Iubirea lui Dumnezeu iartă tot răul și răsplătește însutit tot binele

Rugăciunile, Liturghiile şi milosteniile pentru morţi folosesc foarte mult sufletelor. Pentru că nimic nu se pierde din toate câte au fost dăruite lui Dumnezeu, căci Domnul le dă înapoi însutit. Cât despre cuvântul profetului, „Cine se va pocăi înaintea Ta?” (Psalmi 6, 6), am spus deja că ameninţările Atotputernicului Dumnezeu sunt înfricoşătoare, dar în cele din urmă le pierde iubirea Sa de oameni negrăită. De altfel, şi după acest cuvânt al profetului s-a găsit oricum pocăinţă în iad. Mă refer la pocăinţa celor care au crezut acolo, când Domnul S-a pogorât ca să-i mântuiască. Dar şi în iad, Dătătorul de viaţă nu i-a mântuit pe toţi, ci doar pe cei care au crezut. Acestea nu înseamnă că se desfiinţează profeţia. Niciodată. Aici se arată în mod simplu că preabunul Dumnezeu este „biruit” de iubirea Sa faţă de om.

La fel s-a întâmplat şi cu cuvântul profetic al lui Iona: „Ninive va fi distrusă!” (Ioan 3, 4). Însă n-a pierit, pentru că bunătatea lui Dumnezeu a biruit dreptatea Lui. Şi lui Iezechia i-a zis prin gura profetului Isaia: „Fă testament pentru casa ta, căci nu te vei mai însănătoşi, ci vei muri” (IV Regi 20, 1), însă n-a murit. Lui Ahab din nou i l-a trimis pe profetul Isaia, ca să-l înştiinţeze: „Îţi voi trimite nenorociri” (III Regi 20, 21), şi nu i-a trimis. De ce? Dumnezeu i-a explicat profetului: „Ai văzut cum s-a pocăit Ahab: de aceea nu-i voi trimite nenorociri cât timp va trăi” (III Regi 20, 29). Din nou, bunătatea a biruit hotărârea Lui, aşa cum s-a întâmplat în foarte multe situaţii, şi cum se va întâmpla până la sfârşitul lumii, când se va încheia sărbătoarea, când nu va mai fi timp pentru ajutor, ci fiecare om se va afla singur cu povara lui. (Sfântul Ioan Damaschin)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 363-364)
doxologia.ro