De Crăciun, sărbătorim Naşterea lui Hristos, dar în acelaşi timp trăim faptele legate de Naştere şi în chip tainic, în inima noastră. Bucuria duhovnicească și veselia cerească pe care le simte creștinul în aceste zile nu le pot simți cu nici un chip aceia care îl serbează doar ca pe o datină înduioșătoare, care are mai mult de-a face cu bucuriile obișnuite ale lumii, cu iarna, zăpada, focul din sobă şi bradul.
Numai creștinul ortodox prăznuiește duhovnicește Crăciunul. Sufletul lui cunoaște simțăminte sfințite și este încălzit de o căldură de neînțeles, care vine din altă lume, este încălzit de căldura Duhului Sfânt, după cuvântul Antifonului (gl. IV), care zice: În Duhul Sfânt tot sufletul viază și în curăție se înalță, se luminează întru Unimea Treimii cu sfințenie de taină.
Ziua Crăciunului este una plină de căldură și binecuvântare, pentru că simțim dragostea lui Hristos Care S-a întrupat spre a Se putea întâlni cu noi după căderea și îndepărtarea noastră din Rai, pentru a ne ridica de sub povara păcatului strămoşesc spre a deveni cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu.
Încă din primul secol de existență, Biserica a sărbătorit Praznicul Luminos ce însemna sosirea Fiului lui Dumnezeu și venirea Sa pe lume, cuprinzând de asemenea și prima parte a vieții Domnului nostru Iisus Hristos: Închinarea Magilor, Tăierea Împrejur și Întâmpinarea Domnului și, desigur, Botezul Domnului, moment ce marchează ieșirea la propovăduire a Mântuitorului.
Toate aceste momente din prima parte a vieții Domnului au devenit praznice de sine stătătoare, fiind sărbătorite fiecare în parte: mai întâi Nașterea Mântuitorului (25 decembrie), apoi Tăierea Împrejur (1 ianuarie), Întâmpinarea Domnului (2 februarie) și Boboteaza sau Epifania (6 ianuarie).
Praznicul Nașterii Domnului a început să fie sărbătorit ca atare, pe 25 decembrie, în secolul IV, sporind în însemnătate odată cu trecerea timpului. Sfântul Ioan Gură de Aur numește praznicul Nașterii Domnului drept „maică a tuturor sărbătorilor”.
Toate praznicele împărăteşti sunt unite între ele. La fiecare Sfântă Liturghie, trăim toate aceste evenimente ale Sfintei întrupări. De aceea, după cum spun Sfinţii Părinţi, mereu este Crăciunul, mereu este Paştele, mereu este Cincizecimea.
Naşterea lui Hristos este un eveniment istoric, pentru că se petrece într-o anumită epocă, pe vremea când în Imperiul Roman domnea Octavian Augustus, iar în Iudeea era rege Irod. Sfinţii Evanghelişti insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o Personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc şi că întruparea nu a fost o presupunere sau o închipuire.
Fiul lui Dumnezeu S-a născut mai înainte de timp din Dumnezeu-Tatăl, fără de mamă, şi în timp, din Maică Fecioară Preacurată, fără tată trupesc. Amândouă aceste naşteri s-au făcut fără schimbare şi fără pătimire, fiindcă prin ele nici Dumnezeu Tatăl nu a suferit vreo modificare, şi nici Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu şi-a pierdut fecioria. Amândouă naşterile sunt de nepătruns pentru raţiunea omenească.
Întrebarea principală care se naşte în legătură cu întruparea lui Dumnezeu-Fiul este: de ce S-a întrupat a doua Persoană a Sfintei Treimi, şi nu prima (Tatăl) sau a treia (Duhul Sfânt)? Desigur, întreaga Sfântă Treime a participat la întrupare, de vreme ce Cuvântul a luat fire omenească, Tatăl a binevoit întruparea Fiului Său, iar Duhul Sfânt a fost împreună-lucrător al întrupării, având în vedere faptul că Hristos a fost zămislit de la Sfântul Duh. Cert este, însă, că firea omenească a fost luată de cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Există trei motive principale ale acestui fapt. Primul a fost acela că Dumnezeu Cuvântul este prototipul zidirii omului. Fiul lui Dumnezeu este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut (Col. 1, 15), iar omul este creat după chipul lui Dumnezeu, adică după chipul Cuvântului.
Al doilea motiv pentru care S-a întrupat cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi a fost păstrarea neschimbată a însuşirii, având în vedere faptul că fiecare Persoană din Treime are o însuşire neschimbată: Tatăl este Tată, şi nu Fiu, Fiul este Fiu al lui Dumnezeu, şi nu Tată, iar Sfântul Duh este Sfântul Duh, şi nu Tată sau Fiu. Aceste însuşiri nu se pot schimba, mişca sau transforma. Tatăl nu putea să devină Fiu, şi nici Sfântul Duh nu putea să Se nască, de vreme ce purcedea din Tatăl; în schimb, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Care S-a născut din Tatăl mai înainte de timp, putea să Se nască şi în timp, după trup, din Preasfânta Fecioară. Aşadar, Fiul lui Dumnezeu devine fiul omului şi astfel însuşirea Sa rămâne neschimbată.
Al treilea motiv al întrupării Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi a fost acela că Fiul este Cuvântul lui Dumnezeu, Care ne dezvăluie voia Tatălui.
Din cele prezentate mai sus înţelegem că pentru noi creştinii ortodocşi Crăciunul este Naşterea lui Dumnezeu-Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos. Sfântul Ioan Damaschin spune că Hristos este „singurul lucru nou sub soare“, adică singurul lucru nou după crearea lumii. Aceasta înseamnă că, după facerea lumii şi a omului, nimic nu mai este nou în univers, toate se repetă. Naşterea unui om este rezultatul cuvântului lui Dumnezeu „să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” sau „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi îl supuneţi” (Facerea 1, 26-28). Nou este numai Dumnezeu-Omul Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru. De aceea trebuie să ne fie clar că în centrul sărbătorii Crăciunului stă Hristos, Care Se naște într-o peșteră sărăcăcioasă în Betleem pentru mântuirea noastră, şi nu bradul sau Moş Crăciun. De Crăciun, Dumnezeu-Tatăl Îl dăruieşte lumii pe Dumnezeu-Fiul, Pruncul născut în ieslea Betleemului. Este ziua în care sărbătorim cel mai mare Dar pe care ni L-a făcut Dumnezeu de la creaţie: Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea noi cei ce ne numim creştini în Ziua Domnului (Crăciunul) trebuie să fim în Casa Domnului. Un Crăciun fără prezența la Sfânta Liturghie, unde Hristos ni Se dăruiește euharistic, este lipsit de sens și conținut.
În ziua Nașterii Domnului, întreaga familie, de la mic la mare, trebuie să fie prezentă în biserică, pentru a se bucura de vestea venirii în lume a Pruncului Mântuitor și a conștientiza că acest eveniment este începutul mântuirii neamului omenesc. Aici vom fi în comuniune cu frații noștri creștini și vom simți cu adevărat că suntem părtași la vestea colindului tradițional că „astăzi S-a născut Hristos, Mesia, chip luminos. Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!”
Pr. Ciprian Apetrei
ziarullumina.ro