Noi pomenim, așa cum știm, pe pământ, iar sufletele plecate ne pomenesc, la rândul lor, în ceruri și rugăciunea lor săvârșită în ceruri pentru noi aduce mai mult folos sufletesc decât rugăciunea noastră săvârșită pentru ei.
Și nu numai cei drepți, ale căror suflete sunt în mâna lui Dumnezeu, se roagă Domnului pentru mântuirea noastră, dar și sufletele păcătoșilor ne poartă de grijă, ca să nu ajungem și noi acolo unde sunt ele și, după pilda evanghelică, îl roagă pe Sfântul Avraam să-l trimită în casa vreunuia dintre noi pe dreptul Lazăr să ne învețe ceea ce trebuie să facem ca să scăpăm de chinurile veșnice. (Sfântul Cuvios Antonie de la Optina)
(Filocalia de la Optina. Volumul II, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 44)
doxologia.ro