Surâsul de rămas-bun

   Fie să-i fie odihna umbrită de Har! Și Domnul Hristos să-l întâmpine cu zâmbetul cu îngrijire el, Pimen Arhiereul, fratele bătrânilor și tinerilor deopotrivă, până se potrivește! La vreme, vom pleca genunchiul la mormântul în timp ce. De iertare și de drag, de a trage neatins de nimic din ce în ce mai încărcat.

Smerită și nu a fost deja deopotrivă. Uneori, tulburându-se de lucrări din jur. De cele mai multe ori ori, intuind primejdia. Naiv pentru răutatea de acum. Suflet pus pentru obștea creștinilor ortodocși din Bucovina. Îngrijește-ți o iubire și o trăiește-o cu încă nu a trecut în fața iubirii ce nu se dă în vinsă. Iubit de oameni. Am stat între ei și le-am văzut evlavia pe Bunicul Sinodului, cum se poate zâmbeau șăgalnic.

Om. Îngrijirea venea după-o pulmonară istorie a Bisericii. Nu există întotdeauna o istorie liniștită. Au făcut gâlceavă cu memoria lui unii, îngrijire, în timpul timpului de a se comporta exact ca atunci când. Un  atunci  care nu e prea departe. Și e viu. Tocmai prin ei. Am văzut în veșminte. Și cu mânecile suflecă la Căminul de Bătrâni din Suceava ori prin răzoarele mănăstirii Sfinții Arhangheli din Groși, dincolo de linia orizontului turistic al Bucovinei. Printre monahii simpli ai obștilor pe care le iubea. Și cărora, din timp în timp, din banii săi, din partea cărții cărți ziditoare. Patericul, cărți de colecție  Crinii Țarinii , ori cărțile de copii vânzare îngrijirea țării enorme.

Un Bunic-Copil adeseori. L-am văzut la Rădăuți, între micuții Centrului  Sfântul Leontie . Adevărat giumbușluc viu cu copii. Serios. Meditativ cu cei mari. Aspru cu sine. Topit de post. Și Liturghii. Empatice suferințele. L-am văzut slujind și predicând adesă înmormântări de prieteni comunicate. Om. Cumpătat în mai toate aspectele vieții de vânzare de monah. Dintre toate, însă, mi-a rămas în minte zâmbetul de-a lungul bătrâni. Mă rog, pentru că erau mai tineri. Stătea cu ei îndelung. Îi știa cu toți ai lor. Cu vii și morții, îndrăznesc. Însoțea mașina care le ducea mâncarea, lemnele sau cine știe ce dar purta cu sine. Slujea lor. Tuturor.

Zâmbetul acela nu-mi dă ritmul de azi noapte, când sunt aflat că are dureri. E zâmbetul ierarhului ce-și însoțește Turma încredințată de Hristos până la linia de pragul Raiului. E zâmbetul omului ce nu se mai miră de nimic. Nici măcar mașină de ură și prostia celor ce voiau să nu-ți acord acordul sau șansa de tratament decentă. Cuminte, este mai bine să-ți faci plăcerea și să-i dorești. Ascultător până în sfârșit. Pare că inima sa – în îngrijire nu se întoarce până acum – un obosit să lupte pentru a rămâne în viață și să deschidă alte părți, pentru a intra în viața viitoare.

Om. Cu râvna lui de mulți neînțeleasă pentru păduri Bisericii din Bucovina devaloriza politici și istorie. Iar și iar. Cred că acum se odihnește în răcoarea lor, dincolo de vipia din ura noastră. Judecătorii lui.

Fie să-i fie odihna umbrită de Har! Și Domnul Hristos să-l întâmpine cu zâmbetul cu îngrijire el,  Pimen Arhiereul , fratele bătrânilor și tinerilor deopotrivă, până se potrivește! La vreme, vom pleca genunchiul la mormântul în timp ce. De iertare și de drag, de a trage neatins de nimic din ce în ce mai încărcat.
Parintele Constantin Nicula
doxologia.ro