Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul: Dumnezeu nu Se coboara decat in aceia care Il striga staruitor!

  Sfântul Atanasie a trăit în zilele marelui împărat Constantin şi ale urmaşilor săi. A luat parte la Sinodul întâi ecumenic de la Niceea, unde, diacon fiind, a ruşinat pe Arie prin înţelepciunea şi dovezile aduse din Sfânta Scriptură. După moartea lui Alexandru a ajuns arhiepiscop al Alexandriei, dar a fost alungat de împăratul Constantin prin multe locuri şi multe a pătimit, fiind continuu prigonit timp de patruzeci şi doi de ani. Mântuitorul Hristos, a Cărui Dumnezeire a apărat-o cu îndârjire, l-a aşezat la bătrâneţe iarăşi în scaunul arhiepiscopiei sale, de unde s-a mutat către Domnul.
Dumnezeu nu Se coboara decat in aceia care Il striga staruitor!

Sufletul omului este îmbrăcat cu haina Sfântului Duh aşa cum trupul este îmbrăcat în haine. Cel ce umblă gol trupeşte este lipsit cu totul de bun-simţ, scârbindu-i pe cei­lalţi. Tot aşa, cel ce are sufletul gol, neîmbrăcat cu Duhul, îl scârbeşte pe Dumnezeu, care-Şi întoarce faţa de la el.

Precum Adam s-a ruşinat văzându-se gol, tot astfel sufletul ce se simte gol să se ruşineze şi să caute să se îmbrace cât mai repede în haina luminii Duhului. Să nu se înşele pe sine însuşi cu gândurile sale, crezându-se drept şi cinstit, căci dreptatea pe care ne închipuim noi că o avem se va dovedi falsă la Judecată! Să-L implorăm neîncetat pe Dumnezeu să ne îmbrace în haina sfântă a Duhului, căci numai El o poate face.

Un suflet care crede cu adevărat în Hristos este vindecat de izvorul gândurilor celor rele. De aceea l-a ispitit satana pe Adam, pentru a-i fura omul cel dinlăuntru, duhul care-i conducea trupul, pentru a-l face să nu mai privească la Dumnezeu, ci numai la fapturi şi la patimile sale. Doctorul sufletului nu este altul decât Hristos, şi cel ce aleargă cu credinţă la El se vindecă cu siguranţă, asemenea femeii cu scurgere de sânge. Sufletul omului n-a putut fi vindecat de nimeni, de nici un profet sau patriarh, iar curgerea cea necurată a gândurilor numai Mântuitorul a putut s-o oprească. Se făceau în vechime tot felul de purificări corporale, dar sufletul rămânea închis între duhurile rele ce-l bântuiau. Căci rana cea mare şi nevăzută pe care o făcuse satana numai Dumnezeu o putea vindeca. Sufletul trebuie să alerge la Domnul pentru a fi vindecat, aşa cum a alergat femeia cea bolnavă, aşa cum a strigat orbul care nu vedea să meargă şi Iisus l-a auzit şi l-a vindecat. Tot astfel, sufletul are voinţa liberă să strige după ajutor la Dumnezeu, şi cel ce încă nu se vindecă înseamnă că nu are suficientă credinţă, că se îndoieşte încă de puterea lui Hristos, care pe toţi îi întreba mai întâi: “Crezi că pot face Eu acestea?”

Noi încă nu-L iubim din toată inima şi nu credem cu adevărat că El a făgăduit că-L va dărui Duhul Său cel Sfânt celor ce-L roagă în mod sincer. Încă nu credem că Hristos este nemincinos.
sursa:http://www.cuvantul-ortodox.ro/