Împreună cu Domnul spre Sfintele Sale Pătimiri

În Săptămâna Mare, ultima dinaintea sărbătorii Învierii Domnului, Biserica, prin sfintele slujbe şi prin lecturile evanghelice, ne aduce aminte de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Este cea mai importantă săptămână de urcuș duhovnicesc din timpul anului bisericesc, o vreme în care trebuie să postim, să ne rugăm, să citim Sfintele Evanghelii.

În tradiţia ortodoxă, în zilele Săptămânii Mari rememorăm Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos. Definitorie pentru aceste evenimente dramatice petrecute cu Fiul lui Dumnezeu este următoarea cântare din Marea Vineri (Denia de Joi seara): „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape; cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor, cu porfiră mincinoasă este îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori…”

În aceste zile aflăm din Sfintele Evanghelii despre conspirația mai-marilor iudeilor împotriva Mântuitorului, apoi despre vânzarea Domnului de către ucenicul Său Iuda Iscarioteanul, iar în aceeași zi (Miercurea Mare) avem și gestul femei păcătoase, „care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă”. În Joia Mare ne amintim de Cina cea de Taină, care este istorisită în cuvinte asemănătoare de către evangheliștii sinoptici și ocupă un loc însemnat și în Evanghelia după Ioan. După Cina cea de Taină, Mântuitorul merge împreună cu ucenicii Lui în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Aici are loc rugăciunea cea mai presus de fire a Domnului. În Vinerea Mare facem pomenire de sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

După ce Mântuitorul moare pe Cruce, sinaxarul ne spune: „Pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoştea, şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă şi aloe. L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii, şi L-au îngropat în apropiere, în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte”. De la acest moment intrăm în Marea Sâmbătă, când prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru omenesc, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică.

Astfel, pentru noi, ortodocșii, Săptămâna Mare este timpul în care trăim împreună cu Hristos Sfintele și Mântuitoarele Sale Pătimiri, prin care am fost izbăviți de păcatul strămoșesc al lui Adam.
Pr. Ciprian Florin Apetrei
ziarullumina.ro