Lasata Secului pentru Postul Craciunului

postul1Marti, 13 noiembrie, se lasa sec pentru Postul Craciunului sau Postul Nasterii Domnului. Din randuielile bisericesti aflam ca se lasa sec in seara zilei de 14 noiembrie, insa, daca aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte. Acest post se incheie pe 24 decembrie. Postul Craciunului ne aminteste de postul patriarhilor si dreptilor din Vechiul Testament si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Dreptii Vechiului Testament au postit in vederea venirii lui Mesia, iar Moise pentru primirea cuvintelor lui Dumnezeu, Legea Decalogului (cele 10 porunci). Prin post se cuvine sa intampinam si noi nasterea lui Hristos. Mantuitorul vine in lume si se facem om, dar vrea sa coboare si in sufletele noastre, sa ne lumineze viata noastra si sa ne ridice si pe noi la viata cereasca. Astfel, postul acesta este un post de pregatire spirituala, ca noi sa devenim un templu, un salas al prezentei lui Hristos.

Primele mentiuni despre tinerea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei.

Hotararea ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, tinut in anul 1166, in timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Amintim ca inainte de acest sinod, crestinii posteau diferit: unii numai sapte zile, iar altii sase saptamani.

Dezlegari in Postul Craciunului

In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica. Dar trebuie mentionat ca prima saptamana a acestui post, pana in 21 noiembrie, la sarbatoarea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, precum si ultima saptamana, in perioada 20-24 decembrie, sunt perioade cu postire mai aspra, zilele de sambata si duminica a acestor saptamani a Postului nu au dezlegare la peste, ci doar la untdelemn si vin.

In tipicul Sfantului Sava se mentioneaza ca in zilele de luni, miercuri si vineri, trebuie sa postim fara untdelemn si vin. In cazul in care, in aceste zile vom face pomenirea unui sfant cu o cinstire mai larga, se face dezlegare pentru dragostea sfantului. De exemplu in zilele de 16 noiembrie (Sfantul Apostol si Evanghelist Matei), 23 noiembrie (Cuv. Antonie de la Iezerul-Valcea), 30 noiembrie (Sfantul Apostol Andrei), 4 decembrie (Sfanta Varvara), 5 decembrie (Sfantul Sava), 6 decembrie (Sfantul Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioare Maria), 17 decembrie (Sfantul Proroc Daniel) si 20 decembrie (Sfantul Ignatie Teoforul). Daca aceste zile vor cadea marti sau joi, mancam peste, iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste mancam doar daca se intampla sa fie hramul bisericii.

Post aspru in Ajun

Ziua de 24 decembrie poarta denumirea de Ajunul Craciunului. E o zi de post mai aspru fata de celelalte zile. Exista obiceiul sa nu se manance pana la ora 3-4 p.m. Aceasta practica aminteste de postul tinut in vechime de catehumenii care in seara acelei zile primeau botezul si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului.

De luat aminte

De multe ori mi-a fost dat sa aud ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Insa, nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa-L intampine pe Hristos, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.

 Adrian Cocosila
 sursa:crestinortodox.ro