Evanghelia: Ce au însemnat pătimirile, crucea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu

Si sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus înaintea lui Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând să dăm dajdie Cezarului şi zicând că El este Hristos rege. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu zici. Şi Pilat a zis către arhierei şi către mulţimi: Nu găsesc nici o vină în Omul acesta. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul, învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Şi Pilat auzind, a întrebat dacă omul este galileian. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L foarte tare. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis iarăşi la Pilat. Şi în ziua aceea, Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau în duşmănie între ei. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, a zis către ei: Aţi adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om, din cele ce aduceţi împotriva Lui. Şi nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăşi la noi. Şi iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Şi trebuia, la praznic, să le elibereze un vinovat. Dar ei, cu toţii, au strigat, zicând: Ia-L pe Acesta şi eliberează-ne pe Baraba, care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. Şi iarăşi le-a vorbit Pilat, voind să le elibereze pe Iisus. Dar ei strigau, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Iar el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârşit Acesta? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, şi strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a dat în voia lor. Şi pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din ţarină, i-au pus crucea, ca s-o ducă în urma lui Iisus. Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept, acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând împărăţia lui Dumnezeu. Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă. Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui. Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege. (LUCA 23, 1-34/ 44-56)

Mărturie despre Pătimirile Mântuitorului găsim în Evanghelia după Matei în capitolele 26-27, în Evanghelia după Marcu în capitolele 14-15, în Evanghelia după Luca în capitolele 22-23 şi în Evanghelia după Ioan în capitolele 18 şi 19. Aceste capitole nu sunt finalul Evangheliilor – pătimirile şi Răstignirea Mântuitorului nu au însemnat dispariţia Sa. Aşa ar fi vrut omul, însă nu astfel a dorit Domnul! Evangheliile se încheie cu Învierea şi Înălţarea la cer ale Domnului Iisus Hristos. Acum 2.000 de ani cei din jurul crucii Mântuitorului au trăit cu gândul că totul s-a sfârşit. Au fost descurajaţi şi înfricoşaţi. Aceste trăiri ale ucenicilor Săi ne îndeamnă şi pe noi să înţelegem ceea ce au însemnat pentru lumea întreagă pătimirile, crucea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Atanasie cel Mare aşa ne învaţă: “Domnul Hristos a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţişându-ne!” (Pr. D. Păduraru)
Ziarul Lumina