Intampinarea Domnului

“Si cand s-au implinit zilele curatirii lor, dupa legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca sa-L puna inaintea Domnului, precum este scris in Legea Domnului, ca orice intai-nascut de parte barbateasca sa fie inchinat Domnului, si sa dea jertfa, precum s-a zis in Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Si iata era un om in Ierusalim, cu numele Simeon; si omul acesta era drept si temator de Dumnezeu, asteptand mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era asupra lui. Si lui i se vestise de catre Duhul Sfant ca nu va vedea moartea pana ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Si din indemnul Duhului a venit la templu; si cand parintii au adus inauntru pe Pruncul Iisus, ca sa faca pentru El dupa obiceiul Legii, el L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis: “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel”. Iar Iosif si mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Si i-a binecuvantat Simeon si a zis catre Maria, mama Lui: “Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi”. Si era si Ana prorocita, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, ajunsa la adanci batranete si care traise cu barbatul ei sapte ani de la fecioria sa. Si ea era vaduva, in varsta de optzeci si patru de ani, si nu se departa de templu, slujind noaptea si ziua in post si in rugaciuni. Si venind ea in acel ceas, lauda pe Dumnezeu si vorbea despre Prunc tuturor celor ce asteptau mantuire in Ierusalim.” (Sf. Luca, 2,22-38)

Cum sa ajungem la fericirea de a-L intampina pe Domnul?

“Ce priveliste induiosatoare ne infatiseaza Intampinarea Domnului! Simeon, la adanci batraneti, tinandu-L in brate pe Pruncul Dumnezeu; de o parte si de alta a lui dreptul Iosif si Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare; nu departe, Ana Prorocita, postitoare si rugatoare in varsta de optzeci si patru de ani. Ochii tuturor sunt atintiti spre Mantuitorul. In El se topesc prin luarea-aminte si din El beau desfatare duhovniceasca, ce le hraneste sufletele. Puteti judeca singuri cat de mare era fericirea acestor suflete!

Dar si noi, fratilor, suntem chemati cu toti nu doar sa ne inchipuim in gand fericirea asta, ci si sa gustam din ea cu lucrul, pentru ca toti suntem chemati sa Il avem si sa Il purtam pe Domnul in noi insine si sa ne topim in El din toate puterile duhului nostru. Si iata ca atunci cand vom atinge starea aceasta nici fericirea noastra nu va fi mai prejos decat fericirea celor ce au luat parte la Intampinarea Domnului. Aceia erau fericiti vazand, iar noi vom fi fericiti nu vazand, ci crezand. Luati aminte, si eu va voi arata pe scurt cum sa ajungeti la aceasta. Iata ce sa faceti.

1. In primul rand, pocaiti-va. Aduceti-va aminte ca in viata duhovniceasca nimic nu se poate face fara pocainta. Orice ar cauta cineva, inceput a toate sa fìe pocainta. Fara temelie nu se poate construi casa si fara destelenirea campului nu se poate nici semana, nici sadi pe el: nici in cautarile noastre duhovnicesti nu se poate intreprinde nimic fara pocainta –orice am face fara ea este in zadar. Asadar mai intai de toate pocaiti-va, adica plangeti tot raul pe care l-ati facut si luati hotararea de a face de acum inainte numai ceea ce place lui Dumnezeu. Asta va fi acelasi lucru cu intoarcerea privirilor si a intregului trup pe calea spre intampinarea Domnului ai primul pas pe aceasta cale.

2. Dupa aceea, pazind mereu neschimbat simtamantul pocaintei, randuiti-va un asemenea fel de viata si de purtare, incat la orice pas sau la orice miscare sa Il aveti dinainte intiparit in luarea voastra aminte pe Domnul si Mantuitorul nostru. O asemenea randuiala se va forma de la sine in voi daca:

a) tot ce faceti veti face intru slava Domnului si Mantuitorului, daca veti face pentru Hristos. Aici se au in vedere nu numai lucrurile mari, ci si orice lucrare indeobste. Pentru caprivitul si auzitul, tacerea si vorbirea, mancatul si bautul, sezutul si umblatul, osteneala si odihna si, indeobste, totul poate fi inchinat Domnului si sfìntit cu numele Lui atotsfant.Dat fìind ca nu exista clipa in care sa nu facem ceva, randuindu-va astfel in lucrurile voastre incat Il veti intampina in fìecare clipa pe Domnul, intorcand spre slava Lui toate puterile voastre. Sa impliniti aceasta si sa primiti de aici roada veti putea cu atat mai lesne, daca:

b) in randuiala treburilor voastre de zi cu zi veti baga pravile de rugaciune la biserica si acasa, si daca, indeobste, va veti pune legea de a fi implinitori cu de-amanuntul ai tuturor randuielilor Sfìntei Biserici pana la cea mai mica iota, fara fìlosofari desarte si talcuiri strambe, intru simplitatea inimii. Cuprinsul oricarei rugaciuni este Domnul si intoarcerea noastra catre Dansul: asadar, savarsindu-o sau luand parte la ea, Il veti intampina pe Domnul in impreuna-simtirile si desfatarile inimii voastre. Daca dupa aceea:

c) rastimpurile de vreme ramase le veti umple cu citirea Scripturilor despre Domnul, sau cu ascultarea celor ce se vorbesc despre El, sau cu cugetarea pro­prie la El si la marea lucrare a mantuirii, pe care El a savarsit-o pe pamant, veti vedea singuri ca nici inlauntrul vostru, nici in afara nu va ramane nimic care sa nu va aduca aminte de Domnul, care sa nu Il zugraveasca luarii voastre aminte, care sa nu aduca duhul vostru spre intampinarea Lui.

3. Nu trebuie, totusi, sa uitam ca toate aceste osteneli si indeletniciri sunt numai pregatitoare. Nu trebuie sa ramanem numai la ele, ci trebuie sa nazuim mai departe.Din hrana pe care o mancam in forma bruta organismul extrage elementele vitale subtile: si din aceste indeletniciri, savarsite in chip vazut, trebuie sa se formeze in duh dispozitii sau nazuinte spre Domnul foarte sub­tile, si anume: sub osteneala inchinarii tuturor lucrurilor Domnului trebuie sa domneasca nazuinta tuturor dorintelor sufletului nostru numai si numai spre Domnul; sub implinirea tuturor rugaciunilor ori sub participarea la slujbe trebuie sa se alcatuiasca in inima impreuna-simtirea doar catre Domnul si catre ceea ce e Domnesc; sub citirea si ascultarea Scripturilor despre Domnul trebuie sa se afle la temelie nazuinta cea de bunavoie cu care mintea noastra ia aminte numai la Domnul. Ostenelile cu pricina sunt ca lucrarea tarinii pe cand aceste nazuinte sunt ceea ce rasare din semanatura; acelea sunt tulpina si ramurile, pe cand acestea sunt floarea si roadele. Cand apar in noi aceste dispozitii, aceste asezari sufletesti, asta va insemna ca duhul nostru a iesit in intampinarea Domnului cu toata constiinta si cu toata asezarea sa. Si intrucat Domnul este pretutindeni si El Insusi cauta sa Se intampine cu duhul nostru, reiese ca intampinarea dintre ei se va aranja atunci de la sine. Din acea clipa duhul nostru va incepe sa guste din fericirea Dreptului Simeon, adica va incepe sa-L poarte pe Domnul in bratele puterilor si nazuintelor sale. Aceasta este ceea ce se numeste gustarea Domnului, odihna in El, starea cu mintea inaintea lui Dumnezeu, umblarea inaintea Domnului, rugaciunea neincetata – obiectul ostenelilor, dorintelor si cautarilor tuturor Sfintilor lui Dumnezeu.

Va doresc sa va invredniciti de bunul acesta tuturor, celor ce praznuiti acum Intampinarea Domnului.

(…) Odata ce te-ai asezat launtric in felul acesta, degrab Il vei intampina pe Domnul.El va intra in tine si Se va odihni in tine ca in bratele Dreptului Simeon. Sa mai usurezi si cu altceva osteneala de care este neaparata nevoie in cautarea intampinarii Domnului, nu se poate.

Rugaciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma are multa putere sa ajute in osteneala aceasta – dar nu in sine, ci cu conditia nazuintei spre Domnul a tuturor puterilor duhului nostru!

Asadar Fiti treji, privegheati! (I Petr. 5, 8). Cele de Sus cautati… si viata voastra sa fìe ascunsa cu Hristos in Dumnezeu (Colos. 3, 1, 3). Atunci dupa ce va veti fi facut un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17), Il veti vedea si imbratisa pe Acest Domn, si se va bucura inima voastra, si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi (In 16, 22) nici in veacul acesta, nici in cel care va sa fie. Amin!”
Predica Sfantului Teofan Zavoratul
sursa:www.razbointrucuvant.ro