„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata! Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor şi trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci şi pe neputincioşi, şi pe orbi şi pe şchiopi adu-i aici. Şi slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 16-24)
Sfanta Evanghelie din Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii care prezinta Pilda celor poftiti la cina arata in chip tainic cum Dumnezeu cheama pe toti oamenii la mantuire, deoarece voieste ca “toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina” (I Timotei 2, 4). De asemenea, ea ne arata si ca oamenii au libertatea de a raspunde sau nu acestei chemari. Asadar, Evanghelia de astazi este intr-un fel Evanghelia tainei libertatii omului, dar si a libertatii lui Dumnezeu. Omul are libertatea de a spune “da” sau “nu” lui Dumnezeu cand il cheama la mantuire si viata vesnica. Insa cine nu raspunde pozitiv la invitatia de-a veni la Cina cea de Taina, la ospatul iubirii milostive si darnice a lui Dumnezeu, acela pierde bucuria de a fi vesnic impreuna cu Domnul casei ceresti. Comentand cuvintele Mantuitorului “multi chemati, dar putini alesi” (Matei 22, 14), SfantulGrigorie de Nyssa spune ca toti oamenii sunt chemati la mantuire, dar sunt putini alesi, pentru ca putini oameni raspund chemarii lui Dumnezeu. Libertatea Stapanului Care invita la Cina se vede mai ales din faptul ca daca cei dintai chemati refuza invitatia Lui, El are libertatea de a modifica planul Sau si de-a prefera pe altii. Prin urmare, nimeni nu poate zadarnici planul lui Dumnezeu de mantuire a lumii, pentru ca iubirea Lui milostiva se revarsa peste vidul spiritual al celor care nu raspund chemarii Sale. Afland de scuzele unora care nu au gasit timp pentru a raspunde chemarii Sale, Stapanul casei Il trimite pe Slujitorul Sau sa invite la cina o multime de oameni de rand, fara pretentii de superioritate, care nu se asteptau la o astfel de invitatie, si nici nu se considerau vrednici sa stea la o masa atat de stralucita. Deci, problema libertatii spirituale a omului nu poate fi inteleasa decat in relatia concreta dintre om si Dumnezeu. In acest sens, lucrarea mantuitoare a lui Iisus este o lucrare eliberatoare, dupa cum ne invata Sfintii Apostoli: “Hristos ne-a eliberat pentru ca noi sa ramanem liberi… Fratilor, ati fost chemati la libertate” (Galateni 5, 1, 13; 4, 26, 31; I Corinteni 7, 22; II Corinteni 3, 17); “Adevarul va va face liberi; … daca Fiul va elibereaza, veti fi cu adevarat liberi” (Ioan 8, 32, 36). Dar aceasta experienta a libertatii pe care Hristos o daruieste omului se realizeaza in Duhul Sfant trimis in lume de catre Fiul intrupat si de catre Tatal Sau ceresc (cf. Ioan 14, 26; 15, 26). Astfel, Sfantul Apostol Pavel precizeaza referitor la libertate: “Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea” (II Corinteni 3, 17). Libertatea umana este un aspect fundamental al definitiei omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, Cel liber si suveran. Referitor la aceasta, Sfantul Grigorie de Nyssa spune: “Libertatea este asemanarea cu Cel ce este fara stapan si de sine conducator, asemanare care ne-a fost data de Dumnezeu la origine”1. “Deci, prin libertate omul este deiform si fericit.”2 Ca persoana, omul nu se defineste in raport cu vreun element al lumii in care a fost creat, ci in raport cu Dumnezeu – Creatorul. Crearea omului este, in mod unic, rezultatul unei gandiri si al unei decizii libere si personale din partea lui Dumnezeu: “Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra” (Facerea 1, 26). Legatura stransa care exista intre taina lui Dumnezeu Cel personal si liber, pe de o parte, si taina omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, pe de alta parte, determina ca libertatea divina revelata in istoria mantuirii sa dezvaluie si adevarata natura sau finalitate a libertatii umane. Omul nu a fost creat dupa chipul unui Dumnezeu ca singuratate eterna, ci dupa chipul unei Comuniuni divine eterne de viata si iubire care se descopera oamenilor ca fiind Unitate perfecta a Trei Persoane distincte: Tatal, Fiul si Sfantul Duh (Sfanta Treime). Sfintii Parinti ai Bisericii spun ca pluralul misterios folosit de Dumnezeu cand zice: “Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra” nu este nici plural al majestatii, nici dialog cu ingerii, deoarece ei nu sunt co-creatori, ci acest plural este manifestarea discreta a Dumnezeului-Treime sau anticiparea revelatiei Sale, ca fiind Dumnezeu mai presus de monoteismul iudaic si de politeismul pagan. Aceasta interpretare a pluralului misterios din cartea Facerii se gaseste nu numai la Sfantul Vasile cel Mare, in celebrul sau comentariu la Hexaemeron (Omilia 9, 6), ci si anterior lui, la Sfantul Iustin Martirul si Filosoful si la Sfantul Irineu din Lyon. Sfantul Iustin Martirul si Filosoful spune ca, prin acest plural, Dumnezeu nu Se adreseaza pur si simplu Siesi, nici pamantului, nici ingerilor, ci Fiului Sau3. Iar Sfantul Irineu zice: “De totdeauna, cu adevarat, exista alaturi de El (de Tatal) Cuvantul si Intelepciunea, Fiul si Duhul. Prin Acestia si intru Acestia El le face pe toate liber si in totala independenta, si Lor Li se adreseaza atunci cand spune: Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra”4. Intelegem astfel ca umanitatea creata dupa chipul lui Dumnezeu este reflectarea Unitatii perfecte a Persoanelor divine distincte; a comuniunii perfecte de viata si iubire in care pluralitatea Persoanelor nu imparte natura unica si nici nu diminueaza viata prin separare sau izolare. Pentru Sfantul Grigorie de Nyssa, Adam este omul universal, care contine in el toata natura umana: “Chipul nu este intr-o parte din natura, nici harul intr-un individ printre cei pe care ii priveste, ci aceasta virtute se intinde asupra intregului neam omenesc”. “Deci, omul facut dupa chipul Domnului este natura inteleasa ca un tot. Aceasta duce la asemanarea divina.”5 Am vazut mai sus ca libertatea omului este o trasatura fundamentala a chipului lui Dumnezeu in om. O alta trasatura importanta a chipului lui Dumnezeu in om consta in faptul ca omul este fiinta cugetatoare sau rationala. Totusi, nici libertatea, nici gandirea, desi foarte importante, nu constituie trasatura cea mai valoroasa a omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, ci iubirea. De ce? Pentru ca prin iubire se manifesta in mod deplin chipul lui Dumnezeu in om. “In voi insiva – spune Sfantul Grigorie de Nyssa – voi vedeti gandirea si o credeti imitatie a Celui Care cu adevarat este Spirit si Cuvant (Logos). Domnul este, de asemenea, Iubire si izvor de iubire… Deci, daca iubirea lipseste, toate trasaturile chipului din noi sunt deformate”. “Creatorul nostru ne-a dat iubirea ca expresie a chipului nostru uman.”6 Intelegem, asadar, ca ratiunea si libertatea au ca finalitate comuniunea de iubire. De aceea, libertatea in forma sa cea mai autentica este libertate in vederea comuniunii. Cand persoana umana tinde sa iubeasca pe toti oamenii, ea incepe sa devina total libera, mai presus de preferinte limitatoare. A iubi chiar si pe vrajmasi (dupa porunca Evangheliei) inseamna, deci, a fi cu adevarat liber si nelimitat de atitudini negative sau stari egoiste. O astfel de iubire duhovniceasca se aseamana cu iubirea milostiva si infinita a lui Dumnezeu, ea este semnul participarii noastre libere, prin har, la viata lui Dumnezeu (cf. Romani 8, 35). In toate patimile egoiste, libertatea omului este limitata de natura sa cazuta (pacatoasa), dar cand iubirea lui este dezinteresata, omul devine liber in raport cu insasi natura sa cazuta, egoista. Atunci, omul traieste in totalitate pentru ceilalti. Libertatea lui se aseamana cu libertatea Preasfintei Treimi in care fiecare Persoana divina traieste pentru celelalte Persoane si este capabila de a Se darui deplin celorlalte Persoane si de a contine in ea viata celorlalte Persoane. Persoanele Preasfintei Treimi nu sunt libere pentru ca Se separa sau Se izoleaza intre Ele, ci, dimpotriva, pentru ca fiecare Persoana este in deplina comuniune cu celelalte Persoane, incat Ele Se contin reciproc si Se daruiesc reciproc, pastrandu-si in acelasi timp fiecare identitatea proprie. Acest Adevar al comuniunii divine trinitare de viata si iubire a fost descoperit in si prin Hristos Domnul, Care a spus: “Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi” (Ioan 8, 32). Iar acest Adevar al Iubirii desavarsite este impartasit oamenilor de catre Duhul Sfant, Care-i ajuta sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu. Felul in care Iisus Hristos Se foloseste de libertatea de a alege, intr-o lume marcata de robia pacatului si a mortii, arata adevarata natura sau finalitate a libertatii omului creat dupa chipul lui Dumnezeu. Libertatea lui Hristos, in raport cu Dumnezeu, cu oamenii si cu bunurile materiale, este in mod esential si unic libertate de-a realiza comuniunea de iubire, libertate de a alege intotdeauna binele si de-a evita raul sau pacatul. Iubirea deplina a lui Hristos fata de Dumnezeu si fata de oameni Il face liber de a cere Tatalui tot ceea ce doreste, de a fi intelegator cu oamenii pacatosi, umiliti si marginalizati, de a-i ierta, dar si de a respinge sau dezaproba mandria, ipocrizia si nedreptatea oamenilor care isi pun nadejdea doar in ei insisi. Libertatea lui Hristos in raport cu bunurile acestei lumi se vede, mai ales, in timpul ispitirii din pustie (cf. Matei 4, 1-11). Iisus refuza sa stapaneasca bunurile acestei lumi in uitare sau despartire de Dumnezeu. Pentru Iisus Hristos, ca Om, comuniunea cu Dumnezeu – Daruitorul are intaietate fata de folosirea darurilor lui Dumnezeu, viata spirituala are intaietate fata de existenta biologica si viata sociala. Pentru Iisus Hristos, asceza nu inseamna lipsire de libertate, ci exercitarea libertatii de-a acorda prioritate comuniunii spirituale cu Dumnezeu fata de consumul celor materiale si de profitul egoist din situatii efemere. Atitudinea Sa fata de lucrurile sau bunurile create este o atitudine euharistica (cf. Matei 4, 19), de recunoastere a lumii ca dar al lui Dumnezeu si ca multumire adusa lui Dumnezeu. De aceea, viata Sa intreaga pe pamant este euharistie, adica iubire smerita sau daruire de Sine lui Dumnezeu si oamenilor in mod liber. Crucea lui Iisus Hristos semnifica deplinatatea daruirii de Sine catre Dumnezeu in iubire sau realizarea libera a comuniunii desavarsite cu Dumnezeu. Iar Invierea lui Iisus Hristos semnifica daruirea deplina si libera a lui Dumnezeu Insusi lui Iisus ca Om, intrucat El S-a facut ascultator de Dumnezeu pana la moarte pe Cruce, pentru a ridica si vindeca pe vechiul Adam cel neascultator de Dumnezeu. Invierea lui Hristos este si afirmarea cea mai puternica a libertatii omului in raport cu istoria care ucide si in raport cu legile biologice si cosmice ale stricaciunii sau descompunerii. Hristos Cel inviat este Omul liber de a trai vesnic si integral (suflet si trup) in comuniunea cereasca pe care a ales-o in mod liber in timpul vietii sale pamantesti. Libertatea lui Hristos ca libertate de comuniune este izvorul de putere care intareste haric libertatea crestinului. In acest sens, intreaga viata a crestinului este o lupta cu egoismul, pentru a dobandi libertatea duhovniceasca de-a implini porunca iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele, chiar si in mijlocul unor dificultati. Deci, Evanghelia de astazi este un indemn la eliberarea de sub povara grijilor egoiste inrobitoare de suflet, pentru a spori in iubirea duhovniceasca. Prima invatatura duhovniceasca practica a acestei Evanghelii in perioada Postului Nasterii Domnului este chemarea de a ne curati sau elibera de pacate si patimi egoiste prin Taina Pocaintei (Spovedaniei) si a ne impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, cu iubirea Sa smerita si milostiva, care aduce omului sanatate si mantuire, trezvie sufletului, sfintire simturilor, pace si bucurie cereasca. A doua invatatura o reprezinta indemnul de-a fi milostivi si darnici, precum este Stapanul Care invita la cina pe cei saraci, bolnavi, calatori, singuri si intristati, dobandind astfel bucuria harului primit de la Dumnezeu Cel milostiv. Amin. www.crestinortodox.ro