Postul nu trebuie rezumat la ce nu avem voie sa mancam. Sa fim atenti sa nu facem din nemancarea unor alimente o obsesie. Unii gresesc cand cauta cat mai multe rete de post, iar altii cand se opresc doar la a nu manca.
E bine sa stim ca nu suntem chemati sa ne oprim de la mancarea de dulce pentru a pune in locul ei cat mai multe produse de post sau o hrana rafinata de post. Menirea postului nu este sa ne infranam de la bucatele de dulce pentru a ne satura cu unele de post.
E minunat ca ne infranam de la anumite alimente, dar nu trebuie sa ramanem doar la nemancare. Noi nu mancam pentru a ne impartasi cu Trupul si Sangele Domnului.
Asadar, postul nu este doar ce nu mancam. Reducem o parte din hrana materiala, dar sporim hrana spirituala.
Mesajul lui Hristos nu are in vedere doar trupul, asa incat nu putem vorbi de post ca de o dieta. Daca lucrurile ar sta asa, atunci oricand am putea inlocui Evanghelia cu o carte de bucate.
Suntem chemati sa postim nu doar de bucate, ci si de pacate. Numai acest fel de postire ii poate aduce omului o schimbare a modului de a fi. Suntem datori sa biruim tot ce este josnic, rau si urat din noi. Nu e usor, dar sa nu uitam ca nu exista lucru bun fara greutate si ca nu suntem singuri in aceasta lupta. Hristos Insusi parcurge cu noi drumul intoarcerii noastre de la poftirea placerilor lumesti spre poftirea celor dumnezeiesti.
Sa ne ajute Dumnezeu sa ne infranam nu doar de la lacomia dupa placerile trupesti, ci si de la manie, invidie, tinere de minte a raului etc, ca sa putem lumina intreaga fiinta.
Adrian Cocosila
sursa: crestinortodox.ro