Irodul de astazi, pruncii de maine

   Pe 29 decembrie facem pomenirea celor 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod.

Nasterea unui copil este intotdeauna o mare bucurie pentru o familie, o minune vizibila prin care se poate vedea rodul dragostei ce exista intre cei doi. Copilul poate fi sprijin, ajutor, implinirea visurilor avute; sau mai mult decat atat, prilejul de a invata sa ne jertfim, sa slujim si sa iubim.

Pentru a creste un copil asa cum este bineplacut lui Dumnezeu este nevoie sa-l crestem in dragoste, dar dupa cum spunea si Pr. Vasile Gavrila: “Copilul nu are nevoie numai de dragostea parintilor, ci si de dragostea dintre ei”.

Bucuria, nevinovatia copilariei si dragostea cu care te imbratiseaza un copil sunt bogatia fara de pret pe care o are un parinte. Chiar si sarac, se simte ca un rege in casa lui; traieste iubind si daruind, se jertfeste nadajduind…

Cu mare mahnire in suflet aflu din presa si marturisiri ca exista oameni care s-au impotrivit unei asemenea bucurii. Bineinteles ca au avut o scuza, dar nu este suficient pentru a te indreptati in fata oamenilor si a lui Dumnezeu!

Oare Irod nu a avut o scuza pentru ca a omorat 14000 de prunci?. I-a fost teama sa nu-si piarda regatul, si a recurs la acest masacru fara scrupule. Nu i-a fost mila, a ordonat uciderea lor orbit de putere. Nu acelasi lucru fac si cei ce avorteaza?. “Vor sa-si traiasca viata spun, “a fost o greseala”!

Cum pot sa fiu atat de linistit cand stiu ca pe aceasta moarte eu imi construiesc “fericirea“? Cum pot ucide un prunc atat de nevinovat si curat, singurul lui pacat fiind faptul ca a venit cand nu era asteptat! Sau mai bine zis, cautam sa-l ucidem inainte de a ne uita in ochii lui si a-i spune: “Tu esti de vina! Eu doar am vrut sa-mi traiesc dragostea…”

Poate ca pentru Irod a fost o intamplare nefericita faptul ca Hristos s-a nascut atunci, pe vremea domniei lui. A incercat sa indrepte aceasta “greseala” prin crima, dar singurul lucru pe care l-a reusit a fost sa ramana in istorie ca un ucigas fara mila, obsedat de putere. A omori pe cineva care ti-a facut rau, iar tu orbit de suferinta nu ti-ai mai putut pastra mintea limpeda, se poate intampla, dar prin pocainta poti avea si iertarea lui Dumnezeu; un copil mic, nevinovat si bucuros ca traieste, cum il poti omori?.

Se cauta tot felul de motive stiintifice prin care sa-si linisteasca constiinta cei ce recurg la avort pentru a-si “continua” viata. Saracii… Oare nu traiesc dupa aceea intr-un iad ce nu-i lasa sa fie oameni normali? Nu sunt distrusi pe viata, fara a putea sa uite crima facuta? Au impiedicat un suflet sa se bucure de viata, l-au jertfit ca sa ramana regi peste o impresie falsa de stapanire.

Nu numai doctorul care face avortul are mainile pline de sange, ci si parintii ce cu usurinta decid soarta unui suflet! Doctorul este asemenea soldatului care a primit ordin de la Irod pentru a ucide, nu are importanta ce crede, trebuie sa execute!.

Mi se sfasie inima de durere ca in timp ce pomenesc la Sfanta Proscomidie, nu pot scoate particica si pentru aceste suflete (deoarece numai cei botezati pot fi pomeniti in cadrul Sfintei Liturghi, eu ii pomenesc in putina rugaciune personala). Raman suflete chinuite de lipsa rugaciunii noastre, de dragostea noastra si de uitarea celor mai multi dintre noi… Vai mamei si tatei care vor fi judecati de sufletele copiilor ce i-au refuzat!!! Caci dupa cum marturisea un Parinte, nu Hristos ii va judeca pe acestia, ci vor sta in fata copiilor lor dand socoteala.

Daca este adevarat ca in Romania se fac aproximativ un million de avorturi pe an, suntem mai rai decat Irod! Suntem mai vinovati decat el, caci nu a stiut cine este Hristos, dar noi stim! El nu putea trai fara putere, noi nu putem sa traim fara placere! Vai noua!!!

Sufletul apare in clipa in care viata incepe prin fecundatia produsa si oricat de mic ar fi embrionul, se aud bataile inimii cu aceeasi intensitate ca si dupa nastere. Primul organ care se dezvolta va fi inima, primul simt-auzul; pentru a creste traind dragostea ce-o poate cunoaste prin cuvantul auzit. Un suflet mic ce vrea sa cunoasca, sa traiasca, sa iubeasca…

Nu exista cuvinte prin care sa fie descrisa suferinta, nu exista scuze pentru a-ti motiva decizia, nu exista putere care sa-ti dea dreptul sa ucizi! Singurul lucru pe care-l avem este libertatea de a decide, pentru noi si nu pentru altii! Ne mantuim prin jertfa noastra, nu prin jertfa altor suflete!.

“Asa zice Domnul: “glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii si nu vrea sa se mangaie de copiii sai, pentru ca nu mai sunt” (Ierem. 31, 15). Sa plangem toti, caci numai lacrima mai poate stinge vapaia iadului, lacrima plina de pocainta…”

Arhim. Siluan Visan
sursa: crestinortodox.ro