Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru mântuirea lumii

inaltarea1În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Sf. Ev. Ioan 3, 13-17; Convorbirea Lui Iisus cu Nicodim), iată, avem posibilitatea ca prin cinstirea Sfintei Cruci să păstrăm în mintea şi în sufletul nostru autentica recunoaştere a valorii soteriologice a jertfei şi a răstignirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a dobândi şi înţelegerea profundă a faptului că din preaplinul Iubirii Sale, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru mântuirea lumii şi Fiul Lui Dumnezeu S-a făcut fiu al omului, pentru ca omul să fie ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, iar dincolo de orice presupunere, să conştientizăm şi faptul că Fiul Lui Dumnezeu, luând ca prinos firea noastră omenească, a ridicat-o la Stăpânul Cerului şi al pământului, pentru ca din arvuna acestui prinos, pentru totdeauna să fie mântuit şi binecuvântat întreg neamul omenesc.

Evanghelia care desluşeşte misiunea Domnului nostru Iisus Hristos de a se jertfi pentru păcatele lumii
Ştim că în ziua de 14 septembrie a fiecărui an, credinţa noastră ne îndeamnă să ne aplecăm cu osârdie a sărbători dumnezeiescul praznic al Înălţării Sfintei Cruci, una din cele 12 sărbători mari de peste an, pentru că în această mare şi sfântă zi, va fi înălţată spre deosebită cinstire Sfânta Cruce sau puterea Lui Dumnezeu prin care ne mântuim (I Cor. 1, 18). Prin semnificaţia ei aparte, Sfânta Cruce este altarul pe care s-a adus jertfă Fiul Lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii, iar valoarea Crucii izvorăşte din valoarea jertfei adusă pe ea, o jertfă nouă, săvârşită de Arhiereul Noului Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, care a înlocuit toate jertfele vechi şi ne-a adus împăcarea cea adevărată cu Dumnezeu Creatorul Cerului şi al pământului. Desigur, în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci se citeşte la Sfânta Liturghie Evanghelia care desluşeşte misiunea Domnului nostru Iisus Hristos de a se jertfi pentru păcatele lumii, ca Arhiereu al Noului Aşezământ, fiindcă jertfa Sa a fost preînchipuită simbolic în Vechiul Testament, prin diferite acte de cult, simboluri şi vestiri ale proorocilor. Să amintim că şarpele înălţat pe stâlp la rugămintea lui Moise către Dumnezeu, şi care îi mântuia de moarte trupească pe cei ce priveau la el cu credinţă, simbolizează pe Mântuitorul cel înălţat pe Crucea de pe Golgota, Care mântuieşte de moartea cea veşnică pe oricine priveşte spre El şi primeşte cu credinţă jertfa Sa mântuitoare. De aceea, Mântuitorul, în convorbirea avută la Ierusalim cu Nicodim, a arătat, chiar de la începutul activităţii Sale publice, că rolul Său în această lume este de a se jertfi pentru viaţa lumii. De aceea, răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos denotă faptul că tocmai cei care ştiau că aveau datoria de a “păzi ştiinţa şi că din gura cărora se va cere învăţătura” (Mat. 2, 7), au dovedit atât de puţină înţelegere a dreptei răsplătiri dumnezeieşti şi, în consecinţă, au manifestat o acută lipsă de pătrundere a legii dumnezeieşti. Aceşti “copii păcătoşi, neam de mincinoşi” (Is. 57, 3-4), făcând o păcătoasă vină împotriva Adevărului, Îl vor acuza pe Mântuitorul nostru Hristos de hulă adusă lui Dumnezeu şi cereau pedeapsa cu moartea pentru El, pentru că arhiereii spuneau: “Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu” (In 19, 7). Ca să revenim la convorbirea Lui Iisus cu Nicodim, acesta din urmă va fi fost uşor încurcat, când a auzit cum tâlcuieşte Iisus pe «Fiul Omului»: “Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Unul născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci, ca lumea să se mântuiască prin El” (Ioan 3, 16-17). Desigur, nu-i era uşor lui Nicodim să se descurce, atunci când auzea de «Fiul Omului», mai ales că acum i se vorbea despre «Fiul Lui Dumnezeu» sau poate chiar o analogie cu vindecările prin şarpele de aramă, dar în logica discursului lui Iisus, totul se lega de minune.

Aşa, pe o Cruce va fi răstignit Fiul Omului, la care toţi vor fi chemaţi să privească
Suntem, prin aceasta, în inima teologiei întrupării şi a răscumpărării. Mântuitorul îşi desfăşura procesul proclamării sensului întrupării Sale, punea bazele teologiei în ceea ce are ea mai profund până astăzi. Fără aceasta, poate că n-am înţelege de ce a venit Iisus, de ce a coborât Dumnezeu pe pământ. Nicodim nu va fi înţeles pe loc substratul cuvintelor Mântuitorului, mai ales că în sistemul teologiei pe care o ştia el, nu intrau încă astfel de concepte ca «Fiul Lui Dumnezeu», «Întrupare» şi «Viaţă veşnică», dar, noi putem desluşi, ce a vrut să transmită Iisus lui Nicodim şi nouă. Iată, ne aflăm într-un moment în care Mântuitorul, fiind în Ierusalim, primeşte seara târziu o vizită neaşteptată. O vizită care, fără îndoială, L-a surprins, mai întâi, fiindcă I se făcea oarecum pe ascuns. Era ca o audienţă secretă a unui fariseu, la Dumnezeu! Pe faţă se ştie ce spuneau. Va fi fost interesat şi Iisus ce poate spune unul ca acesta în taină! Cel care venea, n-a vrut să fie văzut de nimeni că vine să-L viziteze pe acest profet contestat de oficialităţile religioase, ştiut ca urmărit. De aceea, a venit pe ascuns, noaptea. De fapt, cine era acesta şi de ce se ferea? Avea motive să se ferească? Avea din belşug. Fapta lui era o faptă de îndrăzneală şi curaj, fiindcă era unul din mai marii templului, dintre cărturari şi farisei, adică unul din ceata celor aleşi, cu mare trecere în popor şi cu autoritate, pentru că acei ca el erau consideraţi a fi cei mai fideli observatori ai Legii, evlavioşii învăţaţi. Pentru că Mântuitorul, prin analogia cu şarpele de aramă, a introdus în discuţie o profeţie despre Sine, iar şarpele de aramă era încolăcit la vârf şi avea formă de cruce. Aşa, pe o Cruce va fi răstignit Fiul Omului, la care toţi vor fi chemaţi să privească şi aşa cum aceia, pe vremea lui Moise, se vindecau de muşcătura şarpelui, aşa şi cei care vor privi la Iisus răstignit şi vor crede în El, vor căpăta iertare de păcate, se vor mântui şi vor dobândi viaţa veşnică.

Evanghelia Duminicii de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci ne îndeamnă să ne ridicăm sufletele spre Sfânta Cruce
De aceea a zis că: “Tot Cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Concluzia este că în momentul în care Fiul Omului, Iisus Hristos, va fi răstignit pe cruce, la crucea aceasta trebuie să privească toţi, pentru că ea este mijlocul prin care toţi vor fi răscumpăraţi, toţi se vor putea vindeca de păcate, adică, toţi cei care vor crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi îşi vor însuşi jertfa Lui. Deci numai aceia, deşi El se va lăsa răstignit pentru păcatele tuturor oamenilor, ca să-i răscumpere de la cel în mrejele căruia căzuseră – şarpele lui Moise din pustie, adică, prefigurarea crucii Răstignirii şi a izbăvirii prin Sfânta Cruce! Mântuitorul s-a jertfit pentru toţi, iar jertfa şi răscumpărarea Sa sunt universale. Numai că trebuie acceptate, şi acceptându-le prin credinţă, credinţa trebuie arătată prin fapte. Deci, nici credinţă fără fapte, nici fapte fără credinţă. În viaţa Sa pământească, Mântuitorul nu a blestemat oamenii, nici măcar pe vrăjmaşii Săi, ci, doar smochinul neroditor (Marcu 11, 21). Despre caracterul Mântuitorului Hristos ne spune multe şi felul în care s-a îngrijit de Maica Sa, întărind, astfel, învăţătura dată în Legea prin Moise care spunea: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine” (Ieş. 20, 12). El, care era acuzat că huleşte atunci când afirma că este Fiul lui Dumnezeu, demonstrează că nu se afla în afara Legii, ci, de fapt, o respecta, cinstindu-i unul din preceptele care îi pedepsea la fel ca pe hulitorii de Dumnezeu pe cei care nu-şi înfrânau limba faţă de părinţi: “Cel ce va grăi de rău pe tatăl sau pe mama sa, acela să fie omorât” (Ieş. 21, 1). Astfel, răstignirea Fiului lui Dumnezeu a fost o hulă adusă Însuşi Creatorului şi Proniatorului lumii, Părintele nostru cel ceresc, în mâinile Căruia – Mântuitorul nostru Hristos – şi-a încredinţat duhul Său (Lc. 23, 46).
Evanghelia Duminicii de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, ne îndeamnă să ne ridicăm sufletele spre Sfânta Cruce, să privim spre jertfa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, să vedem dragostea lui Dumnezeu pentru omenire, să ne întărim sufletele în credinţă şi nădejde. Deci, să păstrăm în noi trează conştiinţa că suntem răscumpăraţi din moarte prin jertfa Domnului şi că putem trăi în veci. Mântuitorul Hristos, cu braţele întinse pe cruce, îmbrăţişează pe tot cel ce aleargă la Dânsul cu credinţă. Cu capul încununat de spini, El ne primeşte în împărăţia veşnică şi cu inima străpunsă de suliţă, arde de dragoste pentru noi, oamenii, care trebuie să înţelegem că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să mântuiască lumea!
Profesor, Vasile GOGONEA

sursa: gorjeanul.ro