Izvorul Prorocului Elisei din Ierihon

   Atunci când Sfântul Proroc Ilie a fost ridicat la cer în carul de foc, pe un deal din apropierea Ierihonului, pe celălalt mal al Iordanului (în actuala Iordania) mantia sa a căzut […]

   Atunci când Sfântul Proroc Ilie a fost ridicat la cer în carul de foc, pe un deal din apropierea Ierihonului, pe celălalt mal al Iordanului (în actuala Iordania) mantia sa a căzut pentru ucenicul său, iar acesta a folosit-o ca să treacă apa Iordanului înapoi spre Ierihon, exact în acelaşi mod în care o folosise şi Sfântul Ilie: a lovit apa cu mantia şi apa s-a despărţit şi a trecut Elisei.

După ridicarea la cer a Sfântului Ilie, „locuitorii cetăţii aceleia [Ierihon] au zis către Elisei: «Iată aşezarea cetăţii acesteia este bună, după cum poate vedea şi stăpânul nostru, dar apa nu este bună şi pământul este neroditor». Şi el a zis: «Aduceţi-mi o oală nouă şi puneţi sare în ea!». Şi i-au adus şi a ieşit el la fântâna de apă şi, aruncând sarea în ea, a zis: «Aşa zice Domnul: Iată am făcut apa aceasta sănătoasă şi nu va mai pricinui nici vătămare, nici moarte, nici nerodire». Şi s-a făcut apa curată până astăzi, după cuvântul pe care l-a spus Elisei” (IV Regi 2, 19-22).

Izvorul lui Elisei dăinuie şi astăzi; este captat şi asigură apa potabilă a oraşului Ierihon. Pentru pelerinii dornici să bea din această apă binecuvântată a fost amenajată o fântână chiar la Izvorul lui Elisei.