Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.(Ev. Matei 14, 14-22)
Învăţăm din această Evanghelie că mila lui Dumnezeu este îndreptată spre toţi oamenii. Noi toţi trăim, mai mult sau mai puţin conştient, din mila lui Dumnezeu. De aceea, Sfânta Scriptură este plină de exemple de cereri de milă, iar cultul Bisericii cel mai des face trimitere la milă: „miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…“ (Ps. 50, 1) sau „tindemila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine“ sau „cât este de departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El“ (Ps. 102, 11). De asemenea, nu este rugăciune, rânduială, slujbă, Sfântă Taină sau Sfântă Liturghie în care să nu apară scurta şi de mare folos rugăciune Doamne, miluieşte.
Pentru că mila lui Dumnezeu este de mare trebuinţă vieţii noastre, Biserica a rânduit ca ea să fie invocată, ca rugăciune, o dată, de trei ori, de douăsprezece ori, de patruzeci de ori şi chiar o sută de ori consecutiv (la slujba scoaterii Sfintei Cruci). De pildă, la slujba Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul fiecare strofă (din cele 250) este introdusă cu rugăciunea (cântată) „miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă“. Iar cunoscuta rugăciune numită „a inimii“ conţine şi ea cererea de milă „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“.
Însă mila nu este o expresie prezentă doar în cărţile de cult, în rugăciunea individuală sau în cea obştească, ci ea a pătruns în cronici şi chiar în limbajul uzual al poporului. Astfel, domnitorii noştri se intitulau domni „din mila lui Dumnezeu“, iar creştinii adesea, mai cu seamă în situaţii de încercare, când realizau că sunt la limita propriilor puteri, conştientizând nevoia „ajutorului Celui de Sus“, rosteau „mila lui Dumnezeu cu noi“.