Situată în Valea Omala de pe Insula Kefalonia, Mănăstirea Cuviosului Gherasim este închinată sfântului ce ocrotește întreaga insulă Kefalonia, fiind totodată și cea mai mare mănăstire de maici din întreaga insulă.
În Kefalonia, Cuviosul Gherasim s-a nevoit mai întâi într-o peșteră din Lassi. În anul 1560, Sfântul s-a mutat în Valea Omala, unde a reconstruit veche bisericuță a satului, închinată Adormirii Maicii Domnului, unde a întemeiat mănăstirea de maici numită de el, „Noul Ierusalim”.
Sfântul Gherasim a fost cu adevărat un învățător, un doctor și un părinte. El și-a câștigat pacea locuind într-o peșteră izolată și ajutând un om la săparea mai multor fântâni în jurul mănăstirii.
În vremea vieții, sfântul a plantat mai mulți pomi în curtea mănăstirii. Dintre aceștia, unii au ajuns până în zilele noastre. Pe lângă aceștia, de la sfânt au mai rămas și trei mari fântâni, pe lângă alte 37 de cișmele mai mici.
În anul 1953, îndată după cutremurul distrugător care a afectat grav aproape toate construcțiile din Kefalonia, a început ridicarea noii bisericii. Măreața catedrală închinată Sfântului Gherasim a fost terminată la 19 iulie 1992, fiind așezată în interiorul aceleiași mănăstiri.
Astăzi, moaștele Sfântului Gherasim din Kefalonia sunt păstrate cu mare evlavie într-o raclă de sticlă pusă, la rândul ei, într-un sarcofag de argint, așezat pe mormântul sfântului. Biserica actuală a fost zidită și ea deasupra mormântului.
Principalele zile de prăznuire ale mănăstirii sunt la 16 august și la 20 octombrie.