Duminica a XXXIV-a după Rusalii – Intoarcerea fiului risipitor

  În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, amin!

Sfânta Evanghelie care se citeste astăzi este următoarea:

,,Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Și el le-a împărțit averea. Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea trăind în desfrânări. Și, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Și ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să păzească porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.

Dar venindu-și în sine a zis: Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, ridicându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat.

Și, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâția ani îți slujesc și niciodată nu am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai junghiat pentru el vițelul cel îngrășat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”. (Luca XV,11-32)

Această Sfântă Evanghelie reprezintă una dintre cele mai frumoase pagini scrise în Sfânta Scriptură și totodată una dintre cele mai frumoase parabole rostite de Mântuitorul Hristos.

S-au scris mii de pagini despre această pildă și au fost abordate multe subiecte, dar eu astăzi vreau să spun câteva cuvinte despre un subiect mai sensibil și anume despre libertatea tinerilor din ziua de azi.

Ați auzit în Sfânta Evanghelie de azi că tânărul când a cerut tatălui său să-i împartă averea, aceasta nu s-a împotrivit și nici nu l-a întrebat ce nemulțumire ar avea de face acest gest, ci pur și simplu le-a împărțit averea.

După câteva zile, fiul cel mic își ia partea de avere și pleacă într-o țară îndepărtată. Nu ni se spune despre tatăl tânărului că s-ar fi împotrivit, ci pur și simplu îl lasă liber… să plece… să facă ce vrea.

Nu este nimic mai dureros decât să-ți vezi fiul că-și strânge ce i-ai dat și pleacă din casa părintească, parcă nemulțumit, cât mai departe. Nici nu mai vrea să audă de casa părintească.

Câți dintre creștinii noștrii nu fac la fel? Am auzit de multe ori când le-am spus unor părinți să-și aducă și copiii la biserică… tineri de 14-15-16 ani că „părinte, nu vor să vină și eu îi las să facă ce cred ei de cuviință.” Mai mult chiar, când o tânără de liceu a fost convinsă de către sectanți să meargă pe un drum greșit – cred eu – am primit același răspuns: Este liberă să facă ce vrea!

Au trecut ani de zile și tânăra aceea, căsătorindu-se, a intrat într-o familie cu concepții mai sănătoase și a revenit la casa părintească, precum tânărul din Evanghelia de azi.

Vreau să spun că datoria părinților este să-și îndrume copiii dându-le sfaturi până devin maturi; copiii, nu trebuie lăsați de capul lor. Ce am face atunci când am auzi – Doamne ferește – despre copilul nostru că este bețiv să spun; este liber să facă ce vrea, este treaba lui. Ar fi o mare greșeală făcută de niște părinți iresponsabili care vor răspunde pentru educația dată copiilor nu numai în fața societății, ci și în fața lui Dumnezeu.

Tatăl avea doi fii, dar cel mai mic cere să i se împartă averea, arătându-se aici că în tinerețe, pe seama fiului cel mic este pusă iresponsabilitatea. Și pleacă de acasă. Își cheltuie averea în destrăbălare, vine o foamete în țara aceea și ajunge în cea mai cumplită desconsiderare, paznic la porci, dorind să mănânce din roșcovele lor.

Dar tânărul are o tresărire; își amintește de îndestularea și viața lipsită de griji din ograda tatălui său. Și vine pocăința, Taina Spovedaniei, pentru că își zice; scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice; tată am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi!

În mod surprinzător, după prostia făcută, atunci când a plecat de acasă, are o sclipire, îl duce capul să-și ceară iertare tatălui său. Tatăl are un comportament de bun creștin, îl primește și îl iartă. Toți am face la fel. L-a lăsat pe tânăr să învețe din greșeala lui, dar cu mari riscuri; să nu-l mai vadă niciodată ori să rămână veșnic într-o sărăcie și viață cumplită sau, și mai rău, să-și piardă viața pentru că sufletul deja îi era pierdut.

În Sfânta Evanghelie de astăzi avem și pe fratele cel mare despre care s-a vorbit mai deloc sau foarte puțin. El are atitudinea omului normal, casnic, ce-și bate capul cu grijile casei și mâinile și le ocupă cu muncile câmpului. Nu vede cu ochi buni întoarcerea fratelui său care – iată – vine iar la bucatele părintești și totodată să ia și din drepturile lui.

El a fost supus tatălui său tot timpul, nu a ieșt din vorba lui, și totuși nu s-a bucurat niciodată cu prietenii la un ospăț. Și acum are curajul să-i reproșeze acest fapt tatălui său. Tatăl ascultă și nu se supără. De fapt, atitudinea acestui părinte în cazul ambilor fii este de o înțelegere și o bunătate copleșitoare. Nu face altceva decât să dăruiască, să primească reproșuri și să ierte totul în final. Explică fiului cel mare că tot ceea ce are el sunt și ale lui.

Cu ce învățătură să mergem acasă noi cei care suntem astăzi în Sfânta biserică în lumina Evangheliei de azi?

Că suntem răspunzători față de educația copiilor noștrii. Să le dăm o educație creștină, spunându-le că frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii. Peste două săptămâni vom intra în postul Sfintelor Paști. Să-i îndemnăm pe copiii noștri și pe toți ai casei să se spovedească și să se împărtășească pentru iertarea păcatelor, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor, amin!

Preot Nicolae Trusca, Negoiesti
crestinortodox.ro