“Duminica de astazi ne aduce inainte exemplul sfintelor femei mironosite, din care invatam ca la biserica trebuie sa venim devreme. Ele au venit primele, dis-de-dimineata, la Mormantul Domnului, si au fost cele dintai care L-au vazut pe Hristos inviat. Mai demult era o vorba: “Cine ajunge primul la biserica, acela primeste cel dintai harul” (ca si la scaldatoarea Vitezda). Apostolii Petru si Ioan au fugit la Domnul intrecandu-se.
O alta lectie pe care o primim de la femeile mironosite este rabdarea. Ele au stat cu rabdare langa Crucea Mantuitorului, cand toti apostolii, in afara de Ioan, s-au imprastiat. Venind la Mormantul Domnului, ele au asteptat cu rabdare si au vazut in sfarsit aratarea ingerului Domnului. Cu rabdare si cu bucurie mergeau dupa Domnul prin orase si prin sate. Ascultau cuvantul Lui chiar si in pustiul fara apa, rabdand si arsita, si frig, si sete, si foame. Ele primeau hrana pentru suflet si slujeau cu averea si cu munca lor, ca sa ofere mancare pentru trup Domnului si ucenicilor Lui. Acest lucru ne invata sa slujim bisericii Domnului, fiecare cu ce putem.
Femeile mironosite ne invata sa-L cinstim pe Domnul. Pentru noi, aceasta cinstire se exprima in mod deosebit in zilele de miercuri si vineri. In vechime se spunea ca cel ce nu cinsteste zilele de miercuri si vineri va fi judecat cu cei care L-au rastignit pe Domnul. Unii oameni cucernici pastrau tacerea buzelor in aceste zile, cugetand la Patimile Domnului, citind Acatistul Sfintei Crucii, Evanghelia.
Femeile mironosite ne invata si indrazneala in credinta. Ele au indraznit sa ramana langa Cruce, sa vina primele la Mormant si sa vesteasca Invierea Domnului, sa propovaduiasca Evanghelia cele dintai. Datoria noastra este de asemenea sa vorbim despre Domnul, sa impartasim altora cunostintele noastre cu acuratete, rugandu-ne sa semanam cuvantul lui Dumnezeu fara manie si patima.
Iata cate exemple de urmat ne-au dat sfintele femei mironosite. Sfintelor femei mironosite, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!”
(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: invataturi si intamplari minunate,Editura Sophia, 2011)
sursa:cuvantul-ortodox.ro