Grija lui Dumnezeu

   Ce inseamna sa aiba Dumnezeu grija de tine? Sa iti faca traiul mai usor, sa te fereasca de cele rele ale lumii acesteia, de inghet, de foame, de boala? Poate, dar toate acestea doar intr-un plan secundar. In plan principal, sa aiba Dumnezeu grija de tine inseamna sa se straduiasca din toate puterile Sale (si sunt nemarginite) sa te izbaveasca de rautatea care s-a cuibarit inauntrul tau, sa te readuca la sanul Sau, pentru vesnicie.

De multe ori noi ii cerem lui Dumnezeu sa nu aiba grija de noi, intrucat ii cerem lucruri pe care daca le-ar implini, ar dovedi ca nu ne doreste binele, adica “sa ne intoarcem la El si sa fim vii”. Orizontul nostru, atunci cand nu suntem luminati chiar de Dumnezeu, este foarte limitat si de aceea ni se pare ca cele mai importante lucruri, la care Dumnezeu trebuie neaparat sa participe daca este cu adevarat Tatal nostru, sunt din acest registru: viata de zi cu zi. Dumnezeu priveste insa la viata vesnica, pe care nu o putem obtine decat acum, in clipa aceasta (“Astazi de veti auzi glasul Lui…”); din acest motiv, terapia pe care o aplica, tratamentul care ne poate scoate la lumina nu este intotdeauna dulce sau simplu de suportat.

Credem ca Dumnezeu nu ne pregateste decat cele bune. Din acest motiv suntem speriati si debusolati atunci cand primim de la Dumnezeu boli si chinuri si necazuri de toate felurile. Dar “Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc”, zice Domnul. Si daca suntem sinceri, la fel procedam si noi cu copiii nostri. Nu le dam intotdeauna ce ne cer, pentru ca ar insemna sa ii lasam sa-si faca rau. Si chiar si atunci cand raul nu ar fi imediat, noi ca parinti, privind in ansamblu, refuzam sa satisfacem dorinta copilului pentru a evita situatiile nocive din viitorul lui (cine isi doreste un copil alintat, rautacios sau iresponsabil?). Ba chiar, de multe ori ii randuim copilului cele care lui ii apar ca “rele”, dar care au scopul sa-l cizeleze, sa-l slefuiasca, sa-l intareasca. Daca am proceda altfel, ar insemna sa nu indrumam copilul spre cele bune, ci sa-l lasam sa creasca la intamplare.

Fata de noi, Dumnezeu are deci o singura grija: sa ne mantuim, sa ajungem langa El, sa dobandim raiul. Iar noi, fiind urmatori ai Lui, se cuvine sa nu avem alta grija reala pentru noi si pentru cei din jurul nostru. Grija noastra “cea de toate zilele” nu trebuie sa fie alta decat unirea cu Domnul nostru Iisus Hristos. Poate acesta este motivul pentru care cei vechi ai nostri foloseau, pentru Sfanta Impartasanie, denumirea de “Grijanie”. Aceasta este “grija” de capatai a crestinului, ca “painea cea de toate zilele” sa fie, pentru el, “painea cea spre fiinta”, “Painea care S-a coborat din cer”, fara de care nimeni nu poate intra in Imparatia Cerurilor.

Asadar, daca iubim pe cineva (si suntem chemati sa-i iubim pe toti), sa ne aratam si noi, ca si Dumnezeu, iubitori intru cele adevarate si vesnice, iar nu in cele temporare si vremelnice. Sa vedem dincolo de orizontul nostru limitat, sa privim lucrurile mai in profunzime, si sa aratam astfel o grija mai adevarata, mai temeinica, pentru noi si pentru cei din jur, o grija care sa se asemene cu cea pe care ne-o poarta Dumnezeu. Sa-L binecuvantam pe Acesta cand primim necazuri, pentru ca inseamna ca ne iubeste si ne poarta de grija, iar cand necazurile lipsesc sa ne pregatim pentru ele ca fiind mijloacele prin care Dumnezeu ne poarta de grija.
Paul Cocei
crestinortodox.ro