Urmarea lui Hristos cere lepadarea de sine: “Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie”. (Marcu 8, 34)
Nu putem deveni ucenici ai Sai, daca nu am murit pentru noi insine. E o moarte a omului cazut, a celui care nu mai este asa cum l-a adus Dumnezeu la existenta. Daca ne-am cerceta cu adevarat, am putea observa ca multe fapte din viata noastra sunt in afara voii lui Dumnezeu.
Dar pentru ca omul cazut este cel care traieste in noi si pe acesta il iubim, stapanirea e a lui.
Pierdem din vedere ca nu e de ajuns sa traiesti, important este cum traiesti. Sa nu uitam ca atat Abel cat si Cain au adus jertfe lui Dumnezeu. Dar jertfa lui Cain nu a fost primita. Acest lucru inseamna ca nu orice fel de vietuire este bine placut Domnului.
Nu e usor sa te lepezi de relele din tine. Sunt persoane care pornesc pe acest drum al lepadarii de sine, dar dupa un timp renunta sa mai lupte. Ajung chiar la deznadejde. In astfel de momente trebuie inmultita rugaciunea. Si veti vedea ca Dumnezeu vine si desavarseste, ne scoate invingatori din lupta cu noi insine. Tot timpul trebuie sa avem in minte ca orice Ii cerem si este spre mantuirea noastra, ne va darui.
Sigur ca sunt si taine de nepatruns. Adica se poate intampla ca noi sa cerem cele spre mantuire si sa le primim dupa mult timp. Important este sa fim rabdatori. Dumnezeu poate intarzia, dar nu uita. Si nu intarzie din cauza neputintei, ci spre binele nostru.
Lepadarea de sine este daruirea deplina lui Dumnezeu. Datorita ei ajungem sa nu mai traim noua, ci exclusiv lui Dumnezeu. Prin aceasta lepadare ne umplem de viata lui Dumnezeu, viata cea adevarata.
Ori de cate ori vorbim de lepadarea de sine, sa nu credem ca vestim dedublarea noastra. Nu, fiindca ramanem tot noi, dar altfel. Biserica neincetat striga catre noi: “Vino asa cum esti, dar nu ramane asa cum esti!”. Asadar lepadarea de sine nu aduce nasterea unui om care nu a mai fost, ci nasterea din nou a aceluiasi subiect.
Adrian Cocosila
crestinortodox.ro