Retragerea harului

Invatam de la Sfintii Parinti ca asa cum ne-am primit existenta in dar de la Dumnezeu, tot ca dar primim si harul dumnezeiesc. In aceasta lupta de pastrare si rodire a harului in noi, omul traieste si momente de parasire sau retragere a harului. Asadar, cel care doreste o viata bineplacuta lui Dumnezeu, trebuie sa se astepte si la astfel de incercari. Numai Dumnezeu cunoaste momentul in care se cuvine ca harul sa fie retras de la om. Sunt persoane care au primit din partea lui Dumnezeu o mare bogatie a harului, dar care mai tarziu au cunoscut pierderea sau imputinarea harului primit.

Retragerea harului poate fi urmarea vietii pacatoase a omului, dar ea este pentru cei cu viata virtuoasa o etapa de intarire in dragostea fata de Dumnezeu. In cazul din urma, retragerea harului are ca scop probarea dragostei fata de El. Daca aceste stari sunt traite cu rabdare, ele devin ziditoare. Sfantul Ioan Scararul numeste aceasta stare de parasire “o cale scurtata” spre desavarsire. Daca omul rabda cu tarie incercarile si varsa lacrimi de pocainta, el se arata deschis lucrarii Duhului Sfant si este reazezat in partasia cu Dumnezeu.

In timpul retragerii harului, omul nu-si mai gaseste odihna in nimic din cele create si poate avea sentimentul ca este parasit pentru totdeauna de Dumnezeu. Fara lacrimi de pocainta, omul se poate revolta impotriva lui Dumnezeu, ajungand chiar sa-L considere nedrept pentru retragerea harului de la el. Nefiind lipsit de gustul harului de dinainte de retragere, ii este greu sa traiasca ca si cum harul ar fi in adancul sau.

Insa, indiferent de durata si intensitatea retragerii harului, trebuie stiut ca Dumnezeu nu ne abandoneaza niciodata pe deplin. Din acest motiv, retragerea harului poate fi numita mai degraba ascundere sau micsorare a harului, decat lepadare sau parasire si are drept scop mantuirea si nu distrugerea omului.

Sfintii Parinti afirma ca a nu trece prin aceasta stare de retragere a harului, inseamna a ramane nedesavarsit. Este usor ca omul sa-si arate dragostea fata de Dumnezeu atunci cand simte prezenta harului in el. Insa a ramane in aceeasi dragoste atunci cand are loc retragerea harului, este semn ca dragostea lui devine dumnezeiasca.

Adrian Cocosila
crestinortodox.ro