot asa fac si crestinii, se iarta cu cei din casa, cu vecinii si cu cei care nu au vreo pricina. Stergem astfel toata rautatea cea de la inima si putem aduce in pace si cu buna nadejde lui Dum­nezeu darul ostenelilor postului.

Iertarea aproapelui insa, mai are un dar. Fiindca viata noas­tra este un nesfarsit sir de greseli, pocainta si virtutile noastre sunt nedesavarsite pentru a putea cu ele dobandi iertarea deplina. Dumnezeu, in marea Sa milostivire, pentru mantuirea noastra, ne-a pus la indemana calea cea mai lesnicioasa: iertarea fratelui.

Pilda fratelui lenevos din Pateric este mult mai grai­toare in aceasta privinta.

Aproape de un batran, traia un frate cam trandav in nevointa. Venindu-i vremea sa moara, stateau langa dansul mai multi frati. Batranul, vrand sa-i foloseasca, vazand pe acela ca se duce din trup vesel si cu bucurie, i-a zis:

„Frate, noi toti stim ca nu prea ai fost osardnic la nevointe, si de unde cu asa osardie te duci?”

Si i-a raspuns fratele:

„Crede, parinte, adevarul graiesti, insa de cand m-am facut monah, nu stiu sa fi judecat sau sa fi tinut pomenire de rau asupra cuiva, ci de s-a intamplat vreo prigonire cu cineva, intru acel ceas m-am impacat cu el. Deci voi sa zic lui Dumnezeu: Stapane, Tu ai zis: «Nu judecati si nu veti fi judecati»; si:«iertati si vi se va ierta voua».

Deci i-a zis lui batranul:

„Pace tie, fiule, ca fara osteneala te-ai mantuit” (p. 380).

Iata de cate daruri este pricinuitoare iertarea aproapelui:

–  ne aduce de la Dumnezeu iertarea pacatelor,

–  ne face bine primite faptele cele bune,

–  ne agoniseste cu lesnire mantuirea.

Si pe buna dreptate, pentru ca iertarea aduce pace intre oameni, inlatura vrajba, pentru care lucru a trebuit sa Se intru­peze Insusi Fiul lui Dumnezeu.

Cu acestea, suntem gata pentru ostenelile sfantului post. Vremea indelungata de pregatire ne-a pus la indemana toate cele trebuitoare pentru aceasta calatorie a bunatatilor. Astfel:

–  suntem imbracati cu mantia smereniei,

–  avem toiagul nadejdii celei bune,

–  cu ochii tinta la ceasul judecatii,

–  cu cugetul la moarte,

–  intariti de pilda marilor luptatori ai duhului,

–  cu nadejdea la frumusetea rasplatirii,

–  iertati si impacati cu aproapele.

“Sosit-a vremea, inceputul luptelor celor duhovnicesti, bi­ruinta cea impotriva dracilor, infranarea cea intr-armata, po­doaba ingerilor, indrazneala cea catre Dumnezeu…”.

„Calatoria virtutilor s-a deschis. Cei ce voiti sa va nevoiti intrati, incingandu-va cu nevointa cea buna a postului; ca cei ce se lupta dupa lege, dupa dreptate se incununeaza. Si luand toata intr-armarea crucii, sa ne luptam impotriva vrajmasului, ca un zid nestricat tinand credinta, ca o platosa rugaciunea si ca un coif milostenia. In loc de sabie, postul care taie toata rautatea cea de la inima...”‘.

„Stralucit-a darul Tau, Doamne, stralucit-a luminarea su­fletelor noastre. Iata vreme bine primita, iata vremea pocaintei. Sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii. Ca trecand noianul cel mare al postului, sa ajungem la Invierea cea de-a treia zi a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce mantuieste sufletele noastre”.

Doamne si Stapanul vietii mele,

duhul trandaviei,

al grijii de multe,

al iubirii de stapanire si al grairii in desert

nu mi-l da mie;

iar duhul curatiei,

al gandului smerit,

al rabdarii si al dragostei,

daruieste-l mie, slugii Tale.

Asa, Doamne, Imparate,

daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele

si sa nu osandesc pe fratele meu,

ca binecuvantat esti in vecii vecilor.

Amin!

(din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”Editura Doxologia, Iasi, 2012)
sursa:www.razbointrucuvant.ro