Astăzi, la sfârșit de an, Doamne vin în Fața Ta
Să Îți mulțumesc Părinte c-ai păzit ființa mea
Iar în anul care iată aproape a trecut
Mi-ai fost Doamne Călăuză, mi-ai fost Pavăză și Scut
Mulțumesc că-n orice clipă am simțit Iubirea Ta,
Că ai fost în barca vieții când furtuna era grea…
Iar când însetam pe cale și credeam că sunt înfrânt
Tu mi-ai dat din apa vie care curge din Cuvânt !
Mulțumesc de pacea sfântă ce mă-nvăluie mereu
De când Te-am primit în viață ca Stăpân și Dumnezeu
Și de sfânta părtășie Doamne vreau să-Ți mulțumesc
Când m-aplec în rugăciune și Îți spun cât Te iubesc !
Mulțumesc pentru-ndurarea revărsată zi de zi
Peste lume… peste țară și peste ai Tăi copii…
Pentru apă, pentru pâine, pentru tot ce ai creat…
Mulțumesc că ești IUBIRE și ești Doamne minunat !
Și Te-aș mai ruga Părinte pentru anul care vine
Fă ca lumea-ntreagă Doamne, să se-ntoarcă către Tine
Să răsune-ntreg pământul de cântări și bucurie,
Rugăciuni și osanale închinate Doamne Ție !
autor: Maria Luca