Duminica a 10-a dupa Rusalii – Vindecarea lunaticului

vindecarea-lunaticului   În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicându-I: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea cade în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine! Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia.

Episodul din istoria mântuirii, relatat în Evanghelia de astăzi, se petrece îndată după Schimbarea la faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului. Apostolii Îl mărturisesc pe Iisus ca Mesia-Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Matei 16, 16), iar Iisus anunţă pentru prima oară Patimile şi Învierea sa (Matei 16, 21). După şase zile Se schimbă la faţă în Muntele Taborului, confirmând mărturisirea Apostolilor. Apariţia lui Iisus în lumina slavei Sale dumnezeieşti anticipează slava în care va apărea la Înviere şi la sfârşitul timpului. Şi dacă El vorbeşte despre suferinţa şi condamnarea Sa de către autorităţile iudaice, El rămâne Fiul iubit al lui Dumnezeu, în care Dumnezeu a binevoit şi de care ucenicii trebuie să asculte (Matei 17, 5). Moise şi Ilie apar ca reprezentanţi ai Revelaţiei Vechiului Testament şi ca martori care confirmă ceea ce spune glasul lui Dumnezeu despre Iisus.

După ce a coborât din munte, Iisus se loveşte de necredinţa celor din jur. Necredinţa cărturarilor, care îl vor răstigni pe cruce (Matei 17, 12). Apoi, poporul este mustrat aspru ca o generaţie necredincioasă care nu învaţă din Revelaţia lui Dumnezeu, care a culminat în Iisus Hristos: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?“ (Matei 17, 17). Ucenicii cred, dar credinţa lor este „puţină credinţă“. Credinţa este însă necesară pentru a înţelege mesajul că Iisus va trebui să treacă prin suferinţă şi moarte pentru a ajunge la slava Sa. Relatarea despre vindecarea copilului lunatic este fundalul pentru mesajul lui Iisus, Care cere credinţă pentru a înţelege Persoana şi misiunea Sa mântuitoare, precum şi rolul credinţei în mântuirea personală a fiecăruia. La sfârşit, face a doua vestire a Patimilor şi a Învierii: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia“ (Matei 17, 22-23). Ucenicii iau la cunoştinţă mesajul lui Iisus despre Patimile Sale, nu însă şi prevestirea Învierii. Nu puteau înţelege că moartea este pentru Iisus drumul spre slava Învierii, de aceea erau trişti.
sursa: ziarullumina.ro