Să Îi mulțumim Domnului pentru ziua de azi, rugându-L să ne dea putere și pentru cea de mâine

Bună este, așadar, lacrima pocăinței izvorând, bună este rugăciunea curată, de noapte și de zi. Bună este, așadar, răbdarea insultelor, sporirea lucrului de mână, bună este auzirea la priveghere a citirilor, bună este vorbirea scurtă și întâlnirea fără râsete, bună este înfrânarea cu măsură și cu dreaptă socoteală, și mâncarea și băutura cu rânduială.

Bun este cugetul pomenitor al morții și imitarea după putere a vieții sfinților. Bună este fuga de îndrăznirea cea înfricoșătoare și mustrarea dumnezeieștii smerenii. Pe toate încercându-le, păstrați ceea ce este bun, potrivit Apostolului.

Și astăzi, că am trecut, să-I mulțumim Domnului și că am împlinit canonul, chiar dacă ne-am împuținat. Asemenea și pentru mâine, iarăși să ne dea Domnul putere și tărie, întărindu-ne și pentru lucrările cele trupești, mângâindu-ne din ambele părți și înmulțindu-ne nouă cele îndestulătoare și cele ce se cuvin în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin. 

(Sfântul Teodor StuditulCatehezele mari. Cartea a II-a, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2018, pp. 109-112)
doxologia,ro