Duminica a VI-a după Paşti. Vindecarea orbului din naştere

Duminica Orbului din nastere inca poarta un ecou al marelui praznic al Invierii. In sprijinul acestei afirmatii oferim doua explicatii scurte. Orbul din nastere a primit de la Mantuitorul Iisus Hristos […]

Duminica Orbului din nastere inca poarta un ecou al marelui praznic al Invierii. In sprijinul acestei afirmatii oferim doua explicatii scurte.

Orbul din nastere a primit de la Mantuitorul Iisus Hristos nu numai lumina ochilor trupesti, fapt care, fara indoiala, i-a adus o negraita bucurie. El a fost luminat si sufleteste; mintea, inima si vointa lui dovedind o vedere mai inalta decat cea fizica, in fiinta lui vadindu-se, cu anticipare, darurile luminii Invierii. Dovada o avem in felul intelept in care le-a vorbit celor care-l ispiteau, fariseii interogandu-l mai abitir ca, peste veacuri, militienii pe opozanti, la anchetele din tarile comuniste.

A doua explicatie a legaturii cu praznicul Invierii decurge din faptul ca izvorul Siloamului, la care dupa ce s-a spalat, dupa porunca Mantuitorului, orbul si-a capatat vederea, prevesteste botezul crestin. Noi cunoastem, din istoria Bisericii, ca in primele secole ale crestinismului, la Pasti, erau botezati catehumenii. La botez erau imbracati in haine albe, pe care le purtau toata saptamana luminata, ca simbol al curatiei lor, dar si al luminarii dobandite.

“Pentru fiii luminii este zi si in timpul noptii“

Am ales ca tema sesizarea legaturii intre izvorul Siloamului si botezul crestin, la sugestia pericopei din Apostolul ce se citeste in aceasta duminica (Fapte 16, 16-34), in care este vorba despre botezarea temnicerului din Filipi (cu toata casa lui) de catre apostolul Pavel, eveniment dupa care „s-a veselit cu toata casa, crezand in Dumnezeu“. Iata, asadar, consecinta luminarii: bucurie si credinta!

 Se cuvine sa tragem cateva invataminte din cele de mai sus, pentru viata noastra. Si noi suntem botezati, luminati. Pe langa vederea fizica, pentru care multumim lui Dumnezeu, am dobandit si vederea duhovniceasca, care izvoraste din Taina Botezului, iar aceasta vedere, cu ochii sufletului, ne calauzeste spre a vietui intelepteste. Caci “Botezul – spune Sf. Grigorie de Nazianz – este luminarea sufletelor, schimbarea vietii in mai bine, intoarcerea, indreptarea cunostintei catre Dumnezeu, reluarea legaturii cu Dumnezeu“ (Cuv. XL, Despre Sf. Botez). Iar Sf. Ciprian arata ca “Pentru fiii luminii este zi si in timpul noptii. Cand este oare fara lumina cel care are lumina in inima sa? Sau cand nu are soare si zi acela pentru care Hristos este Soare si Zi?“ (Despre rugaciunea domneasca, 35).

Viata celui botezat trebuie sa confirme darurile primite la Botez, prin cuvinte si fapte, chiar si prin gandurile lui. Comportamentul este al unui om luminat, care a parasit intunericul. Sf. Ap. Pavel afirma acest adevar intr-un mod atat de plastic: “Altadata erati intuneric, iar acum sunteti lumina intru Domnul; umblati ca fii ai luminii! Pentru ca roada luminii este in orice bunatate, dreptate si adevar“ (Efeseni 5, 8-9).

A vedea in sens spiritual devine, astfel, sinonim cu a intelege sensul crestin al vietii. A vedea inseamna a avea perspectiva, a prevedea consecintele actiunilor tale. A te stradui sa pricepi rosturile lucrurilor, nu doar a manifesta o ravna care de multe ori poate cadea in habotnicie. De aceea, acelasi sfant apostol Pavel atrage atentia iudeilor (dar si noua, indirect): “Caci le marturisesc ca au ravna pentru Dumnezeu, dar sunt fara cunostinta“ (Romani 10, 2)

Orbirea sufleteasca

Orbirea este, asadar, de doua feluri: trupeasca si sufleteasca. Nu vorbim despre prima, pentru ca nu intra in obiectivele noastre pentru cuvantul de astazi, cu toate ca aceasta boala aduce multa tristete celor loviti de ea. De aceea, trebuie sa ne imaginam cata bucurie simte cineva care si-a recapatat vederea, asa cum a fost cazul omului din evanghelie. Urmatoarea intamplare este sugestiva in acest sens:

“Intr-un compartiment de tren, calatoreau impreuna cateva persoane fara sa se fi cunoscut inainte. Una dintre ele privea mereu pe geam si exclama destul de des minunat, minunat!, spre mirarea celorlalti, care vedeau pe geam un peisaj comun, fara privelisti deosebite. Omul cu exclamatia s-a simtit dator sa se explice: Va rog sa ma iertati ca nu mi-am putut stapani admiratia fata de cele ce se vad pe geam… Eu de curand am iesit din spitalul unde am fost operat la ochi, caci am fost nevazator. Acum vad si sunt atat de fericit de minunatiile ce-mi apar inaintea ochilor!“

Cata bucurie in astfel de cazuri, cata tristete la cei nevazatori! Si, totusi, orbirea sufleteasca este mai grea, pentru ca ea pericliteaza mantuirea, asadar viata vesnica. Dar orbirea aceasta are mai multe nuante, dintre care evidentiem doua: orbire sufleteasca involuntara, care vine cel mai adesea din ignoranta (te orbeste cineva, in sensul ca te prosteste, te manipuleaza cu viclenie, prin diferite metode) si orbire voluntara, adica te complaci singur in minciuna si intuneric. Credem ca aceasta din urma este cel mai grav simptom al nevederii. Este, de fapt, refuzul de a recunoaste evidentele si, in consecinta, vietuirea voita in ape tulburi, in confuzie si tot ce tine de acestea.
“Timpul vietii este pretios pentru limpezirea noastra“

Pentru unii oameni, botezul crestin a ramas doar o formalitate. Cat sunt de actuale, in acest caz, cuvintele Sfantul Chiril al Ierusalimului: “Multi se boteaza ca si Simon Magul. Si-a cufundat trupul in apa, dar nu si-a luminat inima cu Duhul. Trupul s-a coborat si s-a ridicat iarasi, dar sufletul nu s-a ingropat impreuna cu Hristos si nici nu s-a sculat impreuna cu El“ (Procateheza, 2). Asadar, timpul vietii este deosebit de pretios pentru limpezirea noastra. Sa nu ne prinda ceasul mortii ca si cum am fi nebotezati, “orbi“, ci vazatori (adica intelegatori) ai sensurilor vietii.

Mantuitorul ne cheama cu staruinta spre vietuire luminoasa: “Inca putina vreme Lumina este cu voi. Umblati cat aveti lumina, ca sa nu va prinda intunericul. Caci cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge. Cat aveti lumina, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii“ (Ioan 12, 35-36). Amin.

pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon
crestinortodox.ro