Duminica a cincea din Postul Mare – Sfanta Maria Egipteanca – model de pocainta

maria-egipteancaEste Sfanta Maria Egipteanca, model de urmat?! Oare chiar trebuie ca toata lumea sa fuga in pustie, in locuri nelocuite, in munti?” Nu, nu toata lumea. Dar toti trebuie sa o aiba drept model in truda ei de autoindreptare, in hotararea ei neclintita de a-si schimba viata si in felul cum a ajuns la aceasta hotarare. Iata partile care trebuie urmate! Cum a ajuns Cuvioasa Maria la hotararea de a-si schimba viata? Domnul a adus-o. Pentru ce? Deoarece, in pofida patimii naprasnice care o stapanea, ea nu se gandise niciodata sa ramana pentru totdeauna in aceasta amara robie. Ea a suferit silnicia carnii si a vrajmasului care lucra prin aceasta carne si s-a lasat prada pasiunii, dar nu pana la sfarsit. Domnul S-a milostivit de suferintele fapturii si a venit s-o elibereze din legaturile care o chinuiau. Aceasta este invatatura la care sa luam aminte din viata Sfintei Maria Egipteanca.

Asadar, de are cineva nefericirea sa se afle in robia vreunei patimi trupesti sau sufletesti, sa aiba macar atata tarie ca sa nu se robeasca ei fara putinta de intoarcere, sa nu se asemene acelora care, cazuti prada deznadejdii, se dedau preacurviei. Patima il leaga pe om si il duce legat spre fapte pe placul ei; dar tu, fiind chiar in lanturile robiei, manifesta-ti macar dorinta de a nu face asemenea lucruri, ramai macar nemultumit de ele.

Sa nu spui: „Ei, nu-i nimic, probabil,… Sa ramana cum a fost sau sa mearga lucrurile ca pana acum”. Ci, Ia fel ca cel ce este dus legat si nu are putere sa se impotriveasca, dar macar se propteste cu picioarele, asa si tu, indiferent de taria patimii care te stapaneste, arata-ti macar prin ceva revolta fata de ea, si spune: „E pentru ultima oara, nu ma mai las”; si, de cazi iarasi, spune la fel, si tot asa, dar spune nu doar cu limba, ci si cu inima si striga dupa Domnul spre ajutor. Asa cum cel ce a fost legat si dus prizonier de vrajmas, avand, totusi, posibilitatea de a striga, striga, doar, doar l-o auzi cineva si l-o elibera, la fel striga si tu catre Domnul: „Doamne! Mai inainte de a muri, izbaveste-ma! Doamne, inainte de obstescul sfarsit, daruieste-mi pocainta!” si vei fi auzit. Dupa cum pruncul infasat, culcat in leagan, care nu poate sa-si miste nici mainile, nici picioarele, isi apuca, totusi, mama de inima prin tipatul sau si o atrage, ca vrajita spre el, daca la fel vei striga si tu, il vei atrage pe Domnul, Cel ce a spus ca mai degraba mama isi va uita pruncul, decat ii va uita El pe cei care il cheama.

Cand, in sfarsit, Domnul va veni la tine, ia aminte, atunci, frate, sa nu-ti ingadui sa nu te folosesti cum se cuvine de aceasta mare milostivire a lui Dumnezeu fata de tine. Te vei asemana atunci Sfintei Maria, pe cand era in fata intrarii in mormantul Domnului si fusese prinsa de judecata lui Dumnezeu. Dupa cum ea, lovita de o putere nevazuta, nu statu mult pe ganduri, ci intelese imediat motivul, care era pacatul ei, si lua imediat hotararea sa paraseasca acest pacat pagubitor si sa nu se mai intoarca la el niciodata, asa trebuie sa faci si tu. Ia aminte, deci! Atunci cand o puternica remuscare a constiintei, sau frica de judecata si de moarte, sau apropierea unui pericol atarnand ca o sabie deasupra capului tau, sau sentimentul maretiei lui Dumnezeu si al marii Lui bunatati, sau orice altceva iti va cutremura profund inima si iti va scutura toate incheieturile, astfel incat vei simti ca ti-au cazut toate lanturile care te stramtorau pana atunci, sa stii ca s-a atins de tine harul lui Dumnezeu si ca te slobozeste sa calci pe calea binelui, slobozenie care pana atunci iti lipsea. Ia aminte! Acest moment este foarte pretios! Ceea ce simti atunci este lucrarea harului… Adauga aici si lucrarea ta, adica spune asa: „Murdar am trait, facand pe plac patimilor… De acum nu voi mai face asa”. Apoi, marturisindu-te si primind dezlegare, tine-te de fagaduinta facuta…

Asa a facut Sfanta Maria Egipteanca. Nu si-a amanat pe maine hotararea de a-si schimba viata, ci s-a hotarat imediat‚ si asa facu. La fel trebuie sa faca fiecare. Harul, cand vine, dezleaga imediat legaturile patimii, dar daca cineva nu se hotaraste imediat sa paraseasca faptele pacatoase, atunci se leaga din nou in aceleasi lanturi. Cand ingerul se arata Apostolului Petru in inchisoare, acestuia ii cazura lanturile, dar daca apoi nu l-ar fi urmat pe inger afara din temnita ci ar fi ramas inauntru, ar fi venit paznicul temnitei, l-ar fi pus iarasi in fiare si ar fi incuiat temnita… Si ar fi ramas Sfantul Petru prizonier mai departe. Asa il leaga la loc lanturile patimii pe acela care, simtind lucrarea harului lui Dumnezeu slobozindu-l din patimi, nu se hotaraste imediat sa-si schimbe viata, ci amana pentru alta data. Nu amana, frate! Caci nu stii de va mai veni vreodata un moment atat de prielnic.

Luand hotararea neclintita de a te indrepta, trebuie cu adevarat sa incepi imediat indreptarea, asa cum a facut Sfanta Maria Egipteanca. Lasandu-le pe toate, intarita cu Sfintele Taine, calauzita de sfaturile parintelui duhovnicesc, ea se indrepta spre pustia de dincolo de Iordan, in insingurare, post si rugaciune, pentru a dezradacina deprinderile pacatoase insamantate in ea si cultivate de viata vicioasa. Apuca-te si tu imediat de truda si de nevointe. Desigur, nu toti au aceeasi cale de intoarcere. Unul se indeparteaza in pustie si traieste in insingurare; altul se duce la manastire si se mantuieste printre frati; altul ramane in randuiala vietii civile si de familie, comune tuturor.

Multi au parcurs deja toate aceste cai; pe fiecare dintre ele au mers cei care s-au mantuit si multi oameni mari. Ce cale sa aleaga fiecare sa hotarasca fiecare, dupa inclinatia sa, dupa inspiratia harului lui Dumnezeu si dupa sfatul parintelui sau duhovnicesc. Trebuie numai sa stii ca fara munca nu poti face nimic. Pe toti cei ce vor sa biruie carnea ce se lupta cu ei ii asteapta un mare razboi. Cate nu a rabdat Cuvioasa Maria!… Pe fiecare il asteapta stradania! Trebuie, cum am spus mai inainte, sa indepartam tot ceea ce poate sa ne hraneasca patimile; iar aceasta cere destul efort. Trebuie sa lucram tot ceea ce poate hrani si intari noua noastra viata; dar nici aceasta nu se face fara efort.

Trebuie sa ne povatuim in adevarul lui Dumnezeu, sa ne aflam cat se poate de des sub lucrarea Sfintelor Taine, participand la sfintele slujbe ale Bisericii, sa ne luptam cu patimile si sa facem fapte bune, opuse deprinderilor pacatoase; dar toate acestea sunt munca. Iar, ceea ce este cel mai important: sa nu ramanem niciodata singuri… Lipeste-te de parintele tau duhovnicesc, gaseste-ti pe cineva de aceleasi convingeri cu tine, adanceste-te in povatuirile sfintilor parinti si nu intreprinde nimic fara sa te interesezi pe la toate aceste surse. Nu incerca s-o copiezi in toate pe Cuvioasa Maria. Ea a trait singura, dar calea ei a fost special aleasa astfel de Dumnezeu.

Noua ne este mai bine sa ne tinem de randuiala generala a vietii. Vulturul pluteste singuratic in inalturi, atat de sus, ca se intampla sa nu-l vedem. Dar el este vultur… Asadar, imita trudele de indreptare ale Cuvioasei Maria Egipteanca, statornicia ei in aceasta lupta si devotamentul ei neclintit fata de fagaduinta facuta… Iar in celelalte, mergi pe calea obsteasca a celor ce se mantuiesc. Insa fii tare, nu-ti permite sa te molesesti si, dupa ce te-ai trudit putin, sa nu-ti inchipui ca ai facut totul, caci sfarsitul incununeaza opera.

Intipareste-ti in minte de pe acum acest sfarsit fericit si mergi spre el, dupa cuvantul Apostolului, uitandu-le pe cele vechi si nazuind spre cele dinainte, pana cand vei ajunge la lacasul de odihna, pregatit de Domnul tuturor truditorilor Sai. Amin.

Sfantul Ignatie Brancianinov