Postul Pastilor este numit in popor Postul Mare. Este postul care precede sarbatoarea Invierii Domnului. Postul Pastilor este cel mai lung, dureaza sapte saptamani (48 de zile) si este cel mai aspru din punct de vedere alimentar. In primele secole avea menirea de a-i pregati pe catehumeni sa primeasca cu vrednicie botezul in noapte de Pasti. Acest post ne aminteste de postul de patruzeci de zile tinut de Mantuitorul inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), de unde i s-a dat si denumirea de Paresimi.
In vechime, se postea diferit in Postul Pastilor
Potrivit marturiilor Sfantului Irineu, Tertulian, Sfantului Dionisie al Alexandriei, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), altii doua zile, adica Vineri si Sambata inainte de Pasti, altii trei zile, altii o saptamana, iar altii mai multe zile, chiar pana la sase saptamani inainte de Pasti. In secolul al IV-lea se postea opt saptamani la Ierusalim, iar in Apus, in aceeasi perioada, se postea patruzeci de zile.
Din secolul al III lea, Postul Pastilor a fost impartit in doua perioade, cu numiri diferite: Postul Paresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care tinea pana la Duminica Floriilor, avand o durata variabila, si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii, fiind foarte aspru.
Prin hotararea luata la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 381, Biserica Rasariteana a adoptat in mod definitiv practica Postului Pastelui, de origine antiohiana, de sapte saptamani.
Cand incepe Postul Pastilor?
Postul Pastilor incepe luni, 18 martie 2024, dupa Duminica izgonirii lui Adam din rai – a lasatului sec de branza, si se posteste pana in seara sambetei din Saptamana Patimilor, inclusiv. Acest post este precedat de cele trei saptamani introductive de la inceputul perioadei Triodului (incepand cu Duminica Vamesului si a Fariseului), care pregatesc si prevestesc postul care incepe dupa Lasata Secului.
De-a lungul timpului, Postul Pastilor a fost tinut cu multa rigurozitate. Canonul 69 apostolic osandea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii si cu excomunicarea pe credinciosii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri si de vineri si pe cel al Paresimilor. Nu se admiteau exceptii decat in cazuri de boala.
In Postul Pastilor avem slujbe sobre
Biserica a hotarat prin canoanele 49 Laodiceea si 52 Trulan, ca in timpul Postului Pastilor sa nu se savarseasca liturghie decat sambata, duminica si de sarbatoarea Buneivestiri. In celelalte zile ale saptmanii (de luni pana vineri inclusiv) sa se savarseasca numai Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.
In timpul acestui post, sunt oprite savarsirea nuntilor si serbarea zilelor onomastice.
Dezlegari la peste in Postul Pastilor
In perioada Postului Pastilor avem dezlegari la peste: pe 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri si pe 28 aprilie 2024, cu prilejul sarbatorii Intrarii Domnului in Ierusalim (de Florii).
Adrian Cocosila
sursa: crestinortodox.ro