INALTAREA DOMNULUI LA CER – INDUMNEZEIREA CELOR UNITI CU EL

 Astazi, crestinii ortodocsi sarbatoresc Inaltarea Domnului Iisus Hristos. Aceasta sarbatoare importanta reprezinta una dintre cele12 mari Praznice Imparatesti ale Bisericii Ortodoxe. In aceasta zi praznuim momentul in care, in prezenta apostolilor Sai, Domnul nostru lisus Hristos s-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor. Inaltarea a avut loc la 40 de zile de la Inviere. Se stie ca, dupa Inviere, Mantuitorul s-a aratat de mai multe ori, in diferite locuri, ucenicilor Sai si altor persoane.

Prima care L-a vazut a fost Maria Magdalena, pe care apostolii nu au crezut-o pana ce nu L-au vazut ei insisi pe Iisus. El a venit in mijlocul lor, le-a vorbit pentru a le dovedi ca nu este doar un spirit, ci ca a inviat cu adevarat. Unuia dintre apostoli, respectiv lui Toma, zis si Necredinciosul, pentru ca acesta nu era convins cu adevarat de Inviere, Mantuitorul i-a spus sa-i atinga urmele cuielor de pe maini si rana din coasta si sa creada. Iar Toma, inchinandu-se inaintea Lui, a fost convins de aceste dovezi. Aratandu-se ucenicilor dupa Inviere, Iisus i-a binecuvantat, spunandu-le “Pace voua!” si le-a fagaduit ca il va trimite pe Duhul Sfant, care va fi intotdeauna cu ei. lisus le-a mai spus apostolilor ca si moartea si Invierea Sa trebuiau sa se intample pentru a se implini proorocirile Vechiului Testament si mai ales pentru a se reusi mantuirea oamenilor, pentru care a venit in lume. In cea de-a patruzecea zi de la Inviere, Mantuitorul s-a aratat din nou ucenicilor Sai si, luandu-i cu El, au iesit din Ierusalim. Urcand pe Muntele Maslinilor, le-a vorbit pentru ultima data. Mantuitorul le-a poruncit apostolilor sa nu se departeze de cetate pana cand nu vor primi pe Duhul Sfant, pentru ca apoi sa propovaduiasca Sfanta Evanghelie la toate popoarele, in intreaga lume, pentru mantuirea tuturor. Pe urma, ridicandu-si mainile, i-a binecuvantat pe toti. Si pe cand ii binecuvanta, iar ei I se inchinau Lui, S-a inaltat la cer, iar un nor dens L-a acoperit privirii lor si nu L-au mai vazut. In scurt timp, doi ingeri imbracati in haine albe s-au ivit atunci langa ucenici, spunandu-le ca Mantuitorul s-a inaltat la Tatal cel ceresc si ca va veni, tot astfel, la sfarsitul veacurilor, sa judece pe toti oamenii dupa faptele lor.

“Inaltarea lui Hristos cu trupul la cer si sederea Lui de-a dreapta Tatalui inseamna ridicarea Lui ca om la treapta de suprema eficacitate asupra celor ce cred. In aceasta sta puterea si slava suprema la care S-a urcat Hristos prin Inaltarea la cer. “Trupul domnesc“, ridicat nu numai la cer, ci “la cerul cerului“, “mai presus de toata autoritatea si stapanirea si de tot numele si demnitatea“, care e numit de Isaia “muntele lui Dumnezeu si casa lui Dumnezeu asezata pe varful tuturor muntilor“, salasluieste in acelasi timp in intimitatea cea mai profunda a celor ce cred si se face vadit in intimitatea celor ce s-au curatit de patimi, ca “loc” prin care si din care izvoraste toata puterea de sfintire si de indumnezeire a noastra. Aceasta paradoxala coincidenta intre tronul dumnezeiesc si intimitatea noastra se datoreste faptului ca insusi trupul omenesc al Domnului sade pe tronul dumnezeiesc.

Occidentul crestin s-a departat de aceasta intelegere a Inaltarii Domnului cu trupul la suprema putere si slava, ca la suprema eficacitate a Lui, prin Salasluirea Lui concomitenta in noi. Pentru el Hristos a devenit, prin Inaltare, un Stapan, un Domn exterior, care iarta in baza puterii de a ierta obtinuta prin jertfa Lui, asigurandu-ne o fericire in viata viitoare.Catolicismul a putut astfel sa-I dea lui Hristos in Biserica un loctiitor, iar protestantismul a lasat pe fiecare ins cu “libertatea” lui in afara de lucrarea lui Hristos in oameni, care e o falsa libertate, odata ce e o libertate neeliberata de trufie si de patimi. Numai o libertate in Hristos si dupa chipul libertatii lui Hristos, ca eliberare de patimi si de trufie, insemnand unirea cu Acelasi Hristos si avand chipul lui Hristos imprimat in toti cei ce cred in El, se conciliaza cu unitatea tuturor in credinta si in intelegere, aflandu-se toti in ambianta aceieiasi iubiri a lui Dumnezeu, care hraneste si iubirea lor fata de El si pe cea intre ei.

Pentru crestinismul de la inceput, asa cum a fost mentinut in Ortodoxie, Inaltarea trupului Domnului la cer e inaltarea noastra insasi, inaltarea din patimile noastre, in unitate cu El, inaltarea inceputa pentru noi prin inaltarea Domnului, dar avand sa se continue pana la desavarsirea ei. “De aceea ne bucuram, praznuind Invierea si Inaltarea si asezarea (in locul suprem) a firii noastre si inceputul invierii si al inaltarii tuturor celor ce cred“. Caci “de Invierea si de Inaltarea Mantuitorului nostru ne impartasim si ne vom impartasi toti“. Fara indoiala,intimitatea noastra, sau a Bisericii, in care Se afla salasluit Hristos dupa inaltare, nu este ea insasi “tronul” unde Se afla Tatal cu Fiul. Tatal cu Fiul sunt totdeauna deasupra intimitatii noastre, pentru ca sa poata veni in ea de acolo. Tatal cu Fiul “vin” prin Duhul Sfant in intimitatea noastra, sau vin intr-o masura tot mai mare, sau pot sa nu vina; nu inima noastra este ultimul loc de unde izvoraste prezenta Tatalui si a Fiului. Tronul dumnezeiesc e suprema treapta a existentei, treapta de suprema transcendenta, sau izvorul si fundamentul ultim si nesfarsit unde toate isi au inceputul si cauza. Dar acolo e si starea de suprema pnevmatizare a trupului Fiului, care coincide cu comuniunea deplina a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.

Pe de alta parte “venirea” lui Hristos si a Tatalui de pe tronul Lor in intimitatea noastra, nu-i o mutare a Lor de la un loc la altul, ci numai patrunderea Lor, sau a supremului fundament si izvor al existentei, in noi, sau punerea noastra in legatura nemijlocita cu acest fundament viu sau izvor fara sfarsit al existentei, fara ca acest fundament viu si nesfarsit al existentei sa inceteze de a ramane deosebit de noi.

Crestinismul rasaritean, punand atata accent pe prezenta lui Hristos si a Tatalui in fiinta intima a credinciosilor prin Duhul Sfant, afirma o eficienta nemasurata a Lor, sau a Sfintei Treimi, in credinciosi inca din viata aceasta, daca acestia se straduiesc pentru curatirea lor de pacatele si de patimile care ii inchid in ei insisi. Prin aceasta credinciosii sunt tinuti in unitate si condusi pe calea sfinteniei, dupa asemanarea sfinteniei trupului lui Hristos, a carui stare de pnevmatizare culminanta e o stare de iradiere a Duhului Sfant, aflat in deplinatatea Lui in acest trup desavarsit transparent”.

De la Pasti pana la Ispas, oamenii se saluta cu “Hristos a inviat!” si isi raspund cu “Adevarat c-a inviat!”, iar din ziuaINALTAREA DOMNULUI pana la RUSALII, se saluta cu “Hristos s-a inaltat!” si se raspunde cu “Adevarat ca s-a inaltat!“
sursa: cuvantul-ortodox.ro