Duminica a 8-a dupa Rusalii – Inmultirea painilor (video)

   Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.(Ev. Matei 14, 14-22)

Învăţăm din această E­van­ghe­­lie că mila lui Dumnezeu es­te îndreptată spre toţi oame­nii. Noi toţi trăim, mai mult sau mai puţin conştient, din mi­la lui Dumnezeu. De aceea, Sfân­ta Scriptură este plină de e­­xemple de cereri de milă, iar cul­tul Bisericii cel mai des face tri­mi­tere la milă: „miluieşte-mă, Dum­­nezeule, după mare mila Ta…“ (Ps. 50, 1) sau „tindemila Ta spre noi, precum am nă­dăj­du­it întru Tine“ sau „cât este de departe cerul de pământ, a­tât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El“ (Ps. 102, 11). De asemenea, nu este ru­gă­­ciune, rânduială, slujbă, Sfân­tă Taină sau Sfântă Li­tur­ghie în care să nu apară scurta şi de mare folos rugăciune Doam­ne, miluieşte.

Pentru că mila lui Dum­nezeu este de mare trebuinţă vie­ţii noastre, Biserica a rându­it ca ea să fie invocată, ca ru­gă­ciu­ne, o dată, de trei ori, de do­uă­sprezece ori, de patruzeci de ori şi chiar o sută de ori conse­cu­­tiv (la slujba scoaterii Sfintei Cruci). De pildă, la slujba Ca­no­nului Mare al Sfântului An­drei Criteanul fiecare strofă (din cele 250) este introdusă cu ru­găciunea (cântată) „milu­ieşte-mă, Dumnezeule, miluieş­te-mă“. Iar cunoscuta rugăciu­ne numită „a inimii“ conţine şi ea cererea de milă „Doamne Iisu­se Hristoase, Fiul lui Dum­nezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“.

Însă mila nu este o expresie pre­­zentă doar în cărţile de cult, în rugăciunea individuală sau în cea obştească, ci ea a pă­truns în cronici şi chiar în lim­ba­­jul uzual al poporului. Astfel, dom­nitorii noştri se intitulau dom­ni „din mila lui Dum­nezeu“, iar creştinii adesea, mai cu seamă în situaţii de în­cer­­care, când realizau că sunt la limita propriilor puteri, con­şti­­entizând nevoia „ajutorului Ce­lui de Sus“, rosteau „mila lui Dum­nezeu cu noi“.