Prezenta pruncilor la Sfanta Liturghie

Unii părinţi, chiar dacă vin des la biserică, îşi aduc pruncii doar de 4-5 ori pe an pentru a-i împărtăşi. Cu toate acestea, e bine ca nou-născuţii să fie aduşi frecvent la Sfânta Liturghiede către părinţi, chiar dacă nu se poate sta până la sfârşitul slujbei sau ies cu ei deseori în curtea bisericii. De obicei, pruncul nu poate să stea liniştit în timpul slujbei, uneori poate să tulbure liniştea credincioşilor care se roagă acolo. Dacă pruncul începe să meargă, mama va ieşi din când în când cu el din biserică pentru o scurtă plimbare. Cu timpul, copilul va creşte, se va întări şi va fi dispus să asculte întreaga Liturghie.

Nu se cuvine să-i forţăm pe copiii mai mari să vină la biserica. „Cu adevărat, trebuie să ai inimă duhovnicească pentru a te putea înţelege eu copilul, care se opune să meargă la biserică in ziua duminicii, când găseşte ocupaţii mai importante în viziunea sa, precum modelatul plastilinei sau alergatul prin curte cu alţi copii de seama lui etc. De fiecare dată când îi smulgem cu ciudă jucăriile din mână, îl privăm de comunicarea cu alţi copii, îl «târâm» la biserică după noi, precum un stăpân pe servitorul său, clătinam temeliile curate ale sufletului său de copil, îl determinăm să devină un răzvrătit, care la un moment dat poate să renege torul şi să abandoneze Biserica… Fi mult mai important să-l lăsăm pe copil aşa cum este, dar să încercăm să-i influenţăm mima. In cazul dat, înainte de toate, e nevoie de cuvântul nostru duhovnicesc, care poate spulbera tot ce umbreşte şi risipeşte inima lui” – îi îndeamnă Artemie Vladimirov pe părinţi.

Copilul, venind sistematic la biserică împreună cu părinţii, se obişnuieşte cu slujbele, simte o suprasaturaţie şi, în timp, se poate plictisi de ele.

Ce vom face în cazul acesta? Nu ne vom limita să-l aducem pe copil pur şi simplu la biserică. Vom încerca să-l familiarizăm cu viaţa bisericească. Vom începe de la cele mai simple lucruri. Fie ca el, neajutat de nimeni, să pună o lumânare aprinsă în sfeşnic, să-i miluiască pe săraci şi să jertfească bănuţul în cutia milei, să se apropie de preot pentru binecuvântare. La început, aceasta poate fi o simplă imitare a părinţilor, dar, în curând, copilul le va face pe toate conştient, va hotărî el însuşi în faţa cărei icoane să aprindă lumânarea, va învăţa să se însemneze corect cu semnul crucii, să facă metanii, să ducă pomelnicele pentru vii şi pentru răposaţi, iar după ce se va maturiza şi va putea să scrie, el însuşi va întocmi pomelnicele. Il vom familiariza din timp pe copil cu rugăciunilebisericeşti, ca să le asculte şi să le repete; îi vom explica faptul că îngerii sunt prezenţi în mod nevăzut în biserică în timpul Sfintei Liturghii.

Când copilul este distrat, părinţii vor încerca să-i canalizeze atenţia la cele săvârşite în biserică, la icoane, la odâjdiile preoţilor, la evlavia oamenilor care se roagă în sfântul lăcaş, amintindu-i: „urmează rugăciunea cutare”, pe care o poate intona cu bucurie împreună cu părinţii.

Cu cât mai devreme se va implica tânărul creştin în viaţa activă a bisericii, cu atât va deveni din simplu spectator un enoriaş adevărat şi e puţin probabil ca la maturitate să se plictisească de ea.

Ce altceva mai pot face părinţii în acest sens? Să creeze o atmosferă de sărbătoare cu fiecare vizită sau prezenţă a lor în biserică. Să inspire copiilor gândul că a frecventa biserica este o mare cinste. Până la revoluţie, în cazul unor abateri grave, în unele familii credincioase se aplica copilului această pedeapsă: era lăsat acasă duminica, iar părinţii şi fraţii lui plecau la biserică, la sărbătoare. In asemenea familii, frecventarea bisericii nu era considerată o obligaţie plictisitoare.

Copilul rămâne copil în orice condiţii. Să nu ezităm să facem uz de surse materiale pentru a putea crea o atmosferă de sărbătoare odată cu prezenţa noastră în biserică.

Mama îi poate cumpăra, să zicem, micuţului enoriaş haine noi şi frumoase. In zilele obişnuite, copilul nu îmbracă hăinuţe din stofa scumpă sau fină, cămăşuţe sau rochiţe cu dantelă şi volane, pentru că nu se poate juca, alerga sau sări. Stofa nu va permite pielii să respire, iar mama va fi mereu neliniştită ca nu cumva copilul să-şi păteze sau să-şi rupă noile hăinuţe scumpe. In cele din urmă, acestea îi pot provoca numai tristeţe şi nelinişte copilului. E altceva însă când el merge la biserică astfel imbracat. Acolo e sărbătoare, iar îmbrăcămintea va corespunde atmosferei praznicale de acolo. Copilul va fi bucuros să poarte o rochiţă lungă de gală sau o camasuţă imaculată, fapt care îl va determina să se comporte mai „sobru”.

E minunat atunci când întreaga familie merge la biserică. Sâmbăta, copilul ştie că părinţii vor înceta ori ce muncă odată cu asfinţitul soarelui, iar duminica vor merge cu toţii la biserică, şi la întoarcere părinţii îi vor citi neapărat ceva interesant. E bine să se pregătească duminica un prânz festiv în familie sau felul de mâncare favorit al copilului. Poate că veţi cugeta că toate acestea sunt lucruri nesemnificative… Totuşi, copilul va învăţa să accepte cele interioare, duhovniceşti, prin lucrurile exterioare, dacă părinţii sau adulţii din casă îl vor ajuta în acest sens.

E bine să fie aduşi copiii la slujbele sărbătorilor domneşti, care se disting prin strălucire, fast şi importanţă, cum ar fi: Pastile, Naşterea Domnului, Botezul Domnului, Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, când se sfinţesc fructele; Floriile (Intrarea Domnului în Ierusalim), când toţi credincioşii vin cu crenguţe de salcie şi flori la biserică; Sfânta Treime, când în biserică este multă verdeaţă (ramuri de nuc, n. reci). Asemenea slujbe impresionează şi marchează profund inima şi mintea copilului E foarte important ca, în timp ce el se maturizează, să in uea pă, să accepte smerita pocăinţă din Postul Mare, tragismul Săptămânii Patimilor şi tăcuta umilinţă din timpul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Desigur, vom ţine cont cu precădere de marile sărbători ortodoxe, astfel încât ne vom lua liber de la serviciu si vom învoi copilul de la scoală pentru a putea merge impreuna la biserica. Si daca nu reusim sa facem acesta? Atunci, rămâne să sărbătorim în familie, care reprezintă o mică biserică pentru noi. Seara, toţi vor sta înaintea icoanelor şi vor citi rugăciunile praznicului, apoi se vor aşeza să cineze. Părinţii, în acest timp, îi pot vorbi copilului despre importanţa evenimentelor ce definesc sărbătoarea respectivă.

Sărbătorile creştine se vor întipări cu adevărat în mintea şi în inima copilului, dacă părinţii vor invita oaspeţi, îşi vor oferi daruri reciproc. Ii putem îndemna să facă aceasta şi pe oamenii necredincioşi, care se plâng că le-au fost anulate sărbătorile vremurilor apuse.

E foarte folositor atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, chiar dacă nu frecventează regulat biserica, să sărbătorească marile praznice, respectate cu sfinţenie de secole, cu mare fast şi bucurie. Reîntoarcerea la valorile naţional-tradiţionale consolidează sănătatea duhovnicească a oricărui om.

De altfel, nu are rost să restabilim toate obiceiurile băbeşti. Bunăoară, nu ne vom ghiftui în Săptămâna Brânzei cu lapte, brânză, ouă, clătite etc., când ar trebui, de fapt, să să ne pregătim sufleteşte pentru începutul Postului Mare. Câtă bucurie simte copilul când părinţii aduc acasă Agheasmă Mare de Bobotează, care se sfinţeşte o dată pe an! Sau să înconjoare biserica de trei ori în noaptea Paştilor, ţinând lumânarea sau candela aprinsă în mâini! Ouăle roşii pe care părinţii le vopsesc împreună cu el şi care se sfinţesc în prezenţa sa şi a mulţime de lume, crengile de tei sau de nuc cu care copilul îşi împodobeşte camera în ziua Sfintei Treimi… Cea mai desăvârşită minune, trăită intens de copil, este sfânta noapte de Paşti!

Odată cu trecerea timpului, copilul percepe şi parcurge an de an tot ciclul de sărbători, Sfintele Evanghelie în întregime, toate evenimentele vierii pământeşti a Mântuitorului şi a Maicii Domnului, aşteptând repetarea lor în fiecare an…

Ce vom face însă atunci când ne confruntăm cu anumite situaţii problematice? Se întâmplă că adolescentul refuză să meargă cu mama la biserică. Atunci e normal să-i vorbim, să-l convingem, dar nu-l putem constrânge nicidecum să vină acolo. Trebuie să ne rugăm şi să înţelegem că nu există copil în inima căruia să nu fi rămas nici o impresie după ce a fost la biserică. Această emoţie benefică rămâne în suflet pentru toată viaţa.

Mama ortodoxa, Editura de suflet
sursa: crestinortodox.ro