Invataturi despre mantuirea sufletului (I)

rugaciune5Fii evlavios. Pe parintii duhovnicesti, pe tatal tau si pe mama ta, pe conducatori si pe toti oamenii de bine cinsteste-i si urmeaza sfaturile lor folositoare. Respecta-i pe oamenii in varsta. Fata de mai-marii tai fii respectuos, cu cei de-o seama cu tine fii amabil, cu cei mai mici, binevoi­tor. Iubeste nu doar pe prieteni si pe cei ce-ti fac bine, ci si pe vrajmasii tai, si roaga-te pentru ei. Aminteste-ti ca rostul tau in lume este ca in orice imprejurare sa faci bine aproa­pelui tau, pe cat iti sta in putere. Nu te certa si nu te invraj­bi cu nimeni.

Bun lucru este sa-ti infranezi mania, sa ierti celui ce ti-a gresit si sa dai celui care iti cere. Te-a suparat cineva? Iarta-l. Ai suparat pe cineva? Impaca-te cu el. Fereste-te nu doar de faptele rele, ci si de cuvintele necuviin­cioase. Cand vorbeste cineva dintre cei mai mari, taci si asculta. Nu crede oricarui zvon. Nu dori tot ce vezi. Fii drept, nu dori nimic din ce nu este al tau. Cu atat mai mult nu fura si nu deposeda, ci fii multumit cu ceea ce ai tu. Cele de care ai nevoie dobandeste-le prin propria munca. Da inapoi ceea ce ai luat cu imprumut. Implineste ceea ce ai promis. Nu te lauda niciodata. Fii curajos, gata de munca, lasand la o parte nepasarea celor lenesi. Dragostea de munca este placuta lui Dumnezeu, iar tie de folos.

Nu deznadajdui la necaz. La bucurie nu-ti pierde cumpatarea. Celui care cere da-i, daca ai; pe cel sarac ajuta-l pe cat poti. Nu invidia pe nimeni, fii binevoitor fata de toti. Nu fi egoist si mandru. Fii prietenos fata de toti, dar nu te purta lingusitor fata de nimeni.Saluta-i pe toti cei pe care-i intalnesti. Asemenea si celor care te saluta, raspunde-le la salut.Celui care te intreaba raspunde-i, pe cel nestiutor indruma-l. Pe cei tristi mangaie-i. Slu­jeste oricui poti.

Scurta regula folositoare de suflet, care duce la mantuire

- sa te insemnezi corect cu semnul sfintei cruci;

- sa taci intelept;

- sa ai duh binevoitor fata de toti;

– deasa pocainta in fata lui Dumnezeu cu rugaciunea: „Doamne, iarta-ma si ajuta-ma! Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine!”;

- sa urmaresti gandurile potrivnice lui Dumnezeu si sa le alungi cu Numele lui Dumnezeu;

- sa treci de la lucrurile vazute la Numele nevazut al lui Dumnezeu (a se vedeaComoara duhovniceasca a Sfantului Tihon de Zadonsk);

- marturisirea trebuie sa fie sincera;

- sa te consideri pe tine mai rau si mai pacatos decat toti;

- taierea voii si a gandirii proprii, chiar cand ea pare buna (fa totul cu sfat, adica cu sfatul parintelui duhovnicesc);

- deasa cugetare la plecarea ta din lumea aceasta in viata vesnica.

Indeplinind acestea, cu harul lui Hristos te vei mantui.

Pentru dobandirea fericirii vesnice sunt necesare:

  1. credinta in Iisus Hristos;
  2. dragostea de Dumnezeu si de aproapele;
  3. pazirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu;
  4. impartasirea cu Sfantul Trup si Sange ale Domnului Iisus Hristos;
  5. faptele bune;
  6. sa fii membru al Sfintei Biserici Ortodoxe;
  7. pocainta sincera pentru pacatele proprii.

1. Credinta in Iisus Hristos

Dumnezeu este Duh Sfant. Lucrarea Sa este prezenta in tot ceea ce a creat. Stramosii nostri, care au trait inainte de venirea lui Hristos, credeau in Cel ce va sa vina. Ei citeau Scriptura, dar nu intelegeau, pentru ca nu erau luminati de Duhul Sfant. Cu toate acestea, ei duceau o viata morala si sunt un exemplu pentru noi.

Noe si-a construit arca timp de aproape 100 de ani, i-a avertizat pe oameni despre mania lui Dumnezeu care se va abate asupra lor, i-a chemat la pocainta, in ciuda faptului ca multi il luau in ras.

Enoh se purta cu evlavie in fata lui Dumnezeu, isi inchi­puia ca Domnul il priveste zi si noapte si vede faptele lui. Atat de mult a bineplacut el lui Dumnezeu, incat a fost inal­tat la cer.

Iar Iov, cate a rabdat prin ingaduinta lui Dumnezeu! Cat au incercat sa-l convinga sa cedeze, insa el a ramas credin­cios si statornic! Chiar si atunci cand zacea in gunoi si praf, parasit de toti, el Il lauda pe Dumnezeu.

Dreptul Avraam, facand voia lui Dumnezeu, a lasat toa­te si a mers in tara pe care i-a aratat-o El. Avraam ne invata adevarata credinta. Ne invata de asemenea ospitalitatea. El ii primea pe toti strainii, intre care S-a aflat si Domnul. Avraam era atat de credincios si de ascultator de Dumne­zeu, incat nu a pregetat sa se pregateasca a-l aduce jertfa pe fiul sau unul-nascut, cand Domnul i-a cerut-o. El ne inva­ta ascultarea pe noi, preotii, pe conducatori, pe parinti etc. Prorocul David ne invata credinta, pocainta si rugaciunea.

Si asa mai departe, la oricine am vrea sa ne referim, toti ne invata credinta si ceva de folos; ne invata intelepciunea, ascultarea. Niciodata sa nuparasim rugaciunea, precum Da­niel si cei sapte tineri. De la toti putem sorbi intelepciune duhovniceasca si sa invatam credinta. 

In viata trebuie sa ca­utam compania oamenilor credinciosi, intelepti, placuti lui Dumnezeu, tari in credinta. Sa vorbim cu ei despre Dumne­zeu. Sa citim cuvantul lui Dumnezeu.

Lectura ne intareste in viata duhovniceasca. Credinta insasi apare din citirea si ascultarea cuvantului lui Dumnezeu.
Fiecare carte duhovniceasca ne ofera ceva nou in cunoasterea lui Dumnezeu. Cerceteaza-te si alege-ti lectura in functie de necesitatea si setea pe care le descoperi in inima: un acatist, Psaltirea, Evanghelia, o opera a unui Sfant Parinte sau altceva. Ci­teste, indrepteaza-ti viata pas cu pas, ca sa dobandesti cre­dinta tare.

A-ti zidi fericirea interioara inseamna a lucra la dobandirea Duhului Sfant in credinta si in adevar. Printr-o viata buna dobandeste o inima buna, umple-o de har. Pen­tru aceasta, invata cuvantul lui Dumnezeu in trei feluri:

1) din Evanghelie;

2) din explicarea lui in scrierile Sfintilor Parinti, nevoitori ai Bisericii Ortodoxe,

3) din vietile sfin­tilor, luand aminte la viata lor si la felul cum au slujit lui Dumnezeu.

Multi nevoitori sunt trecuti in randul sfintilor. Nu este, oare, acesta un exemplu de credinta sfanta pentru noi?

Obisnuieste-te sa citesti: dimineata din Evanghelie, in timpul zilei talcuirile Sfintilor Parinti, iar seara din vietile sfintilor. Fie ca sufletul tau sa devina pamant binecuvanat pentru a primi samanta – cuvantul lui Dumnezeu. Sa te faci placut lui Dumnezeu cu intelegere.

Se spune ca exista oameni trupesti si oameni duhovnicesti. Care e deosebirea dintre ei?Cel trupesc traieste implinind poftele trupului sau, iar cel duhovnicesc traieste in credinta, lucrand pentru a se face placut lui Dumnezeu. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Cel trupesc face raul si uita ca l-a facut, dar tine minte atunci cand cineva ii face lui rau; cel duhovnicesc iarta. Cel trupesc fura, cel duhovnicesc se leapada de ale sale etc.Cel duhovnicesc dobandeste Duhul Sfant, isi intareste credinta; cel trupesc dobandeste duhul rau, prin faptele sale rele devenind salas al acestui duh. Duhul rau il duce in cele din urma la pierzanie, daca acel om nu-si vine in fire.

Soarbe intelepciunea duhovniceasca, ce intareste credin­ta. Pentru aceasta exista:

1) Biserica lui Dumnezeu;

2) car­tile sfinte;

3) oamenii duhovnicesti.

Pentru aceasta am primit darul timpului, care este mai de pret decat toate comorile. Trebuie sa-l pretuim asa cum il pretuiau vechii negustori. Cat de mult timp pierdem in zadar in convorbiri desarte, curiozitati, fantezii, somn pes­te masura etc! Mult folos dobandim in schimb de la timpul petrecut in rugaciune, in citirea sfintelor carti, in cugetarea la vesnicie, in savarsirea faptelor bune etc.
Cand sarbato­resti Anul Nou, gandeste-te intotdeauna la darul timpului incredintat tie si la felul in care il folosesti.

Cauta sa-ti pe­treci viata in credinta, dupa legea data noua de Domnul Iisus Hristos si in comuniune cu El. Sa crezi si sa stii ca Hristos Se gaseste in cei care sufera fara vina si fara cartire, se afla in cei care cred in El, cand vorbesc despre Dumnezeu. Acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Domnului, este prezent si Dumnezeu. El este prezent in cei placuti Lui. Este prezent in chip deosebit in noii mucenici rusi. Omul care L-a cunoscut pe Duhul Sfant prin credinta simte pre­zenta Lui: asa cum curentul electric trece nevazut prin fire, tot asa si harul nevazut vine in om, iar acesta ii simte pre­zenta ca bucurie care ii cuprinde intreaga fiinta.

Omul care nu crede traieste ca un orb.
Evanghelia ne vorbeste despre Zaheu, care dorea atat de mult sa-L vada si sa-L cunoasca pe Dumnezeu, incat s-a catarat intr-un dud, netinand cont de functia sa importanta. Tot asa si noi trebuie sa credem in Dumnezeu si sa tindem spre El. Scopul oricarei cunoasteri este Dumnezeu!

Evanghelia ne vorbeste despre vremea in care israelitii, ca popor ales, s-au invrednicit sa-L vada cu ochii lor pe Mesia. Au vazut minuni si vindecari, au auzit cuvantul din gura Domnului Insusi, insa nu au crezut in El, ci au strigat:

„Rastigneste-L, rastigneste-L!”

Atunci harul lui Dumnezeu s-a luat de la ei.[1]

Rusia este un pamant binecuvantat cu un har deosebit. Credinta ne mantuieste. Noi ne adunam acum in aceasta ve­che biserica, pe pamantul sfant al Pskovului, care a fost ho­tar in fata dusmanilor ce au incercat sa cucereasca Rusia de la apus, fapt amintit si de cronicari. Catolicii au incercat sa cucereasca si sa distruga duhul Ortodoxiei, insa fara izban­da, pentru ca sfintii nostri s-au rugat pentru Rusia.

Noi preamarim pe Sfanta intocmai cu apostolii cneghina Olga si pe Sfantul cneaz binecredincios Alexandru Nevski, in schima Alexie, care, cu sfintele lor rugaciuni, pana astazi sustin si intaresc poporul rus. Preamarim pe Sfantul cuvios Nicandru, pe Sava de Krapetk, pe Cornelie de Pecerska, pe Cornelie de Krapetk, pe Ioasaf de Snetogorsk, pe Onufrie de Malsk si alti sfinti, tari in credinta, care au stralucit pe pamantul Pskovului. Sfanta Biserica ne invata sa mergem pe calea Ortodoxiei, privind la viata sfintilor.

Acestia au trait pe pamantul sfant al Pskovului, au fost oameni ca si noi, cu ajutorul lui Dumnezeu s-au curatit de pacate si au dobandit indrazneala la El, Caruia se roaga pentru noi, pacatosii. Evanghelia ne indeamna pe noi, cei credinciosi, sa nu ne ingrijim foarte mult de cele pamantesti, ci sa cautam mai in­tai Imparatia cerurilor, iar celelalte se vor adauga nouaPe primul loc trebuie sa fie dorinta de a bineplacea lui Dumne­zeu, iar toate celelalte – pe planul al doilea. Unde este inima noastra, acolo este si comoara noastra.

Este bine sa nazuim la hrana duhovniceasca, asemenea Mariei, dar, traind pe pamant, trebuie sa implinim si cele ale Martei. Nu trebuie sa exageram, cum a facut monahul care a mers intr-o manastire doar pentru a se ruga; iar cand nu l-au chemat la masa nici prima, nici a doua si nici a treia zi, a inteles ca trebuie sa si munceasca.

In vremea noastra s-a raspandit foarte mult necredinta. Ea exista si inainte, dar nu era atat de multa. Din cauza ne­credintei poporului, Domnul nu a facut minuni in Nazaret, spunand ca nici un proroc nu este bine primit in patria sa. Vazandu-L zi de zi, ani de-a randul, poporul era obisnuit cu El, devenind surd si mut, desi auzea despre minuni si des­coperiri facute de El in alte locuri. Deseori, suntem si noi ca acei oameni: nu ne folosim de apa cea vie care este aproape de noi (in Biserica), ci bem din balti murdare (secte, eresuri, superstitii). Exemple gasim si in trecutul nostru.Astfel, Se­rafim de Sarov nu era cinstit ca facator de minuni in sfanta lui manastire, ci, dimpotriva, el a fost prigonitAsemenea s-a intamplat si cu Cuviosul Nicandru. Nici Ambrozie de la Optina nu era pretuit.

Astfel, oameni care vin de departe la un staret induhovnicit primesc comoara duhovniceasca, o primesc in inima si o duc cu ei, iar cei din jurul sau nu cunosc aceasta comoa­ra. Trebuie sa-i pretuim pe cei din jurul nostru; nu doar pe preoti, ci pur si simplu pe oamenii duhovnicesti. Pe Iacob, fratele Domnului, nu-l cinsteau ca pe un facator de minuni, dar il cinsteau pentru credinta, pentru sfintenia lui, pentru viata lui fara de pacat.

Unii oameni ii intreaba despre problemele lor pe preoti, dar fara folos, pentru ca nu implinesc ceea ce li se spune si n-au credinta. Daca gaseste credinta la om, Domnul indrepteaza si corecteaza toate. Dar fara credinta, chiar si cel mai intelept staret nu-l va putea mantui pe omAsa s-a intam­plat si cu locuitorii Nazaretului: desi Domnul era cu ei, nu erau ei in stare sa primeasca cele spre mantuire. La fel es­te si in manastirile de azi. Cum a spus un monah:

„Serafimi sunt multi, dar nu este nici un Serafim de Sarov.”

Din cauza necredintei au aparut foarte multe boli duhovnicesti, multi demonizati. Vrajmasul isi gaseste salas in sufletele care nu se afla sub ocrotirea harului lui Dumnezeu. Conform profe­tiilor staretilor, la sfarsitul veacurilor cei bolnavi duhovniceste vor fi atat de multi, incat oamenii si diavolii vor fi una, iar iadul va ramane pustiu.

Cand omul traieste dupa voia lui Dumnezeu, demonii n-au putere asupra lui. Fara o viata dupa voia lui Dumne­zeu ramane doar forma exterioara a credintei. Viata paca­toasa nu exclude intotdeauna credinta, dar te indeparteaza de Dumnezeu. Pot fi bolnavi duhovniceste chiar si preotii si monahii, daca ei duc o viata pacatoasa.

In Evanghelie sunt descrise unele intamplari minunate, cand demonii il recunosc pe Dumnezeu si se cutremura, in timp ce contemporanii Sai nu-L cunosc, nu-L inteleg, nu cred in El si nu se tem de El. Demonii Ii spun Domnului: „De ce ne chinui inainte de vreme?”, adica inainte de jude­cata lui Dumnezeu. Oamenii insa permit sa fie chinuiti de demoni. Vrajitorii contemporani, extrasensii[2] si magii sunt slujitori ai demonilor. Ei pot trimite demonii la om, dar de­monii nu pot pune stapanire pe om fara motiv. Motivele sunt urmatoarele: nu-L cunosti pe Dumnezeu, nu crezi, nu porti cruce, nu te impartasesti, nu citesti Psaltirea, Evan­ghelia, faci fapte rele.

Daca omul este aparat de credinta si de faptele ei, nu trebuie sa se teama de demoni. Demonii n-au putere nici macar asupra porcilor fara ingaduinta lui Dumnezeu.
Vietile Sfintilor Ciprian si Justina ne vorbesc despre puterea credintei, despre biruinta lui Hristos. Cipri­an era un vrajitor puternic, avand in subordinea lui o legiu­ne de demoni. Cu toate acestea, cand tanarul aprins de dra­goste fata de fecioara Justina i-a cerut sa-l ajute s-o seduca, Ciprian n-a putut face nimic, pentru ca fecioara era o cresti­na cu credinta tare si care se ruga lui Dumnezeu. Atunci Ci­prian insusi s-a intors la Dumnezeu, dar fiind chinuit de de­moni nu si-a gasit linistea pana nu si-a facut cruce. Atunci vrajmasul s-a retras. Acest lucru ne incredinteaza de pute­rea semnului crucii. Fa-ti cruce des, fa-o corect, inchipuind exact semnul crucii asupra ta. Aminteste-ti ca aceasta es­te arma noastra duhovniceasca. Insemneaza-te cu evlavie, atent, cu rugaciune.

Cuviosul Ambrozie de la Optina spunea ca nu toti ajung generali in viata duhovniceasca, dar soldat este obligat sa fie fiecare crestin. Nu toti pot atinge sfintenia Mariei Egip­teanca, care, cu darul lui Dumnezeu, stia cuvintele Scrip­turii fara sa le fi invatat vreodata.Mai demult existau si in Rusia astfel de carti vii - staretii. Acum ne-au ramas doar cartile, in care gasim toate indrumarile de care avem nevo­ie. Trebuie doar sa ne folosim de ele.

Printre multele minuni ale Domnului se afla si vindeca­rea unui surd si mutDe multe ori si noi suntem surzi. Suntem surzi la spovedanie, cand nu stim ce sa spunem si lasam pe seama noastra pacate nemarturisite. Suntem surzi cand este hulita credinta si Biserica, iar noi tacem si nu aparam slava lui Dumnezeu. Cand trebuie sa invatam, sa devenim mai iscusiti, sa adunam stiinta duhovniceasca, cat de des suntem surzi! In schimb cand ar trebui sa tacem, ca de pilda in cazul in care suntem jigniti de cineva, atunci nu o facem, desi acest lucru este necesar pentru smerirea noastra si pen­tru dobandirea blandetii.

Multimi de protestanti au umplut pamantul nostru sfant. Ei rastalmacesc invatatura crestina. Cei care ii asculta ade­seori se imbolnavesc duhovniceste. Erezia este foarte peri­culoasa pentru suflet. Feriti-va de ea! Sa nu aveti comuni­une duhovniceasca cu ereticii! Nu intrati in discutii cu ei, nu primiti nici un fel de milostenie din partea lor si cu atat mai putin carti, Evanghelia etc. Pentru acesti rataciti te poti doar ruga.Domnul ingaduie ereziile si ratacirile, pentru ca omului ii este data ratiunea si voia libera, ca sa se lamureas­ca unde este adevarul. Dumnezeu nu vrea sa aiba robi, ci fii liberi. Nu trebuie sa tragi pe nimeni cu forta in Rai.

Nu-ti aroga Imparatia cerurilor, asemenea ereticilor, care considera ca din moment ce cred se vor mantui obligatoriu, pentru ca ei se considera deja sfinti. Si in biserica noastra sunt astfel de credinciosi, care se mandresc cu credinta lor si nu doresc sa vorbeasca cu cei necredinciosi, privindu-i de sus. Uneori cei ce slujesc in biserica au un comportament trufas: considera ca lor le este permis sa vorbeasca in biseri­ca, sa impinga oamenii pentru a-si face loc, sa comande, sa judece. Un altul gandeste despre sine: „Eu sunt credincios, iar cutare este fara Dumnezeu si betiv. Ce asemanare poate fi intre mine si el? Aceasta este o parere de sine periculoa­sa, mai ales pentru slujitorii bisericesti. Preotul sau diaco­nul gandesc astfel, iar apoi vezi ca incep dintr-o data sa bea sau sa-si adune averi. Este o mare ispita. Vrajmasul loveste in lucruri marunte, de la care se ajunge apoi la cele mari. Deprinderea rea este periculoasa, pentru ca ea duce la pacat si la patima, in timp ce deprinderea buna duce la virtute.

Viata sa fie conform credintei! Traiesti tu astfel? Trebuie sa ne punem la incercare: credem noi, oare, in Evanghelie, implinim noi voia lui Dumnezeu cu constiinta curata? Oare citim cuvantul lui Dumnezeu? Oare nu ne indreptatim? Oa­re ne curatim sufletul prin spovedanie si prin impartasanie? Avem noi intotdeauna in fata ochilor infricosata zi a Jude­catii lui Dumnezeu? Nu preferam, oare, viata pamanteasca, trecatoare, fericirii vesnice? Cerceteaza-te pe tine insuti si vei afla cum trebuie sa implinesti voia lui Dumnezeu, pen­tru ce trebuie sa te rogi si ce trebuie sa indreptezi la tine.
Trebuie sa cautam Imparatia lui Dumnezeu, cum ne invata Cuviosul Serafim de Sarov, ca Duhul Sfant sa Se salasluiasca in noiIntareste-ti credinta prin fapte, fara de care, dupa cuvantul apostolului, ea este moarta. Aceste fapte sunt: postul, rugaciunea, nevointa de dragul lui Hristos.

a) Sa luam ca exemplu postul. Pentru unii oameni, pan­tecele este dumnezeul lor.Ortodocsii invata infranarea de la mancare: nu trebuie sa mananci inaintea Sfintei Liturghii din zilele de duminica si in sarbatori. Mancarea este prefe­rabil sa fie pregatita mai simplu in zilele de post. In timpul prepararii mancarii este obligatoriu sa te rogi.

Trebuie sa te rogi si in timpul mesei, caci astfel nu vei manca in exces. Nu uita de asemenea sa te rogi inainte de masa si sa-I multumesti lui Dumnezeu dupa masa. Aminteste-ti ca manca­rea consumata in tacere este ca painea, iar cea consumata cu rugaciune si multumire – ca mierea. Se spune de asemenea ca mancarea insotita de discutii, glume, dispute, judecarea aproapelui se consuma ca gunoiul.

Hranindu-ti trupul, nu uita sa-ti hranesti si sufletul. In acest scop, la manastire (dar mai demult si in casele oamenilor simpli) in timpul mesei se citeste cu voce tare din vietile sfintilor sau din alte carti duhovnicesti. Aminteste-ti ca lacomia pantecelui este pacat de moarte. Pantecele satul te duce in iad. Hrana simpla te de­prinde cu cumpatarea, care este una dintre cele mai importante virtuti. Pentru a hrani oamenii, Domnul avea mancare simpla: paine si peste. 12 cosuri cu firimituri au strans uce­nicii dupa hranirea a 5000 de flamanzi: acesta este un exem­plu de cumpatare. Cumpatarea lasa mai mult loc si resurse pentru lucrarea milosteniei. Astfel, o virtute atrage dupa si­ne alta virtute.

Cinsteste in mod deosebit posturile lungi ale anului bise­ricesc. Sa simti postul ca pe o sarbatoare pentru suflet. Pos­tul ne da putere sa ne abtinem de la rau si ne intareste cre­dinta. Postul este dragoste de aproapele. Postul este o lucra­re sfanta. Postul este cercetare de sine, cugetare la pacate: la felul cum trebuie sa le evitam, cum sa indreptam pacatele savarsite inainte, cum sa dezradacinam deprinderile rele si placerile pacatoase.

Posteste nu doar in privinta mancarii, ci si cu ochii, cu urechile, cu limba.

In post curateste-te prin spovedanie si impartaseste-te. In post este bine sa incerci sa urmezi Prorocului si Botezatorului Domnului, Ioan Inaintemergatorul, care era foarte infranat atat la mancare, cat si la imbracaminte si trai. El vietuia solitar din copilarie, iar insingurarea il apropie cel mai mult pe om de Dumnezeu. Sfintii Parinti prevesteau ca in vremurile din urma putini vor putea afla calea insingurarii. Acest lucru se poate observa astazi: prin televizor ne intra in casa tot felul de oameni, vrajitori, dansatori si multi altii, pe care n-ar trebui sa-i pri­mim in nici un chip.

b) Sora si prietena postului este rugaciunea.Putem inva­ta sa ne rugam cu ajutorul cartilor de rugaciune atat de ac­cesibile noua si al acatistelor. Aceste rugaciuni sunt alcatu­ite de Sfintii Parinti si in ele ni se descopera felul in care se rugau ei. Iata un exemplu pentru noi!

In timpul postului, datorita infranarii sporeste credinta si ne vine mai usor sa ne rugam si sa citim cartile sfinte. Nu nesocoti citirea rugaciunilor de dimineata si de seara (sa-ti faci din aceasta o regula). Daca nu poti, atunci cu sfatul pa­rintelui duhovnicesc citeste pravila Sfantului Serafim dimi­neata, la amiaza si seara:

Tatal nostru - de trei ori;

Nascatoare de Dumnezeu Fecioara – de trei ori;

Crezul – o data.

Dar ia seama ca aceasta pravila trebuie completata cu rostirea Rugaciunii lui Iisus in cursul zilei. Roaga-te starui­tor, pana cand vei simti in inima roadele rugaciunii: pacea, bucuria, harul. Roaga-te cum se ruga vaduva de judecatorul nedrept, insistand pana cand i-a implinit rugamintea. Invata-te sa starui cu rugaciunea ta la Dumnezeu, ca sa doban­desti pacea launtrica si credinta tare.

Staruieste in practicarea Rugaciunii lui Iisus astfel in­cat rugaciunea rostita („a buzelor”) sa devina rugaciune a mintii, apoi aceasta sa devina a inimii, pentru ca, in cele din urma, rugaciunea inimii sa se transforme in rugaciune con­templativa, insa tine minte ca aceasta din urma este cea mai inalta forma de rugaciune si este darul lui Dumnezeu. Nu te avanta spre dansa, ca sa nu cazi in amagire. Daca nazuiesti la dobandirea ei, cauta un indrumator.

Vrajmasii rugaciunii sunt: agitatia, vorbirea desarta, barfa, aflarea stirilor, jocuri­le(de carti, sahul etc), televizorul, imaginile necuviincioa­se, cartile mondene, ziarele. Insingurarea este invatatoarea intelepciunii si a rugaciunii. Ea naste sfintenia. Dusmanul mantuirii, stiind folosul insingurarii, aduce plictiseala, dez­nadejde, tristete: omul ramas singur se indispune, sufera, plange. Foloseste-te corect de insingurare: nu te gandi la ni­mic altceva in afara de Dumnezeu.

Inchinaciunile ajuta credintei; ele antreneaza in rugaciu­ne si trupul, alungand lenea si plictiseala. Fa inchinaciuni cu ravna si cu zdrobire de inima.

c) Domnul ne-a spus:

„Nevoiti-va”,

„Intrati pe poarta cea stramta”.

Este o porunca adresata tuturor. „Nevoiti-va”reprezinta indemnul la nevointa de dragul lui Hristos.Usi­le stramte” inseamna silirea de sine, stramtorarea proprie de dragul lui Hristos: nu vrei sa te ridici la rugaciune – ridica-te; este post — infraneaza-te, rabda; esti manios – stapaneste-te, cedeaza; iarta dusmanului tau, intoarce raul cu binele; mancarea gustoasa refuz-o. Iata, nevoieste-te si tu astfel. Esenta crestinismului o constituie aceste nenumara­te nevointe. Viata nevoitorului este plina de efort, de necazuri, din moment ce firea noastra pacatoasa cere altceva, atragandu-ne la pacat. Nevointa alunga pacatul, iar lupta cu deprinderile rele invata rabdarea necazurilor si curateste su­fletul. Nevoitorii dobandesc pacea launtrica cu ajutorul bi­necuvantat al lui Dumnezeu.

d) O alta mare nevointa ne-o descopera Apostolul Petru: rabdarea necazurilor pentru Hristos. Pentru suferintele de care avem parte in viata noastra scurta ni se daruieste fe­ricirea vesnica; pentru incercari dobandim rasplata. Astfel, Bonifatie era rob, betiv, desfranat, insa cand a primit moar­tea muceniceasca pentru Hristos a devenit sfant. Rabdarea suferintelor se da celor curajosi. Crestinul nu trebuie sa se infricoseze de ele, ci de chinurile vesnice.

Devin mucenici nu doar cei care au rabdat chinuri trupesti, ci si cei care au rabdat chinuri sufletesti. Intareste-te in rabdarea necazuri­lor inchipuindu-ti cu gandul chinurile suferite de cei care au patimit pentru Hristos. In timpul prigoanelor straduiti-va sa ramaneti uniti; daca esti slab, fugi, dar cand esti prins nu nega credinta. Iertarea pacatelor este rasplata pentru stator­nicia in credinta! Cand nu este cazul, nu risca, nu te expune pericolului. Nadajduieste in Dumnezeu si nu deznadajdui niciodata, fiindca deznadejdea este pacatul lui Iuda, sinuci­dere duhovniceasca. Credinta ta sa fie puternica!
(
va urma)
sursa:www.razbointrucuvant.ro/2013/12/13/invataturi-fundamentale-pentru-mantuirea-sufletului-i/