Sfantul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor si al familiei crestine, este praznuit pe 26 noiembrie. Sfantul Stelian s-a nascut in secolul al VI-lea, la Adrianopolis, in provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie foarte bogata.
Conform tradiţiei, rugându-se într-o noapte pentru îndrumare în a-i ajuta pe ceilalți, Sfântul Stelian a simțit o prezență dumnezeiască, fiind cuprins de slava cea mare a Sfântului Duh. A doua zi, a ieșit din peștera sa cuprins de o bucurie și pace duhovnicească pe care nu le mai cunoscuse înainte.
În peregrinările lui obișnuite, în care sfătuia și mângâia, s-a simțit atras să-și așeze mâna pe un copil rănit, ceea ce înainte nu îndrăznise să facă. A simțit puterea Domnului trecând asupra copilașului suferind – prin mâna sa cea întinsă. Copilul și-a revenit imediat, iar de atunci, Sfântul Stelian a fost căutat de către fiecare suflet aflat în suferință.
Peștera sa a devenit un loc de pelerinaj, mulți dintre bolnavi primind vindecări complete prin puterea lui și prin marea lor credință în Dumnezeu
Rugaciune catre Sfantul Cuvios Stelian
Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, ca prin tine şi împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!