Sfanta Cuvioasa Pelaghia si Sfanta Taisia

La 8 octombrie  se sarbatoreste Sfanta Cuvioasa Pelaghia Mare multumire suntem datori a da intodeauna Domnului nostru, ca nu voieste moartea pacatosilor, ci asteapta cu indelunga rabdare intoarcerea lor spre […]

La 8 octombrie  se sarbatoreste Sfanta Cuvioasa Pelaghia
Mare multumire suntem datori a da intodeauna Domnului nostru, ca nu voieste moartea pacatosilor, ci asteapta cu indelunga rabdare intoarcerea lor spre viata, pentru ca minunat lucru s-a facut in zilele noastre, de care eu, pacatosul Iacov, va scriu voua, sfintilor frati, ca ascultand si citind acestea, sa aveti parte de mult folos.

Prea Sfintitul Arhiepiscop al cetatii Antiohia, pentru oarecare trebuinte bisericesti, a chemat la sine, din cetatile din prejur, opt episcopi, intre care era si omul lui Dumnezeu, Sfantul Non, episcopul meu, care venise de la Iliopoli si ma luase pe mine cu dansul. Acesta era un barbat minunat si un desavarsit calugar, care pentru viata cea imbunatatita fusese luat la episcopie, de la manastirea care se numeste Tavenisiot. Iar cand s-au adunat episcopii in biserica Sfantului Mucenic Iulian, au voit ca sa auda de la Non cuvant de invatatura si au sezut toti langa usile bisericii, iar Non a inceput a grai invatandu-i cele ce erau de folos pentru mantuirea ascultatorilor. Si minunandu-se toti de sfanta lui invatatura, iata ca, pe langa usile bisericii, aparu o femeie din cele necredincioase, care era vestita in toata Antiohia pentru desfraul ei.
Femeia era imbracata cu haine de mare pret, impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare, iar imprejurul ei mergeau multime de fecioare si de tineri, imbracati frumos si purtand bratari de aur. Si fata ei era atat de frumoasa, incat oamenii mireni nu se puteau satura cu vederea frumusetii ei. Aceasta mergand pe langa noi a umplut tot vazduhul de placuta mireasma aromata, iar episcopul, vazand-o mergand fara rusine, avand capul descoperit si pieptul gol, si-a inchis ochii si, suspinand in taina, si-a intors fata ca de la un mare pacat. Iar fericitul Non, privea cu tot dinadinsul spre dansa, pana ce a trecut din dreptul privirii lor. Si dupa aceasta intorcandu-se catre episcopi, a zis: “Nu cumva iubiti voi frumusetea acestei femei?” Iar el neraspunzand, Non si-a plecat capul si, plangand, isi aduna in basmaluta lacrimile sale si isi uda pieptul cu ele. Apoi, suspinand din adancul inimii, iarasi i-a intrebat pe episcopi: “Oare nu v-ati indulcit cumva privind frumusetea ei?” Iar ei taceau. Atunci Non a zis: “Cu adevarat, eu am invatat mult de la dansa, ca pe aceasta femeie Domnul o va pune la infricosata Sa judecata si o data cu dansa vom fi judecati si noi. Pentru ca ce socotiti? Cate ceasuri a zabovit acea femeie in camara sa, spalandu-se, imbracandu-se si imbodobindu-se in multe feluri, uitandu-se in oglinda si avand toata grija ca sa se arate mai frumoasa decat toate femeile inaintea ochilor vremelnicilor sai curtezani?! Iar noi, avand in ceruri pe Mirele cel fara de moarte, nu ne ingrijim sa ne impodobim sufletul nostru ticalos care este cu totul necurat, gol si plin de rusine, nu ne sarguim sa-l spalam cu lacrimile pocaintei si sa-l imbracam cu podoaba faptelor bune, ca sa se arate placut ochilor lui Dumnezeu si sa nu fie rusinat si lepadat in vremea nuntii Mirelui”.

Facand aceasta invatatura, fericitul Non m-a luat pe mine, pacatosul sau diacon, si am mers in chilia in care locuiam, langa biserica Sfantului Iulian. Si episcopul meu, intrand in camara sa, s-a aruncat cu fata la pamant si plangea, zicand: “Doamne Iisuse Hristoase, iarta-ma pe mine, pacatosul si nevrednicul, caci grija acelei femei pentru impodobirea trupului a intrecut toata grija mea pentru ticalosul meu suflet, pentru ca acea femeie, ca sa fie placuta curtezanilor ei celor pierzatori, a pus atata sarguinta spre a fi frumoasa, iar eu nu ma sarguiesc ca sa fiu placut Tie, Dumnezeul meu, ci petrec in lenevie si in neingrijire. Cu ce fata voi privi la Tine, sau cu ce cuvinte ma voi indrepta inaintea Ta? Vai mie, pacatosul! Pentru ca stand inaintea Sfantului Tau Altar, nu-ti aduc Tie podoabele sufletesti pe care Tu le ceri de la mine. Acea femeie s-a fagaduit oamenilor celor muritori, intru desertaciunea sa, ca sa se impodobeasca pentru placerea lor si aceasta face, ceea ce a fagaduit; iar eu m-am fagaduit sa-ti plac Tie, Dumnezeului meu, dar am mintit lenevindu-ma. Sarac sunt, nerespectand poruncile Tale, deci n-am nadejde de faptele mele, ci intru a Ta milostivire, prin care nadajduiesc sa ma mantuiesc”. Sfantul Non, graind asa, se tanguia mult si se ruga si pentru femeia aceea, zicand: “Doamne, sa nu pierzi zidirea mainilor Tale, sa nu slujeasca diavolilor niste frumuseti ca acestea, ci intoarce-o pe ea la Tine, ca sa se mareasca prin ea numele Tau cel sfant, pentru ca Tie toate Iti sunt cu putinta”. Trecand ziua aceea, Duminica noaptea dupa utrenie, sfantul Non, invatatorul meu, a zis catre mine: “Frate Iacove, asculta visul meu care mi s-a aratat in noaptea asta: Mi se parea ca stau intr-un colt al Sfantului Altar, savarsind slujba si, iata, mi s-a aratat o porumbita neagra, necurata si urata, care zbura imprejurul meu si nu puteam suferi murdaria ei, iar cand diaconul a zis: “citi sunteti chemati, iesiti”, porumbita a zburat si n-am mai vazut-o pana nu s-a terminat liturghia. Iar dupa savarsirea liturghiei, cand noi ieseam din biserica, am vazut acea necurata porumbita zburand iarasi imprejurul meu si eu, intinzand mana, am prins-o si am aruncat-o in apa care era in pridvorul bisericii; si acolo acea porumbita s-a spalat de toata necuratenia, devenind curata si alba ca zapada si a zburat spre inaltimi, facandu-se nevazuta”. Spunandu-mi acest vis, fericitul Non m-a luat si am mers in soborniceasca biserica impreuna cu ceilalti arhiepiscopi unde, sarutand pe arhiepiscop, au savarsit dumnezeiasca liturghie. Iar dupa savarsirea sfintei slujbe arhiepiscopul Antiohiei a poruncit fericitului Non sa graiasca invataturi pentru popor. Iar el a grait dupa intelepciunea lui Dumnezeu, invatand poporul; si cuvintele lui nu erau alcatuite cu mestesugul intelepciunii lumii acesteia, ci simple si intelese de toti si lucratoare, pentru ca Duhul Sfant vorbea prin gura lui. Si din cele vorbite se intrezarea infricosata judecata a pacatosilor si rasplatirea dreptilor. Si tot poporul era atat de umilit de cuvintele lui, incat pamantul era ud de lacrimile lor.

Apoi, dupa randuiala milostivului Dumnezeu, s-a intamplat ca desfranata aceea a intrat in biserica, ea care niciodata nu intrase in biserica si nici nu si-a adus niciodata aminte de pacatele sale. Acea desfranata, auzind invatatura sfantului Non, a inteles frica de Dumnezeu si, gandind la pacatele sale si la munca vesnica pentru ele, a inceput a varsa paraie de lacrimi, amintindu-si de pacatele ei. Si avand inima zdrobita nu putea sa se opreasca din plans si a poruncit la doua slugi ale sale, zicandu-le: “Asteptati aici si cand va iesi acel sfant barbat care a grait invatatura lui Dumnezeu, sa mergeti dupa el si sa vedeti unde gazduieste si, intorcandu-va, sa-mi spuneti”. Iar tinerii i-au indeplinit porunca si ii spusera ca acel om gazduieste langa biserica Sfantului Mucenic Iulian. Si ea, indata, a scris cu mana ei urmatoarea scrisoare catre fericitul Non: “Sfantului ucenic al lui Hristos, scriu eu, pacatoasa si ucenica diavolului, aceasta scrisoare: am auzit despre Dumnezeul tau ca a plecat din ceruri si S-a pogorat pe pamant, nu pentru cei drepti, ci ca sa-i mantuiasca pe cei pacatosi. Si atat de mult S-a smerit, incat a mancat si cu vamesii; El, spre Care heruvimii nu indraznesc a privi, a locuit cu pacatosii si a vorbit cu desfranatele; deci, domnul meu, de esti adevarat rob a lui Hristos, precum aud de la crestini, nu ma lepada pe mine care voiesc a veni prin tine catre Mantuitorul lumii pentru a vedea sfanta Lui fata”.

Trimitand sfantului o astfel de scrisoare, acesta a citit-o si i-a raspuns asa: “Orice plan vei avea tu, sa stii ca esti aratata lui Dumnezeu si tu si gandul tau si scopul tau, insa iti zic: sa nu ma ispitesti, caci eu pacatosul sunt slujitorul lui Dumnezeu. De ai cu adevarat bunavointa sa crezi in Dumnezeul meu si daca doresti sa ma vezi, sunt cu mine si ceilalti episcopi, deci vino si ma vei vedea inaintea lor, iar de voi fi singur, nu ma vei putea vedea”. Citind acestea, pacatoasa s-a umplut de mare bucurie si a alergat la biserica Sfantului Iulian si a dat de stire Sfantului Non despre venirea ei. Iar el, ducand cu sine pe ceilalti episcopi, a poruncit femeii sa vina inaintea lui.

Femeia, intrand inaintea soborului sfintilor episcopi, s-a aruncat la pamant plangand si a sarutat picioarele Sfantului Non, zicand: “Ma rog tie, domnul meu, sa urmezi invatatorului tau, Domnului Iisus Hristos, arata-mi darul tau si fa-ma crestina, pentru ca eu sunt marea pacatelor si adancul faradelegilor, deci, spala-ma pe mine prin Botez”. Atunci toti episcopii si clericii care se aflau acolo aveau fetele scaldate in lacrimi vazand pe acea desfranata ca vine cu atata pocainta si credinta sa se pocaiasca. Si abia a putut fericitul sa o ridice de la picioarele sale, apoi a zis catre dansa: “Pravila bisericeasca porunceste a nu fi botezata o desfranata fara garanti, ca sa nu se intoarca iarasi la viata ei desfranata”. Iar ea, auzind acest raspuns, iarasi s-a aruncat la picioarele lui si ca si pacatoasa din Evanghelie care a spalat picioarele lui Hristos, asa a facut si aceasta si a spalat picioarele lui Non si le-a sters cu parul capului sau, zicand: “Vei da seama lui Dumnezeu pentru sufletul meu, daca nu ma vei boteza pe mine astazi; din mainile tale sa ceara Dumnezeu sufletul meu si asupra ta sa cada faptele mele cele rele si de ma vei indeparta nebotezata vei fi pricinuitor vietii mele desfranate si necurate. De nu ma vei face pe mine acum straina de faptele mele cele rele, ma voi lepada de Dumnezeul tau si ma voi inchina idolilor. De nu ma vei face pe mine astazi mireasa lui Hristos si de nu ma vei aduce la Dumnezeul tau, sa nu mai ai parte de El si de sfintii Lui”.

Atunci toti au preamarit pe iubitorul de oameni Dumnezeu, auzind si vazand pe o desfranata ca aceasta aprinzandu-se cu atata dumnezeiasca rivna. Apoi fericitul m-a trimis indata pe mine, smeritul Iacov, la arhiepiscop ca sa-i spun despre acest lucru, iar el, auzind, s-a bucurat foarte mult si a zis catre mine: “Mergi si spune-i episcopului tau asa: Cinstite parinte, pe tine te asteapta lucrul acesta, pentru ca stiu bine ca esti gura lui Dumnezeu care a zis: de vei scoate cinstit din nevrednic, ca gura mea vei fi”. Si chemand pe Cuvioasa Romana, care era intaia diaconita bisericeasca, a trimis-o pe aceasta cu mine.

Venind, am aflat pe Pelaghia zacand inca la pamant, la picioarele fericitului Non, care abia a ridicat-o, zicandu-i: “Scoala-te, fiica, ca sa inveti cele ce-ti lipsesc pentru Botez”. Iar ea s-a sculat si episcopul a zis catre dansa: “Marturiseste-ti intai pacatele”. Iar ea plangand a raspuns: “Daca-mi voi cerceta constiinta mea, nici un lucru bun nu voi afla si stiu ca pacatele mele sunt mai multe decat nisipul marii si apa marii nu ajunge pentru spalarea faptelor mele celor necurate. Insa nadajduiesc spre Dumnezeul tau ca-mi va usura sarcina faradelegilor mele si va cauta cu milostivire spre mine”. Apoi episcopul a intrebat-o: “Care iti este numele?” Iar ea a raspuns: “De catre paritii mei am fost numita Pelaghia, iar cetatenii Antiohiei mi-au pus numele Margareta, pentru podoabele mele cele frumoase si de mult pret cu care m-au infrumusetat pacatele mele”.

Atunci episcopul a invatat-o credinta si a botezat-o in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, a uns-o cu Sfantul Mir si a impartasit-o cu preacuratul si de viata facatorul Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos pentru iertarea pacatelor. Iar Romana, diaconita, i-a fost maica duhovniceasca, primind-o din baia Botezului; apoi, luand-o din Biserica, a dus-o in Catechumenie, pentru ca si noi gazduiam acolo. Iar fericitul Non a zis catre ceilalti episcopi: “Veniti la ospat, fratilor, si sa ne bucuram cu ingerii lui Dumnezeu ca am gasit oaia cea pierduta, si sa gustam undelemn si vin cu veselie duhovniceasca”. Apoi, venind toti, au mancat cu cea nou botezata; iar diavolul a inceput a striga in auzul tuturor si glasul lui se asemana cu un glas de om tanguindu-se si zicand: “Amar, amar, ce rabd eu de la birfitorul acesta bautor de vin! O, raule batran! Oare nu ti-au ajuns tie cei treizeci de mii de sarazini pe care i-ai rapit de la mine si i-ai botezat? Nu ti-a ajuns tie cetatea Iliopolii care candva era a mea si toti cei care vietuiau in ea se inchinau mie, iar tu i-ai luat de la mine si i-ai dus la Dumnezeul tau? Si acum mi-ai taiat si cea din urma nadejde. Ce voi face eu de acum, calugare inselator si cu narav rau? Nu vreau sa-ti mai rabd viclesugurile tale! Blestemata este ziua in care te-ai nascut tu, rau batran, pentru ca piraiele lacrimilor tale mi-au risipit casa mea si au facut-o pustie”. Si astfel plangand diavolul, striga inaintea usilor caselor in care eram si au auzit glasul lui toti cei care erau acolo. Si iarasi a zis diavolul catre cea din nou botezata: “Asta mi-ai facut, doamna Pelaghia? Si tu ai urmat lui Iuda care fiind in cinste apostoleasca a vandut pe Domnul sau. Asemenea si tu mi-ai facut”. Atunci episcopul i-a poruncit roabei lui Dumnezeu, Pelaghia, ca sa se intareasca cu semnul crucii. Iar ea facand semnul crucii pe fata sa, a zis catre diavol: “Sa te goneasca pe tine Iisus Hristos, care m-a izbavit de tine”. Si acestea zicandu-le, indata a fugit diavolul.

Apoi, dupa doua zile, in timp ce Pelaghia dormea cu cuvioasa Romana, maica sa cea duhovniceasca, venind diavolul a desteptat-o si a inceput a grai catre dansa: “Scumpa mea doamna Margareta, ce rau ti-am facut eu? Nu te-am imbogatit eu cu aur si cu argint? Oare nu te-am impodobit eu cu pietre de mare pret, cu salbe si cu haine? Deci, rogu-ma tie, sa-mi spui cu ce te-am mahnit? Eu sunt gata a indeplini porunca ta, numai tu sa nu ma lasi sa ma fac de ras”. Insa ea, inarmandu-se cu semnul sfintei cruci, i-a zis: “Domnul meu Iisus Hristos, care m-a rapit pe mine din ghiarele tale si m-a facut mireasa a cerestii Sale imparatii, Acela sa te goneasca de la mine”. Si diavolul indata a pierit, iar Pelaghia a desteptat-o indata pe Sfanta Romana, zicandu-i: “Roaga-te pentru mine, maica mea, caci ma necajeste pe mine diavolul”. Iar maica a zis catre dansa: “Fiica, sa nu te infricosezi de el, caci acum se teme el de tine si se cutremura de umbra ta”.

A treia zi dupa botezul ei, Pelaghia a chemat pe una din slugile sale si i-a zis: “Mergi in casa mea si inscrie toate cate sunt in lazile mele cu aur si apoi toate podoabele mele sa le aduci aici”. Si ducandu-se slujnica a facut toate cele poruncite de Pelaghia. Iar fericita Pelaghia, chemand pe Sfantul episcop Non, i-a dat toate bogatiile in primire, zicandu-i: “Aceasta este averea cu care m-a imbogatit pe mine satana si, iata, o dau toata in sfintele tale maini, ca sa faci cu ea ce vei voi tu, caci mie mi se cade ca de acum sa caut bogatiile Domnului meu Iisus Hristos”. Si fericitul episcop, chemand pe economul bisericii, i-a dat inaintea tuturor toata bogatia Pelaghiei, si i-a zis: “Te jur pe tine cu numele Sfintei si nedespartitei Treimi sa nu duci in episcopie nimic din aurul acesta, nici in Biserica lui Dumnezeu sa nu duci nimic si nici in casa ta sau a vreunuia din clerici sa nu duci nimic, ci tot ce este aici sa imparti orfanilor si neputinciosilor, caci asa se cuvine, ca cele ce sunt rau adunate sa se imparta bine, iar bogatia stransa prin pacat sa se faca bogatie a dreptatii. Si de vei calca acest juramant, anatema sa fie casa ta si partea ta sa fie cu cei ce ziceau: “Ia-L, ia-L, rastigneste-L pe El””. Iar roaba lui Dumnezeu, Pelaghia, nu si-a oprit nimic din averea aceea pentru hrana sa, caci era hranita de Cuvioasa Romana diaconita, de vreme ce se jurase ca sa nu guste din bogatiile pacatului. Apoi, chemand pe toate slugile si slujnicele sale, le-a eliberat, dand fiecaruia destul aur si argint si le-a spus: “Eu, fiilor, va eliberez din vremelnicele slujbe, iar voi sa va sarguiti sa va eliberati din robia acestei desarte lumi plina de pacate. Ca, precum in lumea aceasta am petrecut impreuna, asa sa ne invrednicim a fi impreuna si in viata cea fericita”. Si acestea zicand catre dansii, i-a eliberat.

In a opta zi, cand trebuia, dupa obiceiul celor din nou botezati, sa scoata hainele cele albe primite la botez, fiind Duminica, Pelaghia s-a sculat foarte de dimineata s-a dezbracat de hainele cele albe in care se imbracase la botez si s-a imbracat intr-o haina aspra de par. Si luand pe deasupra o haina veche a fericitului Non, a iesit in taina din cetatea Antiohiei si nimic nu s-a mai stiut de ea. Iar Romana, diaconita, se tanguia cu mahnire pentru dansa. Dar Dumnezeu, care le stie pe toate, a descoperit fericitului Non ca Pelaghia s-a dus la Ierusalim si Non o mangiia pe Romana, zicandu-i: “Nu mai plange, fiica, ci bucura-te, caci Pelaghia, la fel ca si Maria, calea cea buna si-a ales, de la care nu se va abate”. Dupa putine zile arhiepiscopul ne-a eliberat si ne-am dus la locul nostru. Dupa trei ani am dorit sa merg la Ierusalim sa ma inchin Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos si m-am rugat episcopului meu, fericitul Non, sa-mi dea voie sa merg acolo. Iar el, dandu-mi voie, mi-a zis: “Frate Iacove, cand vei merge la sfintele locuri sa cauti un calugar care se numeste Pelaghie; acela este famen, dar foarte imbunatatit si locuieste acolo in ascuns si, aflandu-l, sa vorbesti cu dansul, pentru ca mult te vei folosi de la el, caci este adevaratul rob a lui Hristos si calugar desavarsit”. Iar acestea le spunea Non pentru roaba lui Dumnezeu Pelaghia, dar nu m-a lamurit despre dansa cu de-amanuntul, pentru ca Pelaghia, ducandu-se la Ierusalim si-a zidit o chilie in muntele Eleonului, unde Domnul nostru se ruga odinioara si, acolo inchizandu-se, vietuia dupa Dumnezeu.

Deci, sculandu-ma, am mers la sfintele locuri si m-am inchinat Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos si cinstitei Cruci, iar a doua zi am inceput sa-l caut pe monahul cu numele Pelaghie, asa precum mi-a poruncit episcopul meu, si l-am aflat in chilia lui in muntele Eleonului. Chilia nu avea usa, ci era zidita in toate partile si numai o fereastra mica am vazut in perete si am batut in ea; deschizand-o roaba lui Dumnezeu si vazandu-ma, m-a recunoscut, insa nu mi-a spus toate despre sine, dar eu n-am mai cunoscut-o, caci cum puteam sa recunosc pe aceea care dintr-atata frumusete se vestejise ca o floare? Ochii ei se afundasera adanc in orbite, iar trasaturile fetei ei se schimbasera din cauza infranarii peste masura de la toate. Si toti locuitorii Ierusalimului o luau drept famen si nimeni n-a inteles ca ea este femeie, nici eu insumi n-am stiut ceva de dansa, de vreme ce episcopul meu mi-a spus ca este un famen calugar. Si am fost binecuvantat de dansa ca de un barbat calugar. Iar ea mi-a zis: “Cu adevarat, frate, oare nu esti tu Iacov, diaconul fericitului episcop Non?” Iar eu m-am minunat ca mi-a spus pe nume si ca m-a cunoscut ca sunt diaconul fericitului Non si i-am raspuns: “Asa este, parintelui meu”. Iar ea mi-a zis: “Sa spui episcopului tau sa se roage pentru mine, caci cu adevarat este barbat sfant si apostol al lui Iisus Hristos”. Si iarasi mi-a mai zis: “Si tie, fratele meu, ma rog ca sa te rogi pentru mine”. Si acestea, zicandu-mi, a inchis ferestruica si a inceput a citi ceasul al treilea, iar eu, facandu-mi rugaciunea, m-am dus si mult m-am folosit de vederea eicea asemenea cu ingerii si de vorbele ei cele dulci. Apoi, plecand de la dansa, am umblat prin manastire, cercetand pe frati si vorbind cu sfintii barbati si am avut mult folos si binecuvantari de la dansii. Si prin toate manastirile se dusese vestea despre famenul Pelaghie si toti se foloseau de viata lui si de aceea am dorit sa merg iarasi la dansul si sa ma mangii de vorba lui cea folositoare de suflet.

Dupa ce am venit iarasi la chilia lui si am batut in fereastra, am indraznit a-l chema pe nume, zicandu-i: “Deschide-mi, Avvo Pelaghie!”. Iar el nu mi-a raspuns nimic. Eu am socotit ca face rugaciune sau ca se odihneste si am asteptat putin, apoi iarasi am batut, rugandu-l sa-mi deschida, dar iarasi n-a raspuns nimeni; si dupa putina vreme am batut din nou. Si am petrecut asa trei zile, sezand langa ferastruica, pentru ca am dorit mult sa-l vad, sa-i vad sfanta lui fata si sa capat binecuvantare de la el, dar nu s-a auzit nici un glas. Si am zis atunci in mine: ori s-a dus din chilia aceasta si nu mai este nimeni in ea, ori a murit. Si am indraznit a forta ferestruica si l-am vazut zacand mort la pamant si atunci m-am inspaimantat si am inceput a plange, caci nu m-am invrednicit sa capat binecuvantarea lui cea de pe urma. Si, inchizand ferastruica, am alergat la Ierusalim si am spus sfintilor parinti care vietuiau acolo ca a murit Avva Pelaghie, famenul. Si indata vestea a strabatut tot Ierusalimul, cum ca Sfantul Pelaghie, monahul cel purtator de semne, a adormit intru Domnul. Apoi s-au adunat calugarii din toate manastirile si toata cetatea Ierusalimului si Ierihonului si cea din partile Iordanului, precum si multime mare de popor, pentru ingroparea sfintelor lui moaste. Si, spargand ferestruica, au facut o intrare cat sa poata intra un om, prin care au intrat niste barbati cucernici si au scos afara cinstitele moaste. Apoi a venit Patriarhul Ierusalimului cu mare multime de parinti si au inceput, dupa obicei, a unge trupul cu arome si atunci au vazut ca famenul era femeie si, inaltand glas cu lacrimi, au strigat, zicand: “Minunat esti intre sfinti, Dumnezeule, ca ai si pe pamant sfinti ascunsi, nu numai barbati, ci si femei”. Si a voit ca sa tainuiasca aceasta de popor, dar n-a putut, de vreme ce Dumnezeu nu voia sa tainuiasca, ci sa arate si sa preamareasca pe roaba Sa.

S-a facut adunare multa de popor si au venit si calugaritele din manastirile lor, cu lumanari si cu tamaie si luand in cantari de psalmi cinstitul si sfantul ei trup, cu cinste cuviincioasa, l-au dus in aceeasi chilie in care se nevoise si acolo l-au ingropat.

Aceasta este viata celei ce a fost desfranata si astfel a fost intoarcerea femeii celei piedute, astfel au fost ostenelile si nevointele ei, prin care a placut lui Dumnezeu si prin care fie ca si noi sa cistigam mila in ziua judecatii Domnului nostru Iisus Hristos, caruia I se cuvine marirea cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfanta Cuvioasa Taisia
In partile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurata si fara rusine. Femeia aceea avea o fiica pe care o chema Taisia, pe care a invatat-o aceleasi obiceiuri rele cu care se indeletnicea si ea. Ducand-o pe fiica ei intr-o casa de desfranare, a dat-o in slujba Satanei, ca sa duca la pieire multe suflete omenesti, inselandu-le, cu frumusetea pe care o avea, caci Taisia era foarte frumoasa si se vestise pretudindeni despre frumusetea fetei sale, incat multi, poftind-o, ii aduceau multe averi, aur si argint si haine scumpe si luxoase. Inseland cu atata desertaciune pe indragostitii ei, ii aducea acolo si multi isi pierdeau averea pentru dansa si ajungeau la saracie, iar altii, batandu-se pentru dansa, au umplut pragurile casei ei de sangele lor. Cuviosul parinte Pafnutie, auzind de acestea, s-a imbracat in haine mirenesti si, luand un galben, a mers la locul unde petrecea Taisia si, vazand-o, i-a dat sa inteleaga ca vrea sa mearga la dansa. Iar ea, luand galbenul, i-a zis: “Intra in camara mea”.

Atunci el intrand, a vazut un pat frumos asternut pe care s-a asezat si a zis catre Taisia: “Oare ai alta camara tainuita, ca sa ne inchidem in ea, ca sa nu ne stie nimeni?” Iar Taisia i-a zis: “Este, dar daca te rusinezi de oameni si aici ne putem ascunde de dansii, caci usile sunt incuiate si nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va sti nimeni pe noi, iar daca te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care sa poata fi tainuit dinaintea Lui, macar de te-ai ascunde si sub pamant, caci si acolo te vede Dumnezeu”. Auzind Pafnutie aceste cuvinte de la dansa, i-a zis: “Au, doara si tu stii de Dumnezeu?” Iar ea a raspuns: “Stiu si despre Dumnezeu si am auzit si despre imparatia dreptilor si munca pacatosilor”. Atunci staretul i-a zis: “Daca stii pe Dumnezeu, imparatia Sa si muncile pacatosilor, atunci de ce prihanesti pe oameni si pierzi atatea suflete? Caci nu numai pentru ale tale pacate, ci si pentru ale acelora pe care i-ai prihanit ai sa fii intrebata de Dumnezeu si osandita in gheena focului”.

Taisia, auzind acestea, s-a aruncat l-a picioarele staretului, cu plangere, zicand: “Eu mai stiu si aceasta, ca pentru cei ce gresesc este pocainta si iertare de greseli si nadajduiesc ca prin rugaciunile tale sa ma izbavesc de greseli si sa cistig mila Domnului. Deci, ma rog tie, asteapta-ma putin, numai trei ceasuri si dupa aceasta voi merge unde imi vei porunci si voi face ceea ce-mi vei zice”. Iar staretul, aratandu-i locul la care avea sa o astepte, s-a dus. Apoi ea, adunandu-si toata averea agonisita cu pacatele ei, a carei valoare era cam de vreo patruzeci de litre de aur, a dus-o in mijlocul cetatii si aprinzand un foc si-a pus toate lucrurile si le-a ars inaintea intregului popor, strigand: “Veniti toti cei care ati pacatuit cu mine si vedeti cum ard toate lucrurile pe care mi le-ati dat voi”. Si, arzandu-si averea, s-a dus la locul unde o astepta Pafnutie. Acolo primind-o staretul, a dus-o la o manastire de fecioare si a asezat-o pe Taisia intr-o chilie mica. Taisia a fos inchisa in acea chilie, pironindu-i-se usa si i-a fost lasata numai o ferestruica mica prin care i se dadea putina paine si apa. Apoi Taisia l-a intrebat pe Sfantul Pafnutie: “Cum ma sfatuiesti, parinte, sa ma rog lui Dumnezeu?” Iar staretul i-a raspuns: “Tu nu esti vrednica ca sa chemi numele Domnului, nici sa-ti ridici mainile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale sunt pline de necuratie si mainile tale sunt intinate, ci, numai cautand adeseori spre rasarit, sa zici: “Dumnezeule, cela ce m-ai zidit, miluieste-ma”.

A petrecut Taisia in acea inchisoare vreme de trei ani rugandu-se lui Dumnezeu asa precum o invatase Pafnutie si o data pe zi gusta putina paine si apa. Dupa trei ani, milostivindu-se de dansa, Pafnutie s-a dus la marele Antonie, voind sa afle daca Dumnezeu a iertat-o pe Taisia sau nu. Si mergand la Antonie, staretul i-a povestit lui totul despre Taisia, iar Antonie a chemat pe ucenicii sai si le-a poruncit sa se inchida fiecare in camara sa si sa se roage lui Dumnezeu toata noaptea ca sa i se descopere vreunuia dintre ei ceea ce voia pentru Taisia, care se pocaieste pentru greselile ei. Si ucenicii au indeplinit porunca parintelui lor si au milostivit pe Dumnezeu, incat le-a descoperit ceea ce trebuiau sa faca pentru Taisia. Aceasta descoperire i-a fost facuta lui Pavel, care era numit de ceilalti prost. Acestui Pavel, pe cand statea noaptea la rugaciune, i s-a aratat o vedenie si a vazut cerurile deschizandu-se si acolo a vazut un pat stralucit de marire, cu asternuturi scumpe, pe care il pazeau trei fecioare frumoase si pe patul acela era asezata o cununa. Vazand aceasta, Pavel a zis: “Nu este gatit altuia patul acesta si cununa, decat numai pentru parintele meu Antonie”. Si a venit catre dansul un glas, zicandu-i: “Nu parintelui Antonie ii sunt pregatite acestea, ci pentru Taisia, care a fost o desfranata”. Si Pavel, venindu-si in fire, se gandea la acea vedenie, iar a doua zi a spus fericitilor parinti Antonie si Pafnutie, iar acestia, auzind, au preamarit pe Dumnezeu, care primeste pe cei ce se pocaiesc cu adevarat.

Pafnutie s-a pregatit si s-a dus la manastirea de fecioare unde era inchisa Taisia si, deschizand usa, a vrut s-o scoata de acolo. Iar Taisia se ruga de dansul, zicand: “Lasa-ma aici, parinte, ca sa petrec pana la moarte, pentru ca multe sunt pacatele mele si inca trebuie sa mai plang pentru ele”. Iar staretul i-a zis: “Acum iubitorul de oameni, Dumnezeu, a primit pocainta ta si ti-a iertat tie pacatele”. Si a scos-o pe Taisia din inchisoare. Iar fericita a zis: “Sa ma crezi, parinte, ca de cand am intrat in aceasta inchisoare, am pus inaintea ochilor mei cei ganditori toate pacatele mele si, tinand seama de ele, am plans neincetat. Si inca nu s-au dus de la ochii mei toate faptele mele cele rele si standu-mi si acum inaintea ochilor, ma inspaimanta ca voi fi osandita pentru ele”.

Dupa iesirea din inchisoare, fericita Taisia a petrecut cincisprezece zile si dupa aceasta a cazut intr-o boala in care a zacut trei zile si dupa aceasta si-a dat sufletul si cu pace s-a odihnit, cu darul lui Dumnezeu. Si s-a mutat din patul durerii in patul pe care l-a vazut sfantul Pavel cel prost, in ceruri, pat care era pregatit pentru ea, unde se lauda cu cuviosii intru marire si se bucura intru asternutul sau de veci. Asa ne-a intrecut pacatoasa si desfranata intru imparatia lui Dumnezeu. O! de nu ne-am lipsi si noi, cu rugaciunile ei, de aceeasi Imparatie. Amin.

Tot in aceasta zi se mai face si pomenirea Sfintei fecioare Pelaghia, care a trait in vremea imparatului Numerian, in Antiohia Siriei si cand era sa fie prinsa si chinuita pentru Hristos, rugandu-se lui Dumnezeu, cu tot dinadinsul, in mainile Lui si-a dat duhul ei.
sursa:http://www.crestinortodox.ro