Credinţa şi smerenia, virtuţile care aduc izbăvirea

invierea-fiicii-lui-iair   În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.

Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.
Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul.

Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinţei şi a întristării. Dar, în mijlocul suferinţei şi întristării oamenilor, Mântuitorul Hristos arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i. Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Hristos. Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă şi sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viaţă şi moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Iisus că a vindecat foarte mulţi bolnavi şi a ridicat o mulţime de oameni căzuţi în păcate, şi-a făcut loc printre cei care-L însoțeau, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa şi L-a rugat să meargă la casa lui pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă. El s-a apropiat de Iisus, căzând în genunchi în faţa lui, ceea ce înseamnă nu numai smerenie, dar şi credinţa că Iisus din Nazaret era Fiul lui Dumnezeu, că în El lucrează puterea, înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Văzând smerenia şi credinţa lui Iair, acest tată îndurerat, care avea un singur copil, o fiică de 12 ani, după cum spune Evanghelia, i-a făgăduit că va merge la casa lui, unde zăcea copila.

Credinţa mântuitoare

Dar, în timp ce se îndrepta spre casa bolnavei, L-a întâmpinat o altă suferinţă, care I-a atras atenţia. Era suferinţa unei femei care de 12 ani suferea de o boală grea, de hemoragie permanentă. Vedem cum Iisus voia, pe de o parte, să ajute pe cineva să nu moară, iar pe de altă parte, să ajute o femeie care suferea de 12 ani; aşadar boala ei avea aceeaşi vârstă ca fiica lui Iair. Această coincidenţă este plină de semnificaţii. Observăm cum în mijlocul suferinţei tatălui pentru fiică Hristos găseşte timp să aline o altă suferinţă – a unei femei care bolea de 12 ani, despre care Evanghelia spune că a pierdut tot ce avea, toată averea ei, şi nu s-a vindecat, dimpotrivă, îi mergea mai rău. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiş, venind plecată, smerită, pe la spate. În momentul când s-a atins de Iisus, ea s-a vindecat. Dar Iisus a întrebat: ,,Cine este cel ce s-a atins de Mine?” Iar Petru a zis: ,,Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?” Atât de multă lume dorea să se apropie de Iisus, încât nimeni nu mai putea şti cine anume s-a atins de El. Totuşi, Iisus voia să scoată în evidenţă o persoană care se deosebea de toţi oamenii care erau lângă El prin multa ei credinţă şi prin adânca ei smerenie. Întrucât era foarte credincioasă şi smerită, Hristos a voit să o vindece şi să o arate tuturor. Din smerenie şi sfială ea se ascundea şi nu îndrăznea să vina în faţa lui Iisus, să-I ceară vindecare. Dar ea avea credinţa fermă că doar dacă se va atinge de haina lui Iisus se va vindeca. De ce întreabă Domnul? El ştie bine cine s-a apropiat de El, după cum ştie şi că cei din jur nu ştiu. Întreabă ca să arate credinţa femeii care s-a vindecat, ca s-o întărească pentru totdeauna şi în ea, şi în ceilalţi, şi ca să vădească dumnezeiasca Lui putere tuturor celor atunci de faţă şi nouă tuturor. Omul trebuie să primească orice dar de la Dumnezeu cu inimă curată şi mulţumire. Domnul a vrut să arate credinţa femeii, ca să ne înveţe că se cere credinţă pentru a primi darul lui Dumnezeu. Cerând omului credinţă, Dumnezeu îi dezvăluie vrednicia de fiinţă liberă şi cuvântătoare. Cum ar fi omul liber şi înţelegător dacă n-ar lucra şi el de bunăvoie ceva spre mântuire? Iar Dumnezeu cere de la om cel mai puţin: credinţa în Dumnezeul Cel viu, în dragostea Lui de oameni, care este totdeauna gata să dea omului şi să facă pentru el totul spre binele lui. Arătând înaintea tuturor credinţa femeii, Domnul a vrut să întărească şi credinţa lui Iair; să-i arate acestuia că nu e nevoie să-i ceară să meargă acasă la dânsul şi să-şi pună mâna peste copila moartă. El are putere să vindece în orice chip, nu numai prin punerea mâinilor. El lucrează prin atingerea hainei, ca şi a mâinii, de departe, ca şi de aproape, în drum, ca şi în casă.

Când femeia cu scurgere de sânge a aflat că Mântuitorul i-a spus mai-marelui sinagogii „crede numai şi se va izbăvi”, s-a gândit că Acela Care poate să aducă înapoi în trup sufletul unei fetiţe de doisprezece ani va putea şi să alunge din trupul său boala care o chinuia de doisprezece ani. Când L-a auzit zicând „crede numai şi se va izbă­vi”, aceasta şi-a spus: pot să îi dau credinţa pe care o cere în schimb. Vindecarea a venit din cuvântul Său, „negociind” ca plată credinţa exprimată prin cuvântul femeii. A dat o vindecare limpede şi a cerut un preţ la fel limpede. Vindecarea, care a venit de pe buzele Sale, a fost auzită de toată lumea, şi a cerut ca şi de pe buzele femeii să vină mărturisirea publică a credinţei. Deşi femeia L-a mărturisit înaintea tuturor, nimeni n-a crezut-o, mai ales că durerile sale erau ascunse. Când Domnul a deschis ochii orbului, mulţi L-au crezut nebun, iar când L-a adus pe Lazăr la viaţă, unii, chiar şi dintre cei care au fost de faţă, nu au crezut. De aceea a înviat-o pe tânăra de 12 ani. Cel care a adus viaţa copilei de 12 ani înapoi în trup a oprit scurgerea de sânge care dura de 12 ani. Cel care a alinat o boală a vindecat o alta. Cel care a readus la viaţă mădularele fetiţei a vindecat și pântecele femeii.

Iisus nu face din minune un spectacol

Cât timp Mântuitorul a întârziat pe cale şi S-a ocupat de această femeie credincioasă, care a suferit mult, fiica lui Iair a murit. Şi atunci s-a trimis veste ca Hristos să nu Se mai ostenească, pentru că fiica lui Iair a murit. Vestea tragică l-a copleşit de durere pe tatăl fetei. Dar Mântuitorul i-a spus: ,,Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi”. Observăm cum Mântuitorul mângâie, iarăşi, o persoană şi mai încercată – pe tatăl a cărui fiică a murit. În casa în care se afla copila moartă, Iisus a observat cum mulţimea avea diferite atitudini; nu toată lumea credea în El, iar unii, poate, chiar se îndoiau de puterea Lui. De aceea a îngăduit să rămână în casa unde era fiica moartă doar trei ucenici ai Săi: Petru, Iacob şi Ioan, tatăl şi mama copilei.

Martori oculari ai săvârşirii minunii au fost deci numai oamenii credincioşi şi îndureraţi, nu cei curioşi şi guralivi. De ce? Pentru că Iisus nu face din minune un spectacol, întrucât minunea săvârşită de El este semn smerit al iubirii Lui dumnezeieşti.

Observăm, aşadar, legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave şi smerenia Mântuitorului. Acest Iair, părinte copleşit de durere, este, ca şi femeia vindecată, un exemplu pentru toţi oamenii, întrucât are credinţă puternică, dragoste autentică, dar mai ales smerenie, virtute aleasă, admirabil descrisă prin următoarele cuvinte: ,,Omul smerit este sfios, nu iese din firea lui, nu strigă, nu cere, este fără pretenţii şi fără ambiţie, blând, paşnic, răbdător, sincer, îngăduitor, curat şi drept. Omul smerit nu este încrezut, nu se laudă singur, nu caută nici lauda altora. Se mulţumeşte cu puţin, nu cere şi nu primeşte ceea ce nu i se cuvine, stă la urma tuturor. Şi chiar nedreptăţit sau păgubit, îndură fără a se plânge şi răzvrăti. Pentru cele ce nu cere, de care se lipseşte sau de care este socotit lipsit, el adună în sufletul său comoară de bune gânduri şi simţăminte şi, pe cât se pare de neîndemânatic sau sărac în însuşirile care arată pe oameni făloşi, isteţi şi îndrăzneţi, lăudaţi de alţii sau temuţi, pe atât posedă în sine nebănuite însuşiri frumoase şi plăcute de om duhovnicesc” (Teodor M. Popescu, Meditaţii teologice, p. 199).
sursa:http://ziarullumina.ro/