Păcatul – o infidelitate şi o nedreptate faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri

     În aceleaşi păcate poate cădea şi un simplu cerşetor sau un muncitor, ca şi un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelaşi fel la toţi oamenii, datorită alterării fiinţei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinaţia spre păcat, se naşte genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ. 

Păcatul este o infidelitate şi o nedreptate faţă de Dumnezeu şi semenii noştri. Păcatul a existat de când este omenirea, există şi va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizaţie, ştiinţă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtuţile lui, a rămas acelaşi.

Păcatul făcut cu 5.000 de ani în urmă este acelaşi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleaşi păcate poate cădea şi un simplu cerşetor sau un muncitor, ca şi un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelaşi fel la toţi oamenii, datorită alterării fiinţei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinaţia spre păcat, se naşte genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ. Însă disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentaţiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinţa noastră pot fi foarte uşor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea.

Nicio ştiinţă sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural şi firesc. Artificialul creat de om îl orbeşte, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigurează şi îl robotizează. Credinţa în Dumnezeu ţine de structura intimă a persoanei umane, precum şi de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul năzuieşte spre bine, dreptate etc., şi când le realizează are mulţumire, satisfacţie de natură morală. Diavolul, care urăşte pe om foarte mult, îi falsifică această realitate şi îl manevrează cum vrea.

Niciun om nu poate să spună că nu ştie ce este şi ce nu este păcat. Fiecare avem conştiinţa morală, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om şi care ne spune totdeauna când facem un lucru dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această conştiinţă morală şi Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul creaţiei. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci şi asupra Creaţiei.

Tot aşa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci şi asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc., deci are urmări grave asupra tuturor.

(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 60-61)