Hristos este Fructul Crucii

Hristos nu poate si nu trebuie privit in afara Crucii. Ea ramane vesnic in trupul Domnului, ca semn al iubirii si daruirii Sale pentru noi. Din acest motiv nici crucea nu trebuie sa fie despartita de El. Nu simpla incrucisare a doua obiecte aduce putere de alungare a demonilor si a lucrarii acestora, ci prezenta tainica a lui Hristos din ea.

Din momentul in care Hristos S-a rastignit pe ea, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinta, de bucurie si de viata. De aceea Biserica se bucura cantand: “Crucea Ta, Doamne, viata si inviere este pentru poporul Tau… ” (Vecernia dum. gl. 7)

Mantuitorul nu a purtat o cruce simbolica. Astfel, si crucea omului este reala si nu poate fi ocolita. Omeneste este greu de purtat, insa prin Hristos ea devina usoara. Pe masura ce noi crestem in unirea cu Hristos, creste si preluarea poverii crucii de catre Mantuitorul.

Caderea s-a produs prin lemn, prin gustarea din pomul cunostintei binelui si raului. Ridicarea din cadere se face tot prin lemn, de catre Hristos. El devine Fructul care zdrobeste moartea si devine datator de putere in biruirea patimilor pentru cei ce se unesc cu El. Daca in trecut caderea s-a facut la indemnul diavolului, acum ridicarea din pacat se face prin chemarea neincetata a Bisericii de a ne impartasi cu Fructul crescut in Lemnul Crucii.

Cantarile Bisericii ne amintesc de darurile aduse de Sfanta Cruce: “Veniti, credinciosilor, sa ne inchinam lemnului celui de viata facator, pe care Hristos, Imparatul slavei, de buna voie intinzandu-Si mainile, ne-a inaltat la fericirea cea dintai… Veniti credinciosilor sa ne inchinam lemnului, prin care ne-am invrednicit a sfarama capetele nevazutilor vrajmasi… Veniti, toate neamurile, Crucea Domnului cu cantari sa o cinstim si cu frica sarutand-o sa slavim pe Dumnezeu Cel ce S-a pironit pe dansa…”. “Prea Cinstita Cruce, sfinteste sufletele si trupurile noastre cu puterea Ta si ne pazeste de toata vatamarea potrivnicilor, pe cei ce ne inchinam Tie cu credinta”. (la Laude).

Trebuie sa retinem ca nu romanii au fost cei care i-au intins Mantuitorului mainile pe cruce, ci Mantuitorul Insusi isi deschide bratele in semn de iubire. Daca ar fi coborat de pe cruce atunci cand I se spunea: “Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-te de pe cruce!” (Matei 27, 40), s-ar fi distrus toata frumusetea iubirii absolute dintre Dumnezeu si om. Daca El poarta si acum semnele rastignirii si crucea Il poarta pe El, datori suntem si noi sa-L purtam, sa ne hranim cu acest Fruct al Crucii, care aduce viata.

Sfintii Parinti afirma ca jertfa mantuitoare a Domnului a avut loc in ziua a sasea, ziua in care Dumnezeu l-a adus la existenta pe om, ora in care Si-a dat sufletul a fost ceasul al saselea, ora in care Adam a cazut in pacat, iar locul in care Domnul a fost rastignit, a fost locul ingroparii craniului primului om. Pe toate le schimba Domnul, insa prin Cruce, nu in afara ei.

Adrian Cocosila
ceestinortodox.ro