Sfanta Mare Mucenita Varvara a trait in vremea imparatului Maximian (305-311), fiica unui oarecare Dioscor, elin de la rasarit. Ea era pazita de tatal sau intr-un turn, inalt, pentru frumusetea cea trupeasca ce inflorea la dansa. Deci, aceasta fecioara credea in Hristos si nu s-a tainuit de tatal sau. Ca acela a cunoscut, cele pentru dansa, dintr-o pricina ca aceasta: Odata, cand el a zis sa se faca doua ferestre la o baie care se zidea, ea a poruncit sa se faca trei; si intreband-o pentru care pricina a invatat sa faca trei ferestre, ea a zis ca le-a facut in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta auzind el, indata s-a pornilt sa o omoare cu sabia sa, iar ea a fugit si a intrat intr-o piatra, ce s-a despicat ca prin minune si care a primit-o de s-a ascuns. Iara tatal ei, alergand dupa dansa, a gasit-o si, luand-o de cosite, a dus-o si a dat-o pe seama domnului tarii aceleia, inaintea caruia a marturisit pe Hristos si ocarand idolii, a fost batuta cumplit si strujita pe trup fara mila si arsa la coaste. Dupa aceea, au lovit-o in cap cu maciuci si dezbracand-o, au purtat-o prin cetate, batand-o. Si, in cele din urma, si-a primit sfarsitul prin sabie, omorand-o tatal sau cu mainile sale. Pentru care, se spune ca, dupa taierea ei, pogorandu-se el din munte, a fost lovit de traznet. Si asa si-a lepadat spurcatul sau suflet.
Din viata Sfintei, dupa Metafrast
Iar Dioscor, cel cu inima de piatra, tatal Sfintei Varvara, nu numai ca nu l-a durut inima, vazand chinurile cele multe ale fiicei sale, fiind impietrit de diavol, ci si singur a-i fi ei calau, nu s-a rusinat. Caci, cu o mana a luat pe fiica sa, iar in cealalta mana tinea sabia goala si a dus-o pe ea la locul cel de taiere, care era asezat pe un munte, afara din cetate. Si a fost dusa de alt ostas si Sfanta Iuliana si cand mergea pe cale se ruga Sfanta Varvara catre Dumnezeu, zicand: “Dumnezeule cel fara de inceput, Care ai intins cerul ca un acoperamant, si pamantul l-ai intemeiat pe ape, Cela ce rasari soarele Tau spre cei buni si spre cei rai si dai ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Tu si acum auzi-ma pe mine roaba Ta, care ma rog catre Tine. Asculta-ma Imparate, si da darul Tau la tot omul care ma va pomeni pe mine si patimirile mele. Sa nu se apropie de unul ca acela boala napraznica si moarte neasteptata sa nu-l rapeasca pe el. Pentru ca Tu stii, Doamne, ca trup si sange suntem si lucrul preacuratelor Tale maini”.
Asa rugandu-se Sfanta, s-a auzit glas din Cer chemand-o pe ea, impreuna cu Iuliana, intru cele de sus si fagaduindu-i a-i implini ceea ce cerea. Si mergeau amandoua Sfintele Mucenite Varvara si Iuliana spre moarte cu mare bucurie, dorind a se deslega mai degraba de trup si a trece catre Domnul. Si ajungand la locul cel insemnat, mieluseaua lui Hristos, Varvara si-a plecat sub sabie sfantul sau cap si a fost taiata de mainile nemilostivului sau tata. Si s-a implinit scriptura: “Va da frate pe frate la moarte si tata pe fiu” (Matei 10, 21).
Iar pe sfanta Iuliana alt ostas a taiat-o tot acolo; si asa s-a savarsit alergarea nevointei sale. Iar sfintele lor suflete sunt intru glasuri de bucurie, catre Hristos, Mirele lor, intampinandu-le pe ele ingerii si Insusi Stapanul, cu dragoste, primindu-le pe dansele.
Si era in cetatea aceea un oarecare barbat credincios, cu numele Galenlian. Acesta, luand cinstilele moaste ale Sfinlelor Mucenite, le-a dus in cetate si le-a ingropat cu cinstea ce se cuvenea si a zidit biserica peste dansele, intru care multe vindecari se faceau de la moastele Sfintelor, cu rugaciunile lor si cu darul Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, al unuia Dumnezeu in Treime, a Caruia este slava in veci! Amin.