Până când salutăm cu „Hristos S-a Înălțat”?

       Încă din fașă, de la prima comunitate născută în casa apostolului Ioan Marcu din Ierusalim, creștinii au tradus în viața lor mesajul credinței în Mântuitorul Iisus Hristos. Până și cele mai mici gesturi cotidiene erau gândite spre slava lui Dumnezeu. Deoarece creștinismul s-a născut în comunitatea din jurul potirului euharistic, salutul acesteia era legat de cele duhovnicești. Cu siguranță că erau folosite formulele de salut specifice mediului iudaic și mai târziu celui elen, însă, încă din Noul Testament, găsim un prim salut creștin – „Maranatha”, adică „Domnul vine” sau, după alte traduceri, „Doamne, vino” (1 Corinteni 16:22).

Promisiunea biblică a Mântuitorului Hristos, aceea că prin Euharistie va fi cu noi „până la sfârșitul veacurilor” a fost transpusă în salutul creștinilor din primul secol. Deși nu avem mărturie că acest salut a supraviețuit perioadei apostolice, majoritatea istoricilor care s-au ocupat de această perioadă au afirmat că, în epoca persecuțiilor, a existat o formă de salut cunoscută doar de creștini – un salut pe care reprezentanții cultelor politeiste nu îl puteau recunoaște cu ușurință. Deși forma de salut a creștinilor ce se rugau în catacombe sau la mormintele martirilor nu a ajuns să fie cunoscută, până la noi a străbătut o altă formă de salut, dătătoare de speranță – „Hristos a Înviat!”.

Din noaptea luminată și până la slăvita sărbătoare a Înălțării Domnului, creștinii de secole s-au salutat cu „Hristos a Înviat!”. Dincolo de cuvintele sărace, în acest salut stă toată teologia creștină, fiind invocat numele lui Dumnezeu. Acel nume înfricoșător pe care tradiția iudaică nu îngăduia nimănui să îl rostească, a devenit la creștini parte din salutul zilnic, demonstrând că, în creștinism, dragostea a luat locul fricii.

Mai mult, salutul devine cea mai scurtă și mai simplă rugăciune. Te întâlnești cu aproapele și te rogi dimpreună, într-un simplu salut mărturisind credința în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. E o rugăciune isihastă a satului românesc, așa cum s-a exprimat un teolog contemporan.

Dacă timp de 40 de zile, creștinii s-au salutat/ rugat împreună, sufletul sensibil al țăranului român a simțit nevoia să extindă această stare de rugăciune și după Înălțarea Domnului Iisus Hristos. Doar românii din toată ortodoxia ecumenică a Răsăritului au găsit de cuviință să continue rugăciunea salut cu „Hristos S-a Înălțat!”. Deși au existat voci care au încercat să demonstreze „că nu este canonic” sau că „este doar din tradiția populară”, salutul „Hristos S-a Înălțat!” ține de ființa credinciosului român, a acelui om simplu peste care au trecut zeci de popoare migratoare și câteva imperii care i-au vrut credința și glia, dar el a rămas credincios credinței strămoșilor. De ce? Pentru că în toate necazurile care au venit peste el, românul a avut nevoie de sentimentul de „Înălțare”.

Dacă, din punct de vedere istoric, avem destule argumente că salutul „Hristos S-a Înălțat! – Adevărat S-a Înălțat!” este unul corect și vrednic de folosit, putem afirma că el nu afectează cu nimic unitatea cultică, dogmatică și canonică cu celelalte Biserici Ortodoxe surori. Unitate în diversitate, „Hristos S-a Înălțat!” este o mărturisire continuă şi perpetuă prin Sfânta Tradiţie a evenimentului central, care a marcat istoria – o continuare logică a iubitului salut „Hristos a Înviat!”.

Prin faptul că străbunii noștri au continuat cântarea liturgică „Cu adevărat mare este Taina creștinătății. Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, S-a crezut în lume și S-a înălțat întru slavă” cu salutul „Hristos S-a Înălțat!”, ei nu au făcut altceva decât să confirme liturgicul în viața de zi cu zi.

Chiar dacă nu găsim suficient substrat teologic ca să mulțumim pe „canonici”, salutul „Hristos S-a Înălțat!” este o realitate care nu afectează cu nimic. Mai mult, putem spune că avem o rugăciune-salut în plus.

Tradiția sufletului românesc a fost deja consemnată liturgic, astfel încât creștinii ortodocși se salută cu „Hristos S-a Înălțat!” timp de zece zile – din joia Înălțării Domnului, până sâmbătă, la ceasul vecerniei (ora 16.00), din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.

Un salut și o mărturisire publică, „Hristos S-a Înălțat! – Adevărat S-a Înălțat!” trebuie să treacă dincolo de formalismul salutului cotidian și să devină rugăciune sinceră, o rugăciune care să ne înalțe pe toți în Împărăția lui Dumnezeu.
Nicolae Pintilie
doxologia.ro