Paraclisul Maicii Domnului

   Paraclisul Maicii Domnuluieste o slujba a Bisericii Ortodoxe (paraklisis = invocare) cu rugaciuni si cantari, prin care este invocata in ajutor Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, spre a mijloci pentru noi inaintea lui Hristos, fiind incredintati de faptul ca “mult poate rugaciunea Maicii spre bunavoirea Stapanului”.

Slujba Paraclisului, in general, este mai complexa din punct de vedere imnografic decat cea a Acatistului, fiind formata din tropare, condace si canonul complet, se rostesc Evanghelia si ectenii (rugaciuni de cerere).

Paraclisul Maicii Domnului se savarseste de catre preot in biserica, insa poate fi citit si de catre credinciosi, in cadrul rugaciunii individuale. Insasi Traditia Bisericii ne indeamana sa-l citim, dupa cum aflam din Ceaslov, “la intristarea sufletului si la vreme de nevoie”. Din acest motiv, slujba Paraclisului mai este numita si “canon de mangaiere”.

Exista numeroase Paraclise inchinate Maicii Domnului, dar dintre acestea, cele mai vechi, si totodata cele mai cunoscute, sunt Paraclisul Mic – primul din Ceaslov – si Paraclisul Mare – cel de la sfarsitul Psaltirii.

– daca 1 august cade de luni pana vineri, ciclul incepe cu Paraclisul Mic;
– daca 1 august cade sambata sau duminica, ciclul incepe cu Paraclisul Mare;
– se slujeste un paraclis in fiecare seara, cu exceptia serilor de sambata si a celor de dinainte de sarbatorilor Schimbarea la Fata (5 august) si Adormirea Maicii Domnului (14 august).
– duminica seara, se canta intotdeauna Paraclisul Mare chiar daca este ajunul Schimbarii la Fata;

Potrivit profesorului de liturgica Ioan Fundulis, chiar daca cele doua canoane ale Maicii Domnului sunt diferentiate prin numele “Mic” si “Mare”, ele au de fapt acelasi numar de tropare. Desi Canonul Mare de rugaciune catre Maica Domnului are textul ceva mai intins, acest fapt tot nu justifica epitetul. Dinstinctia “Mic”/”Mare” se pare ca a fost data de faptul ca Paraclisul Mare este cantat intr-un mod mai festiv in timpul Postului Adormirii Maicii Domnului. De altfel, in afara postului Sfintei Marii, Paraclisele catre Maica Domnului sunt intotdeauna slujite cu Canonul mic de rugaciune (Paraclisul Mic).

Paraclisul Mic al Maicii Domnului

Slujba Paraclisului Mic al Maicii Domnului este mai veche decat cea a Paraclisului Mare. Elaborarea sa este atribuita de catre unii lui Teostirict Monahul, care a trait in secolul al IX-lea, iar dupa altii Mitropolitului Teofan Marturisitorul din Niceea, care a trait in acelasi secol. Exista insa si opinii potrivit carora Sfantul Ioan Damaschin ar fi autor al canonului.

Cu privire la autorul canonului mic de rugaciune catre Maica Domnului in Ceaslov se spune Facere a lui Teostirict Monahul; dupa altii, a lui Teofan.” S-a spus ca aceste doua nume ar desemna aceeasi persoana, Teofan fiind numele lui Teostirict inainte de a deveni monah.

Studii recente cu privire la autorul Paraclisului Mic al Maicii Domnului arata ca a fost compus de Sfantul Teostirict Marturisitorul. Sfantul Teostirict Marturisitorul, avva al Manastirii Pelekete de langa Prusa, a patimit pentru Sfintele Icoane sub imparatul Constantin Copronimul (741-775). Ziua sa de praznuire este 17 martie.

Sfantul Teostirict a folosit in alcatuirea Paraclisului Mic Canonul Maicii Domnului scris de Teofan Scriitorul si alte surse liturgice si bisericesti. Canonul lui Teofan Scriitorul era folosit ca prim canon al Utreniei la sarbatorile marilor sfinti. La randul sau, Teofan Scriitorul a folosit versuri preexistente din Canonul Sfantului Ioan Damaschin care il scrisese pentru sarbatoarea Invierii lui Lazar.

In mod special Sfantul Teostirict se pare ca imprumutat irmoasele odelor: 1, 3, 6 si 7. Restul le-a compus singur sau le-a imprumutat din alte surse liturgice.

Paraclisul Mare al Maicii Domnului

Cu privire la Slujba Marelui Paraclis, avem suficiente marturii asupra provenientei. Imnograful care l-a compus a fost Teodor II Dukas Lascaris, Imparatul Niceei. Acest imparat aflat in exil a domnit din 1254 pana in 1258 dupa caderea Constantinopolului sub cruciatii francezi in 1204.

Teodor II a primit educatia de la Nichifor Vlemide si a ramans devotat stiintei si artei de-a lungul intregii sale vieti. Era o persona evlavioasa, cu atat mai mult cu cat se afla in suferinta, suferind de o forma severa de epilepsie. In tot acest context, era nevoit sa gaseasca puterea de a-si apere imperiul, in timp ce se afla in exil.

La compunerea Paraclisului Mare al Maicii Domnului se pare ca a contribuit si lectia primita de catre Teodor II de la Imparateasa Teodora a Artei ,din Epir.

George Akropolites mentioneaza cum in 1249 Teodora a calatorit in Anatolia cu fiul ei Nichifor pentru logodna acestuia cu Maria, fiica lui Teodor II Lascaris. Casatoria fusese amanata din pricina razboiului dintre Niceea si Epir din 1251-1252. Timpul pentru casatorie sosise in 1256 cand Teodora si fiul ei i-au intalnit pe Teodor si fiica sa, in Tesalonic. Cu ocazia acestei intalniri Teodor II i-a explicat Teodorei pretul unirii cu familia imperiala, ce consta in cedarea catre Imperiul Niceean a doua unitati teritoriale. Desi Teodora a sperat la pace prin aceasta alianta, avea sa izbucneasca un alt razboi intre bizantinii din Niceea si bizantinii din Epir.

Teodora era o femeie blanda si evlavioasa fapt ce l-a impresionat profund pe Teodor. Ea avea o evlavie deosebita la Maica Domnului. De la ea a invatat Teodor II ca in momentele de suferinta, durere si confuzie, Maica Domnului este o ajutatoare grabnica pentru cei care o cheama cu credinta curata si cuget smerit.

Aceasta pilda oferita de Teodora, care ulterior avea sa devina unul din marii sfinti ai Bisericii Ortodoxe, (praznuita pa 11 martie) l-a inspirat pe Imparatul Teodor sa compuna Paraclisul Mare al Maicii Domnului.

Canonul a fost scris cu putina vreme inainte de moartea sa, cand Teodor a devenit monah lund numele Teodosie. Atunci cand acesta si-a marturisit pacatele in scaunul spovedaniei, se spune ca a cazut la picioarele Patriarhului Arsenie si cu lacrimi in ochi ar fi exclamat: “Hristoase, Te-am parasit!”.

Radu Alexandru