De ce prima Duminică din Postul Mare este numită „a Ortodoxiei”?

Fiecare duminică din timpul Postului Învierii Domnului are două tematici și două înţelesuri. Dacă în primele secole creștine duminicile din Postul Mare aveau în special înțelesuri duhovnicești, în vederea pregătirii […]

Fiecare duminică din timpul Postului Învierii Domnului are două tematici și două înţelesuri. Dacă în primele secole creștine duminicile din Postul Mare aveau în special înțelesuri duhovnicești, în vederea pregătirii catehumenilor pentru botez, în timp, aproape fiecare duminică din acest post a mai primit o a doua tematică – cea istorică.

În prima Duminică a Postului Paștilor, Biserica ne amintește de biruinţa Ortodoxiei asupra iconoclasmului, prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de Sinodul din anul 843. S-a stabilit, atunci, că „asemenea modelului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, tot aşa să fie înălţate cinstitele şi sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu Biserici, pe sfintele vase, pe sfintele veşminte, pe ziduri şi pe lemn, în case şi lângă drumuri; şi anume icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cinstiţilor îngeri şi tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi”.

Acest eveniment a fost generalizat în întreaga Biserică abia în secolul al XI-lea, fapt demonstrat și de lipsa unor pericope biblice specifice în cadrul Sfintei Liturghii. În vechime, până aproximativ în secolul al XI-lea, această zi se numea Duminica Prorocilor Moise, Aaron, David și Samuel și, de aceea, până astăzi, atât Apostolul, cât și Evanghelia se referă la prăznuirea prorocilor Vechiului Testament.

În unele parohii există tradiția organizării unor procesiuni cu icoane în jurul bisericii, în cadrul cărora se citește Sinodiconul Ortodoxiei. Acest act conţine aclamaţii la adresa apărătorilor dreptei credinţe și anateme la adresa ereticilor din toate timpurile și locurile.

Tot în această zi, în toate bisericile și mănăstirile de pe cuprinsul Patriarhiei Române se organizează colecte pentru Fondul Central Misionar. Înființat de către Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), Fondul Central Misionar este destinat nevoilor misionare și filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române. Banii strânși în urma colectei sunt folosiți în exclusivitate pentru ajutorarea parohiilor misionare, pentru repararea, construirea și împodobirea noilor locașuri de cult din regiunile defavorizate, pentru ajutorarea comunităților românești din străinătate și pentru susținerea programului filantropic al Bisericii noastre.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adresat și în acest an clerului şi credincioşilor ortodocşi o Scrisoare pastorală, care va fi citită în toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română.
Catalin Acasandrei
doxologia.ro