Sfanta Cruce – Pomul vietii

sf.cruce   Cunoastem din Sfanta Scriptura ca prin neascultarea poruncii de a nu gusta din pomul cunostintei binelui si raului s-a produs despartirea omului de Dumnezeu si primirea mortii. Nu fructele pomului au avut proprietatea de a pricinui moartea, ci nesocotirea poruncii dumnezeiesti de a nu manca din ele. Pomul nu putea fi rau si daunator omului, prin natura sa, dimpotriva, era bun ca si restul creatiei lui Dumnezeu, deci neascultarea avea moartea in ea, nu pomul. Sfantul Ioan Damaschin spune ca: “Pomul nu a nascut moartea, fiindca Dumnezeu nu a creat moartea; dar moartea a fost urmarea neascultarii”.

In Sedealna Duminicii Sfintei Cruci se spune: “Cu lemnul a golit intai vrajmașul raiul, prin mancare aducand moarte; iar lemnul Crucii, infingandu-se in pamant, a adus oamenilor imbracaminte de viata si toata lumea s-a umplut de toata bucuria. Pe care vazand-o pusa spre inchinare, impreuna sa strigam lui Dumnezeu, popoare, cu credinta: Plina este de slava casa Ta!” Aceeasi abordare se resimte și in troparul al patrulea al cantarii a noua din slujba Duminicii Sfintei Cruci, astfel: “Eu, cel ce am murit prin pom, te-am aflat pe tine pom de viata, purtatoare de Hristos, Crucea mea, pazitoarea mea cea nebiruita, puterea cea tare asupra demonilor; tie ma inchin astazi strigand: Sfinteste-ma cu marirea ta”.

Daca in trecut, Adam si Eva au intins mana si au gustat din pomul din care Dumnezeu le poruncise sa nu manance, acum suntem chemati sa intindem mana spre a ne insemna cu semnul sfintei cruci.

Sursa: CrestinOrtodox.ro